Fărădelegea lui Călin – Gadul civit
E fatalitate, mon cher!
Adicălea cum vine vorba noastră: în titlu chemare una bucată vânzător în judecată, imediat în alineat ,,Cumpărătorul chemat în judecată…”. O subliniere necesară pentru o contrariere evidentă. Nu ajută prea mult nici ce urmează până la primul punct. I se cere sau se pretinde că ar trebui să avem din partea cumpărătorului o chemare a vânzătorului în cauză, fără specificarea calității ori un soi de ,,la rândul lui”. Inițiator al cererii terțul cu drepturile ,,… lucrului vândut…”. Ce-i după punct…. O incredibilă ,,… hotărâre intrată în puterea lucrului judecat…”, ce-l împiedică pe cumpărător să ceară pe ăl de a făcut pocinogul alături și-i mai taie și garanția dacă vânzătorul dovedește că cererea, de-ar fi fost totuși făcută, era numai bună de respins. De-ar fi fost numai primul, însă și al doilea alineat debutează idem: ,,Cumpărătorul care…”. Ca să nu spun că nici urmă de judecată. Doar o recunoaștere că terțul e practic stăpânul… bunului. Deși nu-l văd nebun să piardă garanția. (Art. 1705)
Putea să nu fie? Putea să lipsească garantarea lipsei evicțiunii din Codul Civil, iar cel ce girează să nu fi fost vânzătorul? (Art. 1706)
Garanții și pentru vicii ascunse. Își închipuie oricine ce ar fi, ca să nu scriu cuvinte inutil. Din partea mea, n-aș lăsa un contract să fie redactat și o tranzacție să aibă loc fără expert, fără asistență de specialitate. Cât despre cumpărător, ce este acela prudent ce la predare nu este în stare măcar să emită suspiciuni de viciu ascuns? Tainic este și al doilea atribut: diligent. Nepotrivit, de bună seamă. Ce legătură să aibă vrednicia, neobosirea și restul de etc-uri sinonime? Până la urmă interesul rămâne în jurul garanției, datorată dacă obiectul avea hibe dinainte de semnarea contractului și la semnarea lui, nedatorată dacă știa și cumpărătorul de ele. Iar de avem ,,pe rol” o vânzare silită, garanția iese din discuție, indiferent de vicii. (Art. 1707)
Am mai văzut din cei ce dau din umeri, oferindu-se nevinovați pentru viciile bunului pe care-l vând. Un ins moral și le-ar asuma, cum și legea consideră garanția filonul seriozității și normalității legale. Fie că le știe, fie că nu. (Art. 1708)
Sunt vizitat de Fortuna. De data curentă nu trebuie să caut cine știe unde prevederi. Sunt la următorul articol. Nu totdeauna cumpărătorul primește îngăduință, deși mereu este cel mai afectat. Al. 1 îi cere să reclame viciile descoperite, dar în termen rezonabil (imperturbabilul relativ), altfel i se va anula dreptul de a cere desfacerea contractului. Iată prima certitudine, printre puținele găsite. Termenul rezonabil înseamnă 2 zile de lucru, bunul corporal. Totuși, mi-e greu să asimilez a treia stipulare : ,,… cumpărătorul este profesionist…”. Viciul gradual și termenul ce-și începe numărătoarea din ziua perceperii gravității și consecințelor. Nici nu se poate crampona de vreo prevedere din Art. 1709 vânzătorul, nu văd cum l-ar putea disculpa sau cum l-ar putea folosi în favoarea sa.
Garanția și efectele sale benefice cumpărătorului. Unul ar fi că se poate impune vânzătorului să dreagă bubele pe cheltuiala proprie. Altul – pot spune că am beneficiat de așa ceva – că se poate cere înlocuirea bunului cu altul fără vicii. Ori reducerea prețului. Sau rezilierea contractului. O variantă dedicată judecătorului ,,înmuiat” de gravitatea stricăciunilor: poate ,,inova” și o altă soluție. (Art. 1710)
