CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Alezând

Cât malul, cât casa, zăpada rupe pe unde se lasă așternută, înghețată, prelinsă.
Și-a ținut un an, l-a lăsat și pe-al doilea, și al treilea să se scurgă. Până a început să se descuameze acoperișul, ba de-o florărie, ba de-o ,,șindrilă” de tegola și a cerut intervenția noastră. Le ploua în cap de sus. ,,Nea Sandule, mata cu băieții ce ne mai alinați durerile. Hai, bre, să facem jgheaburile și burlanele. Mă plouă, bre, de fiecare dată când trec prin spate.” Își lăsase un gang între terasa închiriată și sala de internet, pentru a accede la partea de casă din spate unde locuiseră până să cumpere un alt imobil, să-l renoveze și să se mute. Cum ne place să ne ,,alintăm” cu cunoscuții, am făcut pe salvatorii de situație, mai dihai decât ne periaseră Gigi și soția: ,,Fără noi…”. Nici măcar noi nu eram siguri că vom reuși, deși ne împăunaserăm cu vitejia și priceperea la cote maxime. Etajul ne punea destule probleme: înălțimea și locul neprielnic plimbării scării după voie. Deci…. Chin pe mâini, picioare, trup și cap, pe viața noastră. Contorsiuni după salcie, după gard, după clădire. Și dacă nu mă înșel, avurăm de înfipt în poale și niscai cârlige lipsă. Daltă și ciocan – uneori nenimerind capătul de bătaie, ci mușchiul dintre police și index; sufli, masezi, execuți mișcarea indicată în școala de muzică de profesorul de vioară, din poigné, cauți din vorbe alinări din înjurat și promisiune deșartă că te lași de meserie (cine ne-o fi pus să ne alăptăm de la sânul tinichigeriei?, neamul lui de…); zădarnice; vindecare după n zile -, fantă în șorț, gaură aproape de îndoitura cârligului, pătrundere îngreunată de cuiele de prindere a șorțului, hâială în toate direcțiile, reușită, cui de 10, nimerire a grinzii din poziție piezișă. Dar cu ce preț. Tăieturi – noroc de nenumăratele alexine din serul sangvin, altfel rămâneam cu șanțuri în toate locurile posibile ale palmei, brațelor și antebrațelor, răni deschise pe vecie -, rașchetări de piele pe spate și față, pe picioare, ochi aproape scoși sau injectați cu șpan chiar și din nevinovatul vânt ce ,,adie” ,,blând” de la trei-patru metri în sus. E și asta o întrebare ce mi-a răsărit spontan în bibilică: cam cât de sus ați fi dispuși să urcați și să stați?; de echilibru pe pantă ce părere aveți, v-ați vedea căutând perpendiculara corpului pe sol timp de, să zicem, 30 de minute?; ce măsură de siguranță ați lua când ați simți că talpa începe să alunece fără să se oprească? Treacă-meargă prima dată la Gigi pe sala de internet. De la șase metri, nivelul capului ițit dintre umerii înălțați deasupra corpului înțepenit incomod pe scară, căzătura, fără obstacole și mai ales obiecte contondente, te bagă nițel în spital sau scapi doar cu luxații ori numai o spaimă și câteva julituri. Dacă însă înălțimea cea mai mică este șase metri și acolo sunt vârfurile degetelor mari de la picioare, abia atunci încep incertitudinile și activarea sistemului propriu de siguranță. Cad, nu cad, alunec, nu alunec, reușesc să urc, reușesc să mai cobor? Amețeam doar gândind, d-apăi să și probez. Lucrarea penultimă – celelalte se consumaseră pe imobilul multi-închiriat – a constat în prepunerea peste cartonul modelat de tablă cutată, din aceeași paletă coloristică, roșu, ,,stabilizată” pe poziții în clasicele ,,holțsuruburi de lindab”. Partea liniștitoare: jgheabul în care să ne oprim, indiferent de situație. Partea îngrijorătoare: reușim să ne oprim în el?

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share