Fărădelegea lui Călin – Jidul civic
Am găsit cheia de început articolul.
Debitarea de…. Hazard lingvistic. Discutarăm în sute de rânduri ce și cum ar trebui să arate conținutul legii, de aceea credeam că numărul mare de itemi de până acum are darul de a fi convins ticluitorii Codului Civil că trebuie să tragă o linie aici, la o pătrime din el, și să concluzioneze că litera legii a fost viciată. Ce apare atât de ,,deranjant” în Art. 1608? ,,… au voit…” Sună rău în primul rând, deși ,,voirea” face parte de o vreme tot mai des din discursul zilnic. Apoi tocmai această înlocuire vădită cu ,,vrerea” cuvenită. Și mai mult dacă li-i voia totuși vrere sub formă verbală, când textul este de lege și privește două persoane contractuale avem o conveniență cu efecte juridice, cu implicații care pot decide dreptatea. În sine, articolul finalizează capitolul III și reiterează obligația celui care a preluat datoria de a libera debitorul inițial de povara contractuală cu creditorul, nedepinzând de existența acordului dat sau refuzului acestuia. Avem și o nedobândire de ,,… drept propriu împotriva celui obligat să libereze pe debitor…”.
Om – gurmand deci. Citind ,,feluri”, primul gând zboară spre mâncare. Al doilea, dându-mi seama repede despre ce lecturez, mă obligă să returnez cuvântul spre a fi înlocuit cu unul potrivit. Astfel că titulatura Art. 1609 ar fi arătat mai bine cu ,,tipuri” pe lângă ,,Noțiune”. Pentru ,,novație”. Ce se dorește – iată o nouă formă a vrerii, asimilabilă și planificării, și altora asemenea – o nouă formă scrisă a unei noi obligații, de înlocuit cu prima, considerată din momentul contractării stinsă. Situație nouă când un debitor înlocuiește pe altul sau un creditor substituie un altul.
Lipsa presupunerii că novația este o chestiune de uzanță, induce ideea că aceasta ,,… trebuie să fie neîndoielnică.”. (Art. 1610)
Fiind în concordanță cu articolele anterioare, girurile din creanța inițială nu au cum să fie de folos novației. Ar trebui să aibă acordul debitorului inițial. Particularizând, în cazul debitorilor solidari, gajul, ipoteca pe vechea creanță se transferă ,,… asupra bunurilor codebitorului care contractează noua datorie.”. (Art. 1611)
O singură șansă i se oferă noului debitor de a se împotrivi creditorului: invocarea (presupun că și dovedirea) nulității ,,… actului din care s-a născut obligația inițială.”. Variantele opunerii mijloacelor ce le aveau unul împotriva celuilalt creditorul și debitorul inițial de către noul debitor nu sunt viabile. (Art. 1612)
Hai… liberare! Novație – liberare pentru restul de debitori solidari. Novație la debitorul principal – liberare de fideiusori. Formularea Al. 2 este defectuoasă. Legătura textuală imediată dintre cererea de acord și refuzul codebitorilor solidari și/sau al fideiusorilor, ar fi schimbat datele problemei. Adică, indiferent de situație, creanța inițială subzistă. (Art. 1613)
Bună doar pentru un creditor novația, de neopus celorlalți creditori solidari. Doar partea de creanță ce îi revine este opozabilă. (Art. 1614)
Merge și prima parte a stingerii obligațiilor. Cum. Prin ,,… plată, compensație, confuziune, remitere de datorie, imposibilitate fortuită de executare. Și-or mai fi și altele. (Art. 1615)
