Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – Po(n)turi l(e) (c)ere

22 noiembrie 2022
Unde s-or fi scurtcircuitat neuronii unora de le interzic să privească rusul, din elita politică, fără nimic din ce are fiecare pământean la îndemână: telefon, ceas smart și tricou cu imprimeuri în alte limbi decât a sa?
Incredibil mi s-ar fi părut de pe Lună. Așa, pac-pac-ul de la aproape două mile ucrainene, țintirea unui inamic pare o futilitate.
Of! Când vor înțelege majoritatea românilor că o etichetă peste un chip prezidențial – a se include toți numiții de la ăl mic la ăl mare -, fie ea de teapa demisiei, e frecție la piciorul de lemn. O ungere utilă doar celui uns.
Deci nu numai trei dorințe, stimabililor, ci și trei explicații pe măsura Alexandrului cel măreț. Ei, și fiindcă a grăit atât de înțelept, l-aș întreba, dincolo de vremurile ce ne despart: la ce bun toate cuceririle, Lixandre?
Iaca, vlădică. Te spetiși să le chivernisești istoria, să le aduni obiceiurile și pe ei, Cantemire, îi durea în cot de învățătură. Văd bunăoară că fiecare ar fi trebuit să deprindă doar literele necesare propriului nume, să socotească doar până la doi sau trei, să…. Da’ așa-i moldoveanul.
Cum i-ar fi stat popii să stea numai cu nasu-n carte? Na, că știe să și joace. Și mai dihai ca ăștia mai țânci. Învârte piciorul….
O veste… tristă. Pentru ,,înștiințații” umanității. Nici că veți afla vreodată de ce-l apucă pe Pământ să zburde mai repede în jurul propriului ax.
Aldrin acu, cică și Armstrong înainte să crape. Că văzură, că tăcură. Că-și ținură limba engleză în gură să nu li se ceară să vie acasă. Ce și-or fi închipuit la plecare? Bă, ajunși pe Lună nu ne mai întoarcem!
Avem apă. Indiferent cât am consuma, se prezumă că la vremuri de restriște că vom putea explora sistemul solar, că vom ajunge la satelitul cu de o sută de ori mai multă decât a noastră planetă și ne-om lăfăi în ea la discreție. Lume… anormală.
Peste noapte ioc slujbe. Nici nu sunt curios de unde asemenea idee. De ce? Bunăoară pentru motivul că nu s-a inventat nici tinerețea fără bătrânețe și nici cariere stagnante.
Mă fraților, mai este război în Ucraina? Mai atacă ei rusul de să-i sară vodca din gâtlej? Sau au uitat în ce direcție este și dau cu bombardeaua la polonezi?
Dacă nu cu ucraineanul alături, cu cine să lupte ,,volintirul” american iisusizat? Bine, să fi luptat, c-acu-i material didactic în raiul celor de pușcă prin răzbele.
Ziceți că ieșirea din sistemul polițienesco-judecătoresc, la grămadă, destabilizează siguranța publică? Nu ei cu ignoranța față de aplicarea legii, nu ei cu tergiversările fac din viața socială una deloc suportabilă? Să plece, poate-așa simt și ei frustrarea de a nu ți se face dreptate și de a nu avea speranța că la greu și nevoie vei avea măcar o vorbă bună de ajutor.
Ba așa, ba dimpotrivă. Na că rcs-rds-ul e disperat după angajați.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share