Propoziții pretențioase – Alesida
Cristi s-a mai cocoțat acum vreo câțiva ani, dar pe ,,șandramaua” veche, adică pe magazin.
I-a mânjit o vopsea. Ce fusese odată și cum a ajuns Chimexul să pună lacătul pe ușă înainte vreme zilnic. Ba decesul domnului Cristea, ba nepăsarea și nepriceperea celor ce-au preluat business-ul, ba afacerea popesciană care le-a luat fața și clientela. Deși nu tot ce-ți trece prin minte poate fi cumpărat de la Electroprima. Însă greu mai intri într-o prăvălie unde nu ești sigur dacă ți-a sporit nivelul aleziei ori dacă cineva a uitat că-n alfabet mai există litere și-n dicționarul de termeni metalo-chimici nu s-au împuținat cuvintele ce denumesc produsele de gen. Greu îți vine să nu dai bir cu fugiții când cei șase ochi feminini te pironesc din lateral sau din față și spate deodată. Greu poți să rămâi mai mult de un minut când nu ești sigur ce să alegi din ce se află pe și prin tejghele. Înainte alergau vânzătorii de colo-colo, se buluceau clienții, soseau furnizorii rânduri-rânduri, rafturile erau tixite cu vopsele, chiuvete, ciocane, plite și uși de sobă, lanțuri, lopeți, cozi felurite flancau intrarea, roabele stăteau spânzurate pe pereți, aliajul staniu-plumb se găsea în stadiul lui 60% puritate în vitrină, măștile de sudură, toaletele, oglinzile, cuiele, electrozii, șuruburile de la cele de 4 până la 18 așezate în cutii de carton, sârmă era din belșug, țevi, tablă, plasă de gard… orice gândeai se găsea la nea Cristea. Cred că și alesidă de-i cereai ălui bătrân, se făcea luntre și punte și aducea. Clești de rufe, detergent, miniu de plumb, d-el de se fripsese cu el fratele Viorel, în încercarea de a face petarda să pocnească, oxid de zinc pentru noi la tinichigerie, ventuze de WC și pentru agățat diverse, robineți, oberteinere separate, șaibe de marsit, chei de butelie, mușamale, ba și teascuri de zdrobit ,,aligote”-uri autohtone…. În vremurile bune ne aliasem cu patronul și ne aduceam constant servicii. Cum și cu angajații ne aveam ca ,,frații”, chiar dacă erau majoritare femeile. Acum curtea este goală, magazinul doar cu câteva pete de culoare, și din 6 angajate și un șofer a rămas numai o gestionară. Fostă colegă cu tata la magazinul de odinioară din cartierul Sârbi…. Deodată cu pluviala clădirii noi, am mai pus două jgheaburi la poala magaziei, deasupra ei și un burlan care azi, privind în urmă cu o oră la el în fugă, e pe metereze, dar a ieșit ștuțul seului din al jgheabului. Deh, cu omul dispare și alianța, și interesul păstorilor de afacere, dacă se mai poate numi așa, de a îngriji de toate nimicurile.
Terasa Prahova. Se imprimă numele și așa rămâne. Oricâtă ,,Taverna” ți s-ar servi zilnic. Că râdeam într-una dintre seri, tot privind la literele mari aninate pe fundalul scenei, din același fund de curte, cum se pot despărți și ce semnificație nouă se ivește din mintea nu prea dusă la biserică: P. Rahova – Pușcăria Rahova. Deși i-am bătut cărările, i-am creat probleme cântând deseori spre disperarea comandantului de poliție, de planton nopțile, i-am frecat cu antebrațele mesele, multe lucrări nu s-au lipit de noi. Nici nu aveai ce repara la acoperiș și la jgheaburi. Așa că doar vreo câteva aruncătoare am pus la stradă, am încropit o hotă pentru fumegaiul grătarului, câteva burlane de evacuare pentru păguboasa centrală pe lemne și-o pălărie deasupra lor, ancore ca să nu-l ia vântul. Celelalte neajunsuri erau drese de Costică Răpeanu în regim de antrepriză proprie.
