Cotețul cu metafore – Cândva
când va veni o vreme-n care
pieri-va tot ce mai e sfânt,
iar frunzele n-o să mai zboare
spre locul lor de pe pământ
când va fi trist și lacrimi grele
isca-vor cioplitori de arce
ce-o să plutească peste ele
fără-a putea să mai debarce
când va veni capăt de lume
ține-vor gândul ca ostatic
în închisori fără de nume
și pus la cazne, sistematic
când va veni această vreme
avea-vom oare sentimentul
și noi motive de a ne teme
că n-am trăit destul prezentul?

