Fărădelegea lui Călin – Ludul civic
Deșartele….
Aidoma ocaziilor când cel mai nepotrivit client se măsura cu ușa atelierului și cerea aproape imposibilul după înșirarea doleanțelor în detaliile cele mai mici. Înaintam un preț exorbitant și-și făcea vânt cu promisiunea ,,Vă caut eu.”. La fel Art. 1665. Orice tranzacție devine nulă când un preț este propus ,,… fără intenția de a fi plătit.”. Sau același deznodământ ca în cazul identic cu al nostru, meseriașii: bunul nu face cât se cere pe el.
Cineva trebuie să mai și dea. Evident, nu în beneficiul său, ci al notarului și al statului. Cheltuielile aferente încheierii contractului revine cumpărătorului. Apoi vânzătorul se ocupă de ,,Măsurarea, cântărirea…”. Aici vin cu amendamentul unei repetiții inutile. Numărul obținut în urma cântăririi reprezintă tot o măsură. Continuarea aduce inclusiv ,,… cheltuielile de predare…” tot în seama lui. Două plăți pentru predare și pentru preluare, numai că preluarea și transportul cad în sarcina cumpărătorului. Cu varianta să nu fi fost o altfel de înțelegere. În același mod, la Al. 3, absența unei clauze contrare îl pune la cheltuială tot pe cumpărător dacă plata se face prin alte mijloace decât direct. Operațiunile de plată costă. (Art. 1666)
Ce nu costă pe lumea asta. Ce nu mai inventează codiștii. Iară un text în care se reia ciclul trimiterii ,,corpului delict” de la vânzător la cumpărător. Nu spunea Art. 1666 exact așa, că vânzătorul trebuie să se ocupe de expediere pe socoteala cumpărătorului, însă nu era nicio scofală să traducem predarea ca expediere. Transportul era deja clar. Singura diferență pe care o aduce Art. 1667 se referă la liberarea vânzătorului la predare. O chestiune incorectă care dă posibilitatea tuturor celor ce vând de la distanță produse să îl oblige pe cumpărător să se spele pe cap cu lucrul, bun sau rău, în stare de funcționare sau defect, altul decât cel cumpărat.
Pactul compactul. De-o opțiune, produce stagnare. Bunul neputând fi folosit în perioada stabilită, fie până la exercitarea opțiunii, fie la expirarea termenului. Bun poate fi și dreptul tabular, numai bun de notat în cartea… funciară. Drept radiabil dacă nu se exercită opțiunea. (Art. 1668)
Promisiuni. Aproape deșarte. De dus în instanță pentru a forța partea ce refuză să încheie contractul. Un drept ce are răgaz numai 6 luni. După, prescripția. N-am dat atenție atributului ce vizează promisiunea, nu părea relevant. Punând în balanță Al. 1-2 și pe al treilea, diferențele țin doar de adaosul variabil cumpărare sau vânzare la promisiunea unilaterală, doar vânzare la promisiunea bilaterală. Să ai creditor, să faci o promisiune unilaterală, e mană cerească. Dă altuia lucrul, își constituie un drept real asupra lui, promisiunea se stinge.
Depinde despre ce sume vorbim. De acoperă toată promisiunea, se cheamă că e la fel de stinsă. De sunt mai mici, se consideră avans. (Art. 1670)
Ar fi și nu prea. Ar fi cumpărătorul favorizat, dacă s-ar găsi clauze îndoielnice în contract. Există totuși o rezervă asupra unui astfel de contract: regulile ce se aplică celor ce au ca parte consumatorul ori vizează contractele de adeziune. (Art. 1671)
Foarte târziu sosește stipularea de care făceau trebuință articolele precedente. Garantarea că bunul nu are vicii și nu este pierdut total sau parțial în favoarea unui terț. (Art. 1672)
