Fărădelegea lui Călin – Fadul tivil
Limbile ceasurilor clasice și cele vorbite. Modurile în care și unele, și altele sunt în raporturi uneori.
Grea misie istoria parcursului unei persoane. Nici pentru sine adeseori un lucru deslușit. Om, obiect, un drac la fel de împielițat. Un mister ce provoacă dese încurcături judiciare. Și anterior, și post-cumpărare, vânzătorul trebuie să ofere garanții că bunul tranzacționat nu este în situația de a fi pierdut în favoarea altcuiva. Deci supus evicțiunii. Restul de text e gargară. (Art. 1695)
Prin urmare și Art. 1696 este un adaos supus separării gratuite. Era sigur că persoana ce garantează pentru obiectul vândut n-ar fi putut fi în situația contrară. Ar fi fost o minciună pentru care ar fi plătit de mult mai multe ori. Cât despre forma la care este supus subiectul, am rezerve, de la evicțiune la evingere….
Nu se divide, bun. Și care să fie regula? Debitorilor – aici s-a uitat formularea de drept atribuibilă co-debitori – li se restituie fiecăruia aceeași sumă totală sau doar unuia? (Art. 1697)
Deci garanția este o chestiune aproape facultativă. Se poate extinde/restrânge după ,,placul” părților ori să nu se aplice. Ce nu poate însă influența este restituirea prețului pe bunul vândut, dar de drept practic în posesia altcuiva. (Art. 1698)
Oricum, oricând, mai ales după tranzacție, răspunderea aparține tot vânzătorului, dacă pocinogul evicțiunii îi aparține și l-a ascuns cumpărătorului. (Art. 1699)
De fiece dată impresia vetustului mă cuprinde și-mi declanșează nemulțumirea. ,,țiunea” ei de treabă! Rezoluție, fraților! Nici felul ăsta de a merge cu jalba-n băț nu îl pricep, de ce, cu dreptatea și evidența situației de facto, este nevoie să recurgi la întregul lanț de cereri…. Are actul terțul, este prins în fapt vânzătorul? Restituie automat banii. Numai pentru pretinderea de prejudiciu, dacă nu l-a dus mintea pe cumpărător să specifice în contract, să meargă în instanță. (Art. 1700)
Nici așa nu e fair play. Scade valoarea, bunul ajuns în faza evicțiunii este evaluat la prețul stabilit anterior. Crește valoarea, peste preț este adăugat sporul acumulat până la ,,evincere”-a vânzătorului. Cu două mici amendamente. Prima situație păstrează prețul chiar dacă bunul a fost deteriorat binișor, dar din cauze de forță majoră. A doua are liber la orice cauzalitate. Art. 1701 se oprește și la situația în care scăderea de valoare a bunului aduce beneficii cumpărătorului. Drept urmare plusul se taie din prețul inițial datorat.
Daune cu limite. Evingerea la puterea a șasea. După tot atâtea stipulări. În rolul principal cumpărătorul. Obligatul la restituiri către terț, datorate de vânzător. A se număra valoric fructele deja trimise, cheltuielile de judecată și cel pentru garanție, cheltuieli de încheiere și executare a contractului, pierderi și câștiguri nerealizate, cheltuieli cu lucrările la bunul în cauză, cheltuieli pentru lucrări voluptuare. Ia că l-am uitat. Ah, ăle de lux și plăcere. (Art. 1702)
Evicțiunea parțială. Doar pentru o parte din bun, o parte din contract. Proporționalitate la restituirea unei părți din preț și daune-interese. De ajutor articolul din urmă. (Art. 1703)
Evicțiune cu năbădăi și câștig pentru cumpărător. Bunul păstrat de el, bani dați sau altceva către terț. Banii provenind de la vânzător, cu dobânzi calculate la zi. Altceva-ul valoric bănesc acoperit tot de vânzător. Plusul plătibil – alte cheltuieli. (Art. 1704)
