Fărădelegea lui Călin – Sudul civic
Pelteaua, cașcavalul și parțial untul. Condiționat la întins de starea de ,,moleșeală”.
De-o astfel de întindere se pretează Art. 1686. Merg pe mâna viziunii mele despre obiecte și despre maniera în care azi se face comerț. Rar primești pachetul complet la prețul vizionat fugar, deși textul propus la Al. 1 cere vânzătorului să dea la cheie bunul alături de ,,… accesoriile sale, precum și… tot ce este destinat folosinței sale perpetue.”. Exemple sunt cu carul. Al. 2 continuă în același mod, adăugând necesarului titluri și documente ce atestă proprietatea, uzul. Pentru loturi și obiecte ,,gen”-uine, Codul Civil obligă vânzătorul la predare, indiferent dacă grosul a pierit. Și e mai mult decât ar trebui normal.
De-ar fi toată lumea dispusă la respectarea întru totul. Mai sunt din cei care lasă prin și pe imobil diverse, chiar și inși ce vând imobilul cu toate lucrurile aferente. Art. 1687 consideră predarea licită, dacă vânzătorul și-a luat toate catrafusele.
Scoaterea la mezat a bunului mobil și predarea este conexată la doi ,,fie” atașați remiterii materiale și titlului reprezentativ. Gândeam la o totală reuniune. Numai că în realitate cam așa se întâmplă. Până să ai tot ce ține de obiect durează o veșnicie uneori. (Art. 1688)
Găsesc și Art. 1689 gândit situațional, particularizat. Nu mereu locul de predare se confundă, se suprapune cu locul unde se află obiectul contractual la momentul încheierii.
Exact ce nu-mi place. Fragmentarea dispozițiilor, regulilor. Și trimiterea la naiba cu cărți în lege. Fiindcă un articol ca 1690 nu ia în seamă de la început verificarea stării bunului tranzacționat. Al. 1 este discutabil, ambiguu. Se rezumă la starea bunului de la încheierea contractului, care să coincidă cu cea de la predare. Dacă bunul este stricat? Cică doar după preluare se poate purcede la ,,radiografiere”. Dacă în urma verificării se descoperă defecte, dacă cel ce a cumpărat îl informează pe vânzător și acesta ori nu mai răspunde, ori nu mai este? Ce se întâmplă? Dacă nu reușește în timp util să se facă verificarea? Sper că le rezolvă textele Art. 1707-1714 propuse pentru detalii.
Nici nu vreau să-mi închipui ce înseamnă să te lupți pentru dreptate, să ajungi în instanță pentru calitatea neconformă, să ți se propună un expert. Timp pierdut și nervi încordați, cum și întârzierea folosirii bunului, care nu întotdeauna este achiziționat din curiozitate sau ca moft. Ca situația să se agraveze, instanța poate dispune sechestrarea bunului. Până și depozitarea de către instanță ori păstrarea bunului pune probleme serioase: ,,… cheltuieli însemnate…”. Implicațiile? Vânzarea bunului pe cheltuiala vânzătorului. Cumpărătorul nu are altceva de făcut în acest caz, așteaptă să fie înștiințat, dacă este în localitatea unde instanța își exercită hotărârile, înainte de vânzare. Dacă nu, după trei zile. (Art. 1691)
Face găina ouă. Profită de ele cumpărătorul abia după ce îi devine proprietar. (Art. 1692)
Așa-s de relative termenele. Ce le era să scrie ,,trecerea unui termen” stabilit de părți? În a doua parte, unde dacă și cu parcă intervin contrar primei însemnări din Art. 1693, ,,În lipsa unui termen…”, când cumpărătorul poate cere bunul ,,… de îndată…” ce a plătit pentru el.
Punând problema așa…. Adică unilateral…. Protejatul Art. 1694 este numai vânzătorul, îndreptățit să refuze predarea bunului. Cumpărătorul aflându-se în stare de insolvabilitate sau i s-au diminuat garanțiile. Scăparea pentru o perioadă a cumpărătorului: doar dacă vânzătorul îi știa insolvabilitatea. Perioada – termenul, probabil, stabilit pentru plată.
