Fărădelegea lui Călin – Ridul civic
Cum vrea… legea. Altfel nu s-ar contabiliza în dreptul avantajului.
Ajungem degrabă și acolo. Până una-alta să marcăm remiterea de datorie în dreptul liberării aproape totale a debitorului. De ce nu sunt sută la sută sigur de ,,achitarea” obligatului? Al. 2 stipulează și totala liberare, dar și de contrariu. (Art. 1629)
Încă sunt pentru uzul tipurilor în locul felurilor ca titulatură. Deși pare că Al. 1 a epuizat modalitățile prin care remiterea de datorie se divide, expresă și tacită, Al. 2 vine cu un surplus, nenumind-o strict: ,,Ea poate fi cu titlu oneros sau gratuit…”. Și da, onerosul îl vizam în preambul, oneros ce poate ajunge până la împovărător și ilicit prin forma necinstit. (Art. 1630)
Un scurt tur de deget pe displayul (ecran românesc de altfel, doar fiindcă îl posed) ipadului, mă ajută să dezleg misterul trimiterii la Art. 1499: de dovedit remiterea de datorie ca la mai toate probele. (Art. 1631)
Destul de relevantă și naturală desprinderea ipotecii sau garanției de îndeplinirea obligațiilor. Chiar dacă se renunță la ele ori la alte privilegii, nu echivalează cu remiterea de datorie. (Art. 1632)
Totuși, eliberezi debitorul number one, ai scăpat toată ,,turma” de ,,ținuți” pentru el la achitarea datoriei, desigur și fideiusorii. Poate-i reține și eu ce-i acela. Numai că reciproca nu este valabilă. Remisul fideiusor nu implică remiterea… debitorului dintâi. Al. 3 are ,,simptomele” datornicilor solidari, fideiusori însă. Unul scapă, ceilalți ,,… garantează pentru tot…”, incluzând aici și garanția exoneratului. Al. 4, tot pe cale de consecință, consideră partea remisă, în același timp prestată – deci remiterea nu este numai un caz de liberare fără a se primi nimic în schimb -, în avantajul celorlalți datornici, proporțional cu partea prestată. (Art. 1633)
Îmi place. Frazat într-un singur calup, Art. 1634 dă tonul împrejurărilor fortuite. Forța majoră, cazurile cu totul întâmplătoare sunt notele de subsol preferate ale liberării debitorului. De nu beneficiază de pe urma îndeplinirii datoriilor, creditorul, dar pe baza împrejurărilor anterioare, debitorul se poate considera liber de obligații. Contrariul de luat în considerare. Situațiile temporare cer soluții temporare. Așadar, creditorul va avea parte de o păsuire, sub forma suspendării execuției obligației. Cerința vitală, în toate cazurile: dovedirea imposibilității. În ciuda oricărei evidențe, notificarea este mama probării. Din alte motive sau oricare, neajungerea acesteia la creditor se consideră ca fiind prejudiciu și se sancționează ca atare. Unul, dar lunguț…. Când obligația se rezumă la un anume bun, fortuirea este considerată nulă.
Prima dintre restituiri se leagă de aceeași motivație, cazurile de aiurea. Cum ar fi: primirea unui bun fără drept, din eroare, pe baza unui act juridic desființat…. Nici anticiparea cam în aceleași scopuri și efecte nu scutește pe nimeni de restituire. (Art. 1635)
I se restituie, spune Art. 1636, celui a cărui prestație avea acest ,,dar”.
Restituire în natură. În echivalent. Și fără a exista pretenția daunelor interese. (Art. 1637)
Prestații de asemenea primite sau executate. Restituibile dacă o cauză ilicită le-a fost temeiul. (Art. 1638)
