Fărădelegea lui Călin – Pudul civic
Separația… articolelor în… Codul Civil.
Despre încă un ,,însă” aflat în treabă. Formularea lui ,,Dacă însă…” avea menirea tihnită a lui ,,Când… mai multe bunuri…” se vând la grămadă, pe-un singur preț. Urmând ca acea disputată de mine în urmă ,,proprietate” să se strămute către cumpărător deodată cu încheierea contractului. (Art. 1679)
Ce mi-e contract, ce mi-e predare. În definitiv se vinde un bun, dar pregătit sau mimat după o mostră, un model, adaug eu și după o idee. Realizat, înmânat cumpărătorului, cu proprietatea trecută la el. (Art. 1680)
Cele două articole, 1681 și 1682, puteau fi contopite, doar ca să împlinească ceva cu totul românesc: cumpărarea unui pepene. Prin cele două metode, separate, de încercare și de gustare. Astfel, la primul, condiția sine qua non este ,,țăncușarea”: e roșu rozaliu, este fresh ,,mostra”, se ia harbuzul. La al doilea se potrivește îngurgitarea unei bucăți din încercarea anterior făcută. Papilele încuviințează, tranzacția se realizează.
Dificultatea Art. 1683 consistă în găsirea bunului la un terț – și nu-mi dau seama dacă proprietate aici se traduce ca posesie pentru o perioadă sau chiar era de drept a lui – și vinderea de către altcineva, în baza unui contract, valabil și din punct de vedere al încheierii, și din al legalităților. Al. 2 e un soi de ,,drege-o cum oi drege-o, numai tu, vânzător să intri în posesia bunului și după aceea și cumpărătorul. Celelalte alineate vizează strămutarea dreptului de proprietar, cazul contrar atrăgând anularea contractului, restituirea prețului plătit și ceva daune-interese. Cu bunurile comune se schimbă un pic regulile, de fapt se adaugă reducerea la prețul părții primite și nu a întregului. Daunele… au niște scheme la Art. 1702-1703.
Rezervă în titlu, stipulație în conținut. Ar fi fost ,,sub rezerva”, așa cum și stipulația însingurată fără contract este neavenită (nu spun și nulă după ticul verbal creat de uzanțe). Ca să nu mă leg și de proprietatea al cărui condei a fost înjumătățit, dreptul onorabil ce i-ar fi stat la stânga fiindu-i considerat de prisos. Una peste alta, conciziunea mă obligă la o traducere pre limba românească: a vândut, i s-a plătit nu în proporție de sută la sută, a predat, nu a predat bunul, acesta aparține de drept vânzătorului ,,… până la plata integrală…”, chestiune grosso modo ce din punct de vedere legal (poate și letal!) are însemnătate și aplicabilitate pentru oricine altcineva de aiurea, din afara cuplului contractual consacrat, doar după formalitățile de publicitate. (Art. 1684)
Formalități, modalități și uzanțe. La asta se reduce o lege. Neîncercând să revin așa, de florile mărului (dovada scrisă a unei banale ziceri), noțiunea avea, nu numai școlărește, un tertip: xxx este… și nu xxx se face. Una reprezintă ființarea, starea, cealaltă metoda prin care se ajunge. De la ,,Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului…”, era logic să se înscrie în Art. 1685 ,,Predarea este (mergea și reprezintă) transferul bunului stipulat prin contractul de vânzare-cumpărare de la vânzător la cumpărător…”, etc-uri cu confirmări, persoane ce efectuează (în unele cazuri – azi omniprezente) tranziția…. Avem totuși o noutate de exprimare aici, dar nu completează suficient partea de noțiune propusă: ,,… împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei.”.
