Propoziții pretențioase – Alezaje
Sper să nu…. Adică nu iar meciuri. Azi. Oricâtă baftă le-aș purta. Fiindcă singurul sport pe care-l agreez este tinichigeria și dereticările constructive pe lângă și în casă.
Curg înapoi spre tata la proprietățile familiei Neacșu. Laboratorul – clădirea ce a servit pe timpuri de atelier industrial; după câte știu fuse-n el și un strunguleț; mai încoace vreme, mașini de cusut reparate de tatăl doctorului stomatolog și al profesorului, ambii decedați -, mici ajustări la acoperiș; parțial casa – intrarea în laborator și în cea de locuit -, jgheaburile și trei aruncătoare cu seuri; restul casei vechi, părintești, emiliene – transformat podul, pe jumătate, în etaj mansardat -, un acoperiș destul de întortocheat, destul de abrupt spre poale, unde s-a montat o fereastră, destul de bulibășit de lemnarii nu prea pricepuți în a ticlui scheletul din grinzi; garajul – transformat la ora actuală în frizerie -, tot așa de nu bine încropit, probabil cu hei-rup-ul lui Cristi, nepotul lui nea Emil, și în parte al familiei Barbu, prietenii lui. Jgheaburile, burlanele, frontoanele la perete. Între multe alte chițibușuri, stă uitat prin pod cuterul albastru, a cărui culoare încă stăruie în minte după mai bine de șapte ani.
Vorbă lungă și fără aliații mei preferați: cuvintele tematice. Drept urmare, mă aliniez vechiului obicei.
Deși de dată recentă, lucrarea la familia Săndulache a constat în refacerea celor două părți deteriorate ale jgheaburilor. Noi, peste măsura obișnuită, dificil de îmbinat la înălțimea etajului doi, cred că și un dram mai sus, înălțimea camerelor de la parter și cele de sus depășind 3 metri și jumătate, dovada eșuării ridicării scării – triada ,,divină” – până la nevoia lipirii ștuțurilor de la stradă. Cristi a făcut oficiile celor trei alipiri, s-a riscat pe deasupra cu letconul, apa tare, păhărelul alocat ei, cositorul, pensula, șablonul găurii de ștuț, ștuțul, ciocanul de jumătate de kilogram, acul de trasat, dalta, foarfeca și patentul, ,,ingredientele” unui racord – denumirea actuală a căzănelului – bine și aproape definitiv prins de rulourile prin care se scurge apa prima dată de pe acoperiș. Cele trei năzi – îmbinări între troansoanele deja pregătite la atelier – s-au lipit, cu două excepții, tot de pe acoperiș. Excepțiile au avut parte de o escaladă pe scările extensibile, după un exercițiu…. Două scări extensibile, insuficiente operațiunilor necesare. Totuși, mai bună procedura decât să ne fi putut ,,lăuda” că nu ajungem nicicum pe la exterior sus, pe acoperiș. Gândul interesant, materializat de proprietarii tineri – mă mir cum de conservatorul domn Stanciu, bătrânul croitor, i-a lăsat să adauge bucătăria și ce-o mai fi, iar deasupra să-și amenajeze o terasă – ne-a ajutat enorm, chiar cu riscul ca accesul la ea să se facă în faza primă demontând scările, aveam cum să fixăm pe florărie capătul extensibilei, puteam urca pe acoperiș ușor, reduceam timpul de la sursa de încălzit letcoanele până la cel ce executa lipitura.
