Spații culturale nr. 27 (10)

Alain Bosquet
(1919-1998)

Cuvântul prin cuvânt

Poemu-i cel ce-n mine poemul meu îl scrie.
Cuvântu-i totdeauna de-un alt cuvânt iscat.
Nu-s sigur că îmi este ființa mai pustie,
Dar locataru-acesta îmi vrea gestionat

De el întregul spațiu vital, ba chiar mă ceartă
De câte ori mă aflu pe punctul de-a greși
Și poate că-n străfunduri îi fac o altă soartă,
Iar el o să mă ierte de toate într-o zi.

Noi doi vom fi un cuplu perfect; zburdălnicia
Din suflet o să-mi fie, prin grija-i, temperată
Căci el are oroare să-audă melodia
De cineva cântată cu voce tremolată.

Drept scuze nu acceptă povești tânguitoare;
Cuvântul ce decide în toate-i doar al lui.
Gândirea mea în fața-i putere nu mai are
Și nici de dat cu zarul în preajma-i vorba nu-i.

Pentru poem sunt numai scheleteul inutil
Ce-ntr-un lințoliu poate s-ar odihni mai bine.
El e adult ce poate redeveni copil,
Peninsulă și floare și zumzet de albine.

Ți-am spus cam tot, Poete! Rămâne să visez
Că-mi pot sfida chiar dreptul de-a visa.
Poemul fără mine își este-n mine crez
Și-și e dezmăț de care departe eu voi sta.

Elogiu rimei

O, Doamne, mă agăț de rimă,
silabă cu silabă și cu inima grea
precum de locul său de crimă
asasinul, eu unul sunt prea

mult de servituți felurite strivit
să cred că stihul mă urmează orbește;
poate-i invers căci sunt un ipocrit
de când instinctul nu mă mai slujește,

ci-i dependent de nebunia care
mi-mpune ea ce vorbe-i se năzar
pentru că dictatura ei e-n floare
fără să fi avut și eu habar

o tuie și-un brad se prezintă,
fără să fie nevoie, uscați;
eroarea n-o să se dezmintă
c-au fost de ea împrumutați

datorită lor încă vivotez,
colportor, artizan și escroc;
comit litote, uneori fabulez
și nu mă las cruțat deloc

de ele care-mi sunt natură
că nu mă recunosc nici eu
și-adevărata fire-i dură,
iar birul fericirii-i tare greu

exceptând pagina din carte
care surprinde un avânt
de pasăre ce-mi face parte
de nemurire prin cuvânt.

O fată îi vorbește poetului
-sonet-

Eu nu pot fi la înălțimea ta, e clar.
Tu regândești universul, sau cel puțin cărțile tale reușesc
să mă împingă spre un
azur sălbatic și nebun.
De când eram puștoaică mi sa spus să te iubesc

pentru înțelepciunea ta sau pentru forța cuvintelor tale.
Scriu: e rândul meu, și câteodată îmi corectezi poemele.
Gratitudinea, știu: dacă așa ceva poate să te-amuze,
eu îți ofer sânii mei,

șoldul meu și această piele care emană oarece voluptate,
pretind prietenii,
de ce să te deranjeze ceva ce mocnește – un fel de mâncare comun –

creierul meu de pasăre?
Vino cu mine, e mai simplu:
acolo unde s-au bălăcit atâția bărbați fără dragoste, eu păstrez un colț
pentru un poet care îmbătrânește

Spectacol

Nu sunt decât un mare circ în faliment. Fiarele mele
refuză să mai sară prin cercul de foc.
Dresorii sunt în grevă și clovnii-s obosiți.
Spectacolul totuși continuă, publicul

știind că în ultimul act se devoră un poet
ori că, aburcat pe trapez, se zdrobește
spre-a se-auzi aplaudat. Intrare gratuită-n seara asta
eu o să-ți spun, mulțime imbecilă, cu

cât o zebră-i mai deșteaptă decât tine. Voi lansa
în pieptul pumnale-adevărate, în timp ce
cortu-o să cadă: cin’ș’pe sau douăzeci de morți,

aceasta îmi e răzbunarea. Mai rămân
pentru ospățul tigrului și al șerpilor cu clopoței
câțiva copii durdulii și-ntru totul cuminți.

Plictis

Sunt prost dispus. Lumea-i urâtă. Dacă-ar voi
să mă învioreze, Iisus, fără să-mi facă tam-tam,
ar coborî de pe cruce. Mă învârtesc în jurul lui,
sfânt prieten bătrân: ne înțelegem mai mult din priviri.

Ce autobuz ar vrea să ia? La Montparnasse
Te plictisești cel mai puțin. Cred c-a îmbătrânit.
Bem un pastis și-ncă unul; el e mândru,
De stigmatele sale: de ce nu? Îl chestionez

Asupra morții și problemelor survenite apoi.
Schimbăm bistroul, comandăm un whisky.
El discută politică; să evadez din timpul meu

ar fi nostim. După o oră sau două
îl prind iar în cuie pe scândura-i putredă.
Eu și Iisus, n-avem să ne spunem nimic.

Poetul ca mobilă

Poetul aparține obiectelor casnice.
Îl găsești printre foarfeci de pomi, pneuri,
robinete, cuie: etajul trei, pe stânga
în marile magazine, unde e disponibil

la prețuri acceptabile. Toți șefii de raion
îi cunosc folosirea. O broșură albastră
îi laudă calitățile. Ocupă loc puțin:
un metru cub, cel mult, în bucătărie.

Modelul curent consumă pâine uscată
cu o litră de vin. Într-o zi de suferință
sau de nenorocire, el poate face mari servicii

căci specialitatea lui e un aer de primăvară
irezistibil și blând, pulverizat pe pereți,
în mașina de spălat, pe reșou, în pubelă.

Frecventam cândva…

Frecventam cândva, sub albele faleze
din
Normandia, un lupanar
cu-acoperiș de stuf, curat ca un ban,
care se numea << La întâlnirea turturelelor>>.

Doar florile erau impudice aici
căci fetele simulau inocența,
în ciuda mâinilor experte.
Întâlneam aici armatori
și oameni ai legii.
Un specialist în lemn prețios
Avea pentru acajù mii de tandreți.
Un zarzavagiu era furnizorul
Curții
din
Viena.
<>, adăuga el.
Fifi citea un roman parfumat.
Bulgăre
fără
Seu visa un lung voiaj
până la
Siam.

Clara zicea:
<< această Emma Bovary e lipsită de clasă. femeile de treabă nu se sinucid >>.

Mai există faleze,
sau vrea
Normandia,
sau case unde se discută,
până în zori, despre dragoste?

Ploaie

Plouă în
Barcelona și Europa se sufocă precum un kilogram de fructe într-o sacoșă prea strânsă
Plouă în
Liverpool și Europa este putredă ca un vapor ros de-un popor de șobolani

Plouă în
Magdebourg și Europa se închide aidoma cancerosului pentru a se spânzura de tavan
Plouă în
București și Europa se exilează ca un râu ce nu va mai ajunge până la mare

Plouă în
Copenhaga și prinții din Europa și-au înmormântat craniul cu propriile lor mâini.
Plouă în
Syracuza și
Sicilia moare

cu Estramadura și
Courlanda mov

și
Toscana molcomă și Scoția posomorâtă.

Plouă în
Amsterdam, plouă în
Salamanca.

Mic poem

Mic poem la stânga.
Mică proză la dreapta.
Cuvând pieziș.
Cuvânt exact ca un cerc
în măr.
Frază care se deschide.
Frază care se închide
pentru a reflecta sau a face mutre.
Adjective amicale
ca niște clovni într-o gară.
Adjective bănuitoare
ca niște comedieni
în fața unei săli de orbi.
O, tu, verbală pe viață,
vie până la proximul verb!

Trompa elefantului

Trompa elefantului
E pentru a aduna arahide:
Nu-i nevoie să se sărute.
Gâtul girafei
E pentru a paște stelele:
Nu-i nevoie să zboare.
Pielea cameleonului,
Verde, albastră, mov, albă,
După voia ei
E pentru a se ascunde de animalele vorace:
Nu-i nevoie să fugă.
Carapacea țestoasei
E pentru a dormi în ea
Chiar și iarna:
Nu-i nevoie de casă.
Poemele poetului
Sunt pentru a spune toate astea
Și mii și mii și mii de alte lucruri:
Nu-i nevoie să înțelegi.

Traduceri de Ion Roșioru