Fărădelegea lui Călin – Medul civic
Le uit. Nici nu-mi sunt la îndemână, nici nu mă sinchisesc să le rețin. Cine ar fi atât de…?
S-a renunțat la specificarea titlului, care dintre ele să fie valabil încât debitorul să nu le poată ataca dacă nu sunt exceptări în privința nulității lui sau să fie de aiurea decât cele invocabile strict personal deținătorului. Bine, și să nu fie vreun infractor de titluri. (Art. 1589)
Temerea că nu-s toate cum ar trebuie se risipește în Art. 1590. Titlul este la purtător. Și poate fi remis debitorului, dacă plătește creanța stipulată în el, de către oricine. Excepția rezumându-se la un ordin (hotărâre) judecătoresc de refuz al plății.
Cu voie, fără voie, cine are titlul la purtător, primește răsplata de la debitor, în ciuda demonstrațiilor că țidula a fost pusă în circulație fără acordul debitorului. (Art. 1591)
Posesiune, ne-posesiune. Deposedare. Cu asteriscul unei ,,imixtiuni” judecătorești, se păstrează obligativitatea achitării creanței din titlul la purtător celui ce îl deține. (Art. 1592)
Asta uitai: subrogarea. Acea substituire a obiectelor sau persoanelor ce au de îndeplinit sarcini în locul altora. Explicată la Art. 1593. Egalitate deci pe locul debitorului. Altul bun de plată capătă prerogativele creditorului, însă nimic mai mult. O subrogare cu dublă semnificație: convențională – singura cu oarecare figurație aici: consimțită ori de debitor, ori de creditor – sau legală.
În ordinea Codului Civil, primul la subrogație este creditorul. Consimțământul său este necesar când, în urma plății de către un terț, creditorul își transferă drepturile împotriva debitorului terțului, fără a fi nevoie de încuviințarea debitorului. (Art. 1594)
La debitor trei alineate. Un soi de auto mințire acționează când ia bani de la unul ca să plătească altuia. Înrobirea este aceeași, drepturile noului creditor asupra sa nu diferă cu nimic. Al. 2 practică uzanța: valabilitatea actului de împrumut, chitanțe…. La fel ca-n articolul precedent: n-are treabă es cu pe. Nu trebuie consimțământul creditorului. (Art. 1595)
În sfârșit: subrogația legală. De drept, din Art. 1596: folos creditorului – și fără garanții; folos dobânditorului – plată la o creanță cu garanție; în folosul unui interesat ca datoria să se stingă; folos moștenitorului, platnic cu bunuri din succesiune; etc.
Efectele obișnuite, în folosul creditorului, de când s-a făcut plata. Aceleași și pentru debitorul refinanțat. Toți cei care au girat opun creditorului nou ,,… mijloacele de apărare pe care le aveau împotriva creditorului inițial. (Art. 1597)
Nu prea se vede nici diferența, nici unde s-a creat ligamentul preferențial. Avem subrogație parțială, drepturi ale creditorului inițial pentru zona neacoperită de subrogație, de unde ,,… cu preferință față de noul creditor.”? Și se adaugă o auto obligație a creditorului de a garanta suma echivalentă subrogației parțiale pentru creditorul nou, iar preferat. A! Înseamnă că oricum ar fi, debitorul plătește întâi ălui nou de a preluat prerogativele creditorului său inițial. (Art. 1598)
