Propoziții pretențioase – Aliceai
Triola mea, mămicăăăă….
Chiar zgâlțâit serios și cu vreo mică jordie peste fund. Lacrimile mele inutile. Instrumentul dintâi la care m-a chinuit talentul se făcuse zob. Speranțele că voi mai putea vreodată cânta se spulberaseră. ,,Alta nu mai pupi!” Un episod revăzut de destule ori după aceea. Cu chitarele, cu viorile, cu ,,clanaretul” și mai câte. Ieri cu zdranga-zdranga, mâine cu burta pe carte, azi cu clapacioacecele, poimâine la muncă, la rupt cârca.
Vâlcenii după cum îi știam. Bătrânul cu ochelari și molcom, bătrâna micuță de înălțime, dar deloc sfioasă și chiar afurisită cu neisprăviții, mama bondoacă și cu un mic defect la unul dintre picioare, iar tatăl cu glasul…. Cel mai bine i s-ar atribui gâlgâit, fiindcă deși părea atinsă de șmirghel cu granulația mare, gâjâitul avea intermitențe pe care le face oricine la gargară. Lucrarea lor – tot de teapa înlocuirii cu d-ele noi jgheaburile și burlanele.
Și-o să sar direct la nea Tase. Pe același trotuar. Cu niscai nimicuri la o magazie sau și bucătărie (?) în spate, aparținând băiatului cel mare. Alocată după cum, probabil, cei doi părinți binevoiseră, să nu se certe după ce n-aveau să mai fie. O reînvelire pentru asigurarea unui loc de depozitat sigur. Pentru ce? Ținerea de minte are un gol indefinit. Deși s-ar mai fi perindat o motocicletă….
Cine, când și cum…. Contând spre deloc intrarea în posesie a ,,domeniul” lui Buleandră. Ceea ce fusese o casă (din cântec parcă extrasă, ,,cu mulți”… chiriași) locuibilă ani de zile, și înainte de nașterea mea, și după, până mai acu vreo 20 și un pic de ani. Ce a urmat se vede azi, deși multe schimbări, luând de reper acoperișul original, nu au avut loc. Deocamdată participația noastră contează mai puțin. Din ce a fusese, un gard de plăci de beton și porți de plasă, n-a mai rămas nimic. Nici fulgii găinilor de pe bătătură, nici prunul, nici cișmeaua care supura la vreo doi metri de stâlpul porților mari. Nici coana Năstăsica (poate da, poate nu, dar ăsta este numele înfipt la moment), nici Costel și frate-su geamăn…. În locul lor s-au cuibărit nenumărați închiriatori la noul proprietar. Și unde fusese sediul Loto-prono, și unde fusese tutungerie, și în casă, și în curte. Că bar al lui Ivan, că frizerie, bar, restaurant, pizzerie, sală de net, confecție, atelier foto și Dumnezeu mai știe ce s-o mai alătura acestor afaceri ratate. Fiindcă rata de faliment atinge cote de aproape sută la sută până mai acum câtva timp. Vreo două au scăpat nefatalizate, însă…. Din nimic s-a înălțat o clădiriță etajată, pe unde își făceau veleatul ăi de n-aveau calculator și net pe acasă. În perioada în care mulți ne alienam fără să ne dăm seama din pricina jocurilor, mai palpitante decât multe dintre puținele plăceri pe care le oferea ecranul monitorului. Poze de prin lume, filmulețe deocheate la rezoluții de toată jena pixelului, vreo două melodii piratate și cam atât. Jocurile pe pc se aliciră dintre toate în așa mod încât nopțile și zilele le pierdeam fără a mai avea alte griji. Se alipeau ochii de telecomandata acțiune și acolo zăceam în neștire. Nu fără daune ulterioare. Am reușit să-mi alterez vederea până la plusuri, azi, de 3 și-o fărâmă. S-a vrut modernă clădirea de 12-13 metri lungime, cu scară pentru etaj la stradă, în spirală, cu tegola înzolzat acoperișul și…. Fără pic de jgheab. Ține un an, mai merg vreo doi, dacă nu plouă abundent și nu vine vreo zăpadă cât….
