Propoziții pretențioase – Alexina
Tactică prin învăluire.
Suim – așa urcă strada – către Centru, depășind o casă – deși și-n aceea, așa cum era în 2000, am meșterit ceva, o gratie de nouă la ușa de intrare, dar am făcut și pe gestionarul la second hand-ul Rodicăi și pe amanetist-încasatorul de dobânzi la amanetul lui Rechinu, în același timp și loc, două luni – și alipind ei următoarea, la Zache. Bar, sală de jocuri – dacă le-o mai avea – la parter, casă de locuit la etaj. Bună de peticit pe toată panta din spate. Moale. Potrivită pentru piciorul năzdrăvan al tinichigiului, lungă, să ai unde să aluneci, dacă algelor le-a căzut cu tronc vreun petic de tablă, cu risc minim de frânt gâtul jos în curtea interioară, cu un singur horn ,,chinuitor” și cu o gură de vizitare pentru îndrăzneți ca noi. Pod cât vezi cu ochii, căptușit de jur-împrejur. Mai o scândurică, mai un jgheab….
Mai departe nu. Până nu ajung iară pe strada Eminescu, nu mă întorc în Centru.
Fiecare cum ia lucrările. De business-uri s-a ocupat însuși domnul Mustățea, client vechi, client în trei-patru rânduri la domiciliu, angajator pentru două alte lucrări, dar și cu profit de pe urma lor.
Unii ar bănui, alții știu că mințile mele au parte de scurtcircuitări neuronale speciale. Pe acest fundament se pot construi un șir de ipoteze despre cum am privit neașteptata ,,invitație” de a servi audio participarea ,,alor noștri” la o încleștare fotbalistică de final de vreme bună. Cu furie. O serie de alezări ale cutiei craniene – nu neapărat trepanații – ar fi dezvăluit zone roșii pe scoarță. Reduse la un portocaliu spre gălbui – ca să nu mă auto alienez – pe măsură ce play-list-ul motobikers-șilor dilua nervozitatea și o transfera către temperamentul specific rockerului, ușor superiorizat, mult mai mult încredințat că poate controla aproape orice, impulsionat de ritmica aproape drăcească. Apoi mi-am reluat cursul obișnuit al grijilor, am realizat efectul rămânerii mele timp de patru ore pe stadion, am consultat timpii disponibili strict mie și am început să-mi port de grijă. Nevoile primare: de băut și de mâncare. Calea perpedes către primul magazin. Să nu spun de inconvenientul frecventării lui de ,,concetățenii” riverani – cu adevărat riverani, se învecinează cu bruma de apă ce se învâltorează pe sub șoseaua ce curge către Dumitrești la ploile abundente -, spoitorii de toate zilele. Am ales totuși să apelez la serviciile lui, foamea, setea și orele înainte mă obligau. Și-am pornit, după ce măsurasem cu pasul latul terenului de fotbal, mergând moderat. Ies din curtea stadionului, privesc către stânga și îmi fac procese de conștiință pentru uitarea mea. Ce mi-a alterat memoria și a aruncat lucrarea de jgheaburi și burlane montate la clădirea din dreapta intrării în derizoriu, habar nu am. Cert este că după mustrare m-am luminat, apoi m-am întristat. Muncușoara noastră dispăruse de parcă nici nu fusese. Urmă de jgheaburi și burlane. Deși șase metri pe o parte, șase pe cealaltă și câte patru în jos nu se pot numi altfel, cum nici clădirea nu era în sine un edificiu de calibru, cel mult o magazie reșapată, e drept, cu ziduri de bolțari de ciment, însă, cu toate epitetele îmbrăcate plus materialele – și-l întrebasem pe domnul Mustățea: Nu se puteau pune mai multe scânduri și holțșuruburi în tabla cutată? Cârligele mai grosișoare? – noi, nu-i puteam da alt calificativ și întrebuințare.
