Fărădelegea lui Călin – Jadul tivil
Militez pentru concomitență.
Benefică unui articol precum 1719. El desparte prețul de plată de preluarea bunului, în litere, eu le împreunez. Necesitatea lui ,,dacă bun nu e, nici plată nu-i” întărind aplicarea întocmai. Făcând din obligațiile cumpărătorului, cele două, o ispravă nu tocmai necesară. În primul rând că nu poate fi constrâns să primească, să își asume bunul. Poate obiecta și doar pentru simpla suspiciune că nu e ce trebuie. Cum nici remiterea banilor nu poate fi un imperativ. Din tot atâtea nelămuriri și cauze.
Este o posibilitate să se facă plata la locul unde era bunul când se încheia contractul. Doar una. Din ea a făcut Art. 1720 regulă și nu mi se pare chiar corect din parte Codului Civil. Cum iar , la Al. 2, se fixează ca loc de schimb ,,valutar” cel în care ajunge bunul ce se află în tranzit. Nu se ocolește, în ambele alineate, dacă ,,… s-a convenit altfel…”.
Preluând titlul History ,,Iarna misterelor”, vă dezvălui cât de încurcat sunt să găsesc în Art. 1721 o impunere de dobândă la preț aplicată cumpărătorului. Ipotezele sunt următoarele: a dobândit proprietatea ori a fost preluat; ,,… bunul produce fructe civile sau naturale…” sau nu, dar ,,… îi procură alte foloase.”. De parcă ar fi al altcuiva, taman invers, cred, al vânzătorului. E absurd, indiferent dacă a dat sau nu banii. Îi aparține.
Din zona nedreptății avem Art. 1722, ce-i ia prerogativele cumpărătorului de a suspenda plata bunului, dacă știa de pericolul evicțiune. Repetându-mă, cine să fie nebun să încheie un contract din care să iasă în pierdere. Situația neștiinței îi redă totuși dreptul cumpărătorului de a întrerupe plata ,,… până la încetarea tulburării sau până când vânzătorul oferă garanție corespunzătoare.”.
Din nou avem în avantaj vânzătorul, ,,ținut” să i se creeze un avantaj pentru a obține ceea ce i se cuvine: plata. Poate și cu ,,… o ipotecă legală asupra bunului vândut.”. (Art. 1723)
Iarăși nemulțumirea că nu-s două în unul, că neplătind, era necesar ca Art. 1724 să fie satelit-alineat în 1723, cumpărătorul să fie silit la plată, la daune-interese sau rezilierea contractului.
Întârzierea legală a cumpărătorului. Nici n-a ajuns la el bunul mobil, nici banii nu i-a dat. Ori ni se prezintă varianta bunului cu fluctuații de preț sau repede deteriorabil, cerut fără să fie plătit, chiar și plătit. (Art. 1725)
Un exemplu de bună redactare, neepuizând toate tehnicile corecte, Art. 1726 surprinde ipostazele în care și unul și altul sunt supuși eșecului îndeplinirii obligațiilor de vânzare-cumpărare: 1. preluare-plată – vânzătorul depune spre depozitare și vânzare bunul, pe cheltuiala cumpărătorului; daune-interese precum diferența dintre plata obținută la vânzarea prin licitație; desigur, cu hiba nespecificării doar a situației unui preț mai mic obținut; 2. culpa vânzătorului – cumpărător îndreptățit să cumpere alte bunuri de gen pe cheltuiala (de cumpărare, nici ea specificată) vânzătorului; daune-interese și pentru cumpărător și diferența de preț. Înștiințare unul pe altul de ,,extra” vânzări.
