Brigada diverse – Vi(n) (l)a (c)asat
6 ianuarie 2023
Se năruiește țara, domnule! Dramă națională! Deși mare, însă bine prăjit la soare, pare mic copil. Și cine nu este în fața mamei? Care?, vă întreb: cea care odinioară se droga? ori cea care a dat în patima băuturii? S-o fi ,,cabrat” (aveam o variantă eponimă și încă una tot pe-aproape, ,,cabral”, respectiv ,,ca Bran”, ambele de ,,senzație”, cum mai ,,îndefinesc” meseriașii rebusurile cu greutate)… nasol de i-a venit fiului să-și verse public oful.
Adică să mai facă și Olguța un ban, nu să demonstreze cu ,,autentic…”-ul ei că e mai dihai decât super-hiper marketurile. De parcă nu tot ai ei le-au reinventat. Care lecție, doamnă?
Cum pare o astfel de știre? Avion din România, din borta capitalei, ajuns pe asfaltul Ungariei, în măruntaiele sale budapestane. Puțin important motivul. Urgență, ne urgență – după preceptele extremist-naționaliste -, n-avea ce căuta acolo! (Altfel la ce să folosească o atare știre?)
Știți ce sunteți? Și nu sunt eu cel cu ideea. ,,Spirite în costume de bio-corp.” Să pricep și eu elucubrația lui Tiller: bio-corpul este materialul sau fabricantul?
Și mai emitem pretenția că ne puteam deștepta așa, peste noapte. Că am reușit să parvenim doar prin propriile sforțări. Na de-acu 90 de ani fotografii cu drumuri pavate cu… gloduri de pământ, cu ,,Forduri” pentru fiecare țăran (program rămas încă de pe timpul Cuzei restant) – recte căruțele -, cu puterea boului de pus la jug, sleiți de ,,benzină” cât să arate ca iacii. Numai coarnele de ei. Țoale…. Să fim serioși! (Ca-n Bachus parafraza: iote colea dimia, ițărelul, opincuța….)
Cineva și-a pus problema ,,disfuncțiilor” pentru cei ce nu beau o lună alcool. Să nu-și facă: sunt mai sănătoși și mai capabili să vadă viața așa cum este, nu deformată.
Am citit de curând ce și cât le păsa grecilor despre timp. Un ,,oarecare” Spengler îi ,,desființa” (la fel pe Kant și un picuț și pe Schopenhauer) pe considerentul nepăsării vizavi de istorie și ce vor lăsa în urmă. Și noi vorbim de laptop săpat în piatră acum enșpe ani. Toate bune și frumoase, chiar și astfel, accept o ipoteză, nu și pe a doua. Cum că pe o latură două găuri – pentru novici rotunde – ar fi porturi usb. Să-mi arate și mie cineva stick-urile cu mufare cilindrică.
De nu eram noi, unde ar fi ajuns Europa? Cea bogată, ai căror cetățeni de la trei zvârlituri de băț se-mbuibă de o prea lungă perioadă. Să ne sacrificăm, să economisim energie, poate-poate așa scade prețul la ei. Cum la noi nu s-ar putea întâmpla niciodată. Și cum mai puțină energie consumată înseamnă… prețuri mai mari. De ce? Nu se oprește morișca, turbina pe care o învârte apa, vântul merge necontenit. Nici ăi cu cărbunii nu procedează altfel. Nu e ca la locomotivele cu ,,turbă” (nu prea sufăr repetițiile în afara reprezentativului… ,,ba”), mergi mai încet, bagi mai puțin pe foc – ,,Ioane, vezi c-au închis ăia de la Râmnic becurile. Las-o mai moale.” – și nici ăia cu centrala nucleară nu scot din reactor barele cu uraniu după ce scoate Vasile televizorul din priză (fiindcă în frigider are berea). Ba abordând informațiile, bag de seamă că banii de pe construcția lor se duc pe apa grea a sâmbetei, multe țări dintre cele cu astfel de producție tind să treacă pe centrale electrice, Africa este aproape virgină, Australia e curată ca lacrima, iar un stat ca Italia și încă vreo două au legislație care interzicere folosirea și construirea de centrale nucleare. Deci: pentru cine ne zbatem? Pentru….
23.03.2023. Dată bătută în cuie pentru re-asaltul asupra omenirii. Vin iară extratereștrii să ne cucerească. De ce-or fi plecat? Că de învins, după supozițiile altui călător înainte-înapoi timp, pare că reușiseră. Fără prea mari ,,bătălii”. S-or fi plictisit? Și-atunci: la ce back to the Earth?
