Propoziții pretențioase – Alexiei
Se ia problema pe toate părțile și se rezolvă.
Dincolo de faimoasa metodă verbală românească – că de noi numai vorba este (sens și el îndoit) -, am fost nevoiți să ne adaptăm situației. Cum ar fi mai bine: să sprijinim de gard scara, pe interior sau să dăm ocol Chimexului pe la Costică pe la terasă – fostă Prahova -, atunci Taverna? E suficient spațiu de la zid, gardul potrivit de înalt ca scara sprijinită pe el să ofere înălțimea necesară așezării și lipirii, la îmbinarea tronsoanelor, jgheaburilor și ștuțurilor? Ete că nu! Roată, deci, după clădire. La Taverna lucrurile știute. Un mic bazinaș din beton în care se zbenguiau deja alevini de conjunctură, compozit de fibră de sticlă și plastic ondulat, placat peste gardul din resturi de profiluri, rămase din decuparea prin ștanțare a plăcilor folosite la plăcuțele de frâne – singurul avantaj al existenței unei fabrici de acest gen în Râmnic, restul numai necazuri: sănătate colectivă comunitară afectată; cheltuieli impuse de uniunea de… pentru îngroparea deșeurilor; muncă mașinală, muncă fizică…; speranțe de loc de muncă pe perioadă nedeterminată în domeniu spulberate -, aleurit fărâmat, împrăștiat pe lângă vama vicinală, spațiul muzicanților – cort sau scenă ridicată pe chituci, nu vă pot spune ce ocupa la acea oră muncitorească capătul dinspre Poliție al terasei – și cam atât. Poate doar peretele fad al Chimexului să mai producă sentimente și impresii confuze, stuful împăpurit peste coloanele vechi de grădină și prin dos fel de fel de nimicuri de niciun folos. Ca la fiecare român de la curte, undeva în spate stă lăsat vreun gunoi nefolositor. Escaladarea. O scăriță sprijinită pe gard în golul ce oferea un culoar de vedere până în grădinița de joacă a căminului, primi pași pe linia…. Gata să cred că putem merge pe țepii bonți ca saltimbancii pe sârmă. Scurtam astfel o serie infinită de urcări și coborâri fără să mutăm scara – unde să o mai muți când loc nu rămăsese mai deloc? – și gândeam că, socotind în minte de fantezie și pentru antrenament (algebre inutile de amuzament), plata pe ora de lucru crește, deci o productivitate mai bună. Cu urmări nebănuite. Greutatea și omisiunile mi-au produs câteva răni dureroase. N-am observat că vârfurile mai erau pe alocuri și ascuțite. Adidașii cu talpa tocită n-au așteptat decât momentul prielnic să se lase pătrunși. După sunet – au, pauză, au, au, au – patru înțepături, după durere și sânge patru răni profunde vindecate greu, în timp. Ce alinare cu câștig îmbunătățit?, un fir-ar ea de meserie, fir-ar el de allegro, fir-ar ea de alipire la nadă! Fir-ar el de meșter căruia i-a păsat doar să termine cum o termina, negândind că or mai veni și alții în urmă-i și n-or avea cum se sui, cum sta. Dacă mai pun la catastiful cu neajunsuri și panta abruptă a acoperișului de pe partea din spate, înălțimea etajului și bineînțeles proptirea clădirii la distanță mică de limitele cadastrale, s-ar duce în iad la judecata de apoi. Cum a fost, cum s-au putut așeza jgheaburile, cum s-au dat găurile pentru fixarea brățărilor – un model neobișnuit: un vinclu din potcoviță ca la cârlige pe care se nituise o fâșie de tablă (brățara propriu-zisă) -, după voia bătrânului Cristea (pe-astea le puneți! – alocate din timp lucrării), cum ne-am cățărat, nu este de închipuit. De-am lua-o de la început – și după o perioadă de timp, cam douăzeci de ani, revii – am fi străbătuți de aceeași fiori de teamă și nesiguranță, de nemulțumire pe ante constructori, de supărare că n-am găsit altă șansă de supraviețuire în afara riscului.
