Cotețul cu metafore – Nebuni
nebuni suntem, și-a noastră nebunie
nu-ncape în cămăși de forță
doar trupu-i prizonier în astă bătălie
iar mințile ne ard precum o torță
ne zbatem chinuiți de gânduri iluzorii
de libertate și de liberul arbitru
închiși în viața asta precum în sanatorii
ne consumăm speranțele la litru
convinși până la sânge că avem dreptate
strigăm oricui de după garduri
dar glasul se agață-n sârmele ghimpate
care ne țin ca vitele în țarcuri
și chiar de cineva ne-ar spune adevărul
că suntem niște inutili nebuni
cine să-l creadă, oricine-ar fi judecătorul?
căci noi vom crede în minciuni
am renunțat de mult la marea evadare,
și gardienii au adormit în pază
ne așteptăm cuminți pastila de calmare
meșteșugit ascunsă într-o frază
ne place-acum în confortabilul ospiciu
unde nu este urmă de-ndoială
și nimeni nu-i dispus să facă sacrificiu
să scoată adevărul la iveală
doar lucruri minunate se aud de-afară:
că se va investi în renovare
iar sanatoriul ăsta va ajunge cât o țară
cu firmă luminoasă la intrare
sârma ghimpată va fi doar amintire
a unor vremuri care au trecut
nu vor mai fi garduri, căci a lor menire
la reabilitare, va fi dispărut
va mirosi a nou și-a proaspăt văruit
vor fi create noile condiții
pentru o-mbunătățire a vieții de trăit
și abandonării oricărei soluții…
de ce să vrei să fii altfel decât nebun
liber în renovatele ospicii
decât să fii dintre acei ce se supun
captivi în egoisme și capricii?

