Spații culturale nr. 25 (13)
Raftul cu cărţi
Nicolai Tăicuţu
George Vulturescu, Cronicar pe „Frontiera Poesis” (II), Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012, 195 p. Mult sensibilul poet îşi prezintă astfel cartea de critică: La marginea „sistemului cultural”, aici în Nordul sătmărean, unde nu ai nevoie de „capital de imagine”, rămân doar cărţile. Unele ajung la tine, altele nu. Pe unele le citeşti, pe altele le mai amâni (Cele mai dragi cărţi, despre care vei scrie mâine, nu-i aşa, sunt ale bunilor prieteni…). Nici „exhaustivitatea”, nici „selecţia” nu îţi intră în proiect. De fapt, nu ai niciun proiect decât acesta: să te bucuri de cartea celuilalt… Şi se bucură de cărţile semnate de: Marta Petreu, Traian T. Coşovei, Viorel Mureşan, Al. Cistelecan, George Achim, Iolanda Malamen, Vasile Gogea, Laurenţiu Ulici (10 ani de posteritate), Ion Mircea, Ion Zubaşcu, Dorin Tudoran, Ion Chichere, Dumitru Păcuraru, Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu, Matei Călinescu, Dinu Flămând, Petre Stoica, Adam Puslojič, dar şi de Proza lui A.E. Baconsky, Proza lui Şt. Aug. Doinaş şi Două motive: „cărţile vechi” la Eminescu şi „biblioteca” la Borges.
Florin Dochia, Prins în lumea cuvintelor – 1, Editura Premier, Ploieşti, 2012, 216 p. Nu se poate o cât mai la obiect scurtă prezentare la această carte decât cea făcută de autor însuşi: Textele adunate mai departe, cu precădere reflecţii pe marginea unor întâmplări reale şi/ sau ficţionale, au apărut, de la începutul acestui secol, în publicaţiile culturale Axioma, Cafeneaua literară, Diagonale, Revista Nouă, Spaţii culturale. Asupra conţinutului lor nu s-a intervenit decât în sensul corectării unor eventuale erori de expresie ori al verificării unor surse; aşadar, substanţial, ele sunt oglinda momentelor în care au fost scrise. Adică, pentru autor, sunt deja (o frumoasă) istorie (a lecturilor şi întrebărilor sale). Iar ultimul eseu din carte este, nu numai prin titlu, foarte sugestiv: Sfârşitul literaturii nu mai are loc.
Viorica Petrovici, Cascada cu ambele capete în cer, Colecţia OPERA-OMNIA – Poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2012, 426 p. Din selecţia referinţelor critice însoţitoare cărţii o redăm pe ce a Valeriei Manta Tăicuţu: Poeta merge la esenţe pe linia unei cunoaşteri extrasenzoriale care permite „translaţia în altă geometrie”. Ceea ce surprinde în poezia Vioricăi Petrovici este bogăţia lingvistică a discursului său liric, îmbinarea subtilă dintre psihologia abisală şi filosofia de tip existenţial, precum şi recursul la o anumită dimensiune paranormală a realităţii. Celelalte referinţe sunt semnate de: Adrian Dinu Rachieru, Gelu Vlaşin, Carmelia Leonte, Onoriu Colăcel, Rodica Mureşan, Ion Radu Zăgreanu, Marcel Mureşeanu, Gheorghe Lupu, Ion Roşioru, Mariana Criş, Radu Cârneci, Sabina Fînar şi Vasile Spiridon.
Svetlana Paleologu Matta, Existenţa poetică a lui Bacovia, Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2012, 182 p. Traducerea în limba română, studiul introductiv, interviul cu Svetlana Paleologu Matta, medalionul biobibliografic, anexele şi îngrijirea ediţiei aparţin scriitoarei Lucia Olaru Nenati. Pe coperta a patra a cărţii Lucia Olaru Nenati face următoarele precizări: … În 1958, în plină epocă proletcultistă pe când mediile oficiale româneşti se străduiau să „înveselească” imaginea universului bacovian, departe de ţară apărea pe neobservate, o carte despre Bacovia. Era rodul unei prime teze de doctorat susţinut în 1955 de o tânără cu naţionalitate complexă, absolventă a Facultăţii din Zurich, ce semna atunci Svetlana Matta şi, care ulterior avea să-şi completeze semnătura cu un al treilea nume, Paleologu prin căsătoria cu Andrei, fratele celebrului om de cultură Alexandru Paleologu…
Dumitru Brăneanu, Pelerin la templul cuvântului, Colecţia OPERA-OMNIA – Poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 243 p. Din referinţele critice însoţitoare, am ales un fragment de Valeria Manta Tăicuţu: Dumitru Brăneanu nu cade în bacovism datorită capacităţii de abstractizare metaforică şi de depăşire a percepţiei de tip pastoral a naturii. Când dionisiac, când apollinic, spiritualizându-şi cu vervă panteistă universal, poetul încearcă elanurile blagiene, fără a se ridica însă la arderea totală, dincolo de care este poezie sau nu mai este nimic…(la volumul Lacrima în care trăim). Celelalte referinţe critice sunt semnate de: Constantin Dram, Ioan Holban, Eugen Budău, Marius Manta, Dan Perşa, Calistrat Costin, Petre Isachi şi Ovidiu Genaru.
Lucian Mănăilescu, Raiul pirania, Colecţia OPERA-OMNIA – Poezie contemporană, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 227 p. Din cele câteva referinţe critice am ales întru această prezentare pe cea a Valeriei Manta Tăicuţu: … o poezie a microcosmosului personal, care s-ar putea deschide spre infinit, dacă nu ar exista o permanentă neîncredere, o conştientizare a limitei şi a inutilităţii.” Şi cea a Marianei Ionescu: Într-un univers liric coerent şi tensionat, Lucian Mănăilescu dezvoltă un ritm al trăirilor interioare la cotă maximă. Mişcarea imaginară urmează o aspiraţie uraniană, reflectând opţiunea către ideal, confruntată cu frustrarea, singurătatea şi tristeţea de mare profunzime implicate de condiţia omului contemporan. (…) Poezia lui Lucian Mănăilescu este incontestabil o reuşită care poartă şi cititorul pe acest traseu mirabil.
Ionel Necula, Emil Cioran. Mărturii și referinţe, Editura Axis libri, Galaţi, 2012, 200 p. Iată câteva precizări făcute de autor în prefaţă: ... Cioran a fost şi a rămas o constantă a preocupărilor mele şi din mulţimea depoziţiilor ce s-au cumulat în timp am tot selectat pentru diferite proiecte ce s-au întrupat deja a în mai multe volume: De la identitatea popoarelor la neantul valah (2003), Căderea după Cioran (2005), Aurel Cioran, fratele din leprozerie (2009), Cioran în concepte şi idei fundamentale (2012). Cuprinsul acestui volum s-a închegat, după o îndelungată evaluare, a ceea ce a rămas neintegrat în volumele anterioare. (…) Prezentul volum nu epuizează fenomenul cioranian din punct de vedere exegetic, dar poate fi lecturat cu folos de orice cititor interesat de gândirea scepticului de la Răşinari.
Vali Boncu Constantin, Păsări coboară din iris, Editura
Ateneul scriitorilor, Bacău, 2011, 152 p. Constantin Pragati, într-un argumentum, afirmă: … Vali Boncu Constantin este un scriitor talentat care prin originalitatea scrierilor sale aspiră la nemurire. Totul trece prin propria sa gândire, inclusive filosofia socratică sau patristică. Iar pe coperta a patra a cărţii, poetul Petru Scutelnicu menţionează: … Poetul locuieşte un timp din veşnicia iubirii, îmblânzeşte tristeţi, vindecă lumea de pustiul din inimă, înveleşte cuvântul în cântec, inventează un fluviu într-o poveste, îşi construieşte universal poetic cu ajutorul metaforei ajungând la un rafinament expresiv, poemul se remarcă prin naturaleţea, prin concretizarea imagistică, prin concizie…
Virgil Panait, Arhitectura cenuşii, Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2011, 103 p. Dispus oricând să se lase ucis cu sabia poemului nescris, Virgil Panait proiectează arhitectura cenuşii. Cu cartea în mână, nici măcar răsfoită, e normal să te întrebi cum e posibil să faci arhitectura cenuşii care este o substanţă amorfă, necristalizată? Întorci cartea şi citeşti pe copertă (a patra): … Hotărât lucru, Virgil Panait e un poet adevărat al cărui nume trebuie reţinut. (Nicolae Manolescu, România Literară nr.44, 2 noiembrie 1989) Iată un argument întru trezirea curiozităţii. Deschizi cartea şi descoperi poezia. Poezie lapidară, adevărată. Ca, de pildă, acest fragment din Arhitectura cenuşii (XXV): .. .sărută-mă sărută-mă şi taci/ de-atâta tăcere să devenim amândoi două/ şoapte/ sărută-mă până când luna ne va da/ cu sărut cu tot afară din noapte… După cum se vede, nu avem de a face cu poezia nimicului, ci cu motivul mitologic al Păsării Phoenix.
Vasile Ghica, Rezervaţie gri – proză ultrascurtă, Editura Axis libri, Galaţi, 2011, 308 p.
Pe coperta a patra a cărţii, C. Parfene precizează: Vasile Ghica dovedeşte un acut simţ al nuanţelor cuvintelor şi o capacitate surprinzătoare de a se reconverti la noi valori semantice prin deraierea sensurilor denotative şi proiectarea lor în planul conotaţiilor celor mai neaşteptate. (…) Apreciem că urmele lăsate de Vasile Ghica pe terenul expresiei aforistice vor rămâne atâta timp cât va vremui limba română, în care şi-a zidit, cu modestie pilduitoare, căsuţa gândului şi a sufletului său. Şi redăm şi câteva aforisme despre iubire: În linii mari, arta este o nesfârşită poveste de iubire. Sau: Două sublime stări de duminică: iubirea şi arta. Şi încă unul: Nu. După mine nu au alergat prea multe femei. Doar bărbaţii câtorva dintre ele.
Ion Lupu, Dureri neostoite, Editura Vicovia, Bacău, 2012, 198 p. Într-un cuvânt înainte autorul menţionează: Abordând un domeniu destul de sensibil al politicii româneşti, axat, cu precădere, pe perioada interbelică, dar şi postbelică, m-am străduit să pun în faţa cititorului, dornic de cunoaştere, informaţii menite să aducă un plus de lumină asupra perioadelor de tristă amintire prin care a fost nevoit să treacă poporul roman, lovit din toate părţile de puternicii vremurilor trecute, care prin forţă şi dictat au călcat în picioare toate drepturile românilor. (…) Vremurile au trecut târâş prin sufletele şi inimile românilor, „războiul rece” a luat sfârşit, „Cortina de fier” s-a prăbuşit şi ea, în vreme ce calea românilor s-a deschis către libertate, demnitate, democraţie, cât şi spre împlinirea năzuinţelor lor, însă nici de data aceasta, cei cocoţaţi la conducerea Ţării n-au înţeles cerinţele vremii, trecând sub tăcere şi uitare drepturile sfinte ale poporului roman.
Valentin Predescu, Persona non grata (scriptorium index), Editura BRUMAR, Timişoara, 2011, 111 p. În 2008, Echim Vancea, referindu-se la poetul Valentin Predescu, spunea: V.P., pe care critica actuală nu-l răsfaţă, face parte din generaţia „nebunilor înţelepţi” ale căror versuri dor mult mai mult decât „într-o carte” căreia „i-aţi ridicat o cruce”, şi asta nu neapărat fiindcă el a străbătut o viaţă de revoltat, fiind multă vreme marginalizat şi „deprins amarul refuz al altor «porţi» pe care versurile sale nu le-au forţat” cât, mai ales, pentru faptul că iluziile, măştile nu au reuşit să-l păcălească nici atunci, nici astăzi, fiind un sceptic de tip biblic „până simţi-vom cum lumile se vor desprinde/ ca pâinea în felii şi huma ne va-nghiți.
