Propoziții pretențioase – Alburit
Este sigur nevoie de albitor. Când calci cârciumile….
De-ar fi doar cazul Buicescu excepție, însă numai noi, proprietarii și vecinii putem depune mărturie în defavoarea îngrămădirii până la limita acceptabililor șaizeci de centimetri ai decenței și legalității. Mulți se simt îndreptățiți să folosească terenul la maxim, se bat cu pumnii în piept de atâta apartenență (ba chiar împart pumni cu megieșii), neținând cont totuși că zidul, deși bine încadrat la fundație, la acoperiș mai că depășește norma. Doar așa ca să mai exersăm și să nu uităm operațiile futile, dar utile ale aritmeticii, adunăm 50 de la săgeac cu 12,5 la diametrul jgheabului și suntem în ilegalitate cu 2,5 centimetri. Apoi, dacă ne gândim că la nici 15 ani se mai deteriorează tencuiala, văruiala, că este nevoie de spațiu pentru reparații și nu mai este, putem dovedi ce greșeală fac proprietarii când nu lasă măcar doi metri de la gard până la temelie. Ar evita lucrul greoi, umezeala nordului și litigiile cu învecinații. Să mai înalți și vreo hănie….
Astfel că pe colțul ce dă ba-n ,,ulița” Poliției, ba-n drumul către Centru, după berea din patiserie și depozitul de cartoane și sticle al ICS-ului, pe care-l ,,patrona” parcă unchiul lui Arcuș, Cartaș, s-a statuat un magazin de chimicale ce-a dus-o bine mersi până la decesul bătrânului gestionar din același sistem comercial. Bine încât și-a permis construirea unui depozit pentru diverse, c-or fi fost alaunul și alcanii printre produse, alchine, vopseluri, chiar și pentru coaja de ou dincolo de care un pic de albumen și gălbenuș scot un ou fiert de servit la Paște, fiare, chiuvete…. Și var la pungă de albeați cândva cu bidineaua pereții. Multe și mărunte, dar n-o să-i iau la enumerat toată marfa. Suficient că m-a scăpat de chinul inserării cuvintelor cu iz și formulă chimică, alergen de factură lexicală…. Ce-a fost din ,,tagma” albiței deja se consumă, alegată scai ca să-mi face zile fripte…. Dar dau peste altele, să nu aibă cititorul grijă. De ne-ar fi pus pe noi…. Totuși, lucrările se iau de jos și până să ajungi la acoperiș te mănâncă… zidarii. Ei își arogă întreaga construcție, lemnăria și învelitoarea de tablă, deși e ceva bătaie de cap, chit că e doar în două ape. Să pregătești șorțurile, să bați corespunzător falțurile, să închei coame și creste te istovește, să stai în echilibru fără să aluneci nu pare la îndemână oricui, ba din contră, rar găsești unul și serios, și chițibușar, și nebun să se riște. La ce prietenie era între tata și nea…, gândeam că vom scruta de la înălțimea etajului doi lumea înconjurătoare și-i vom pune oglindă de zinc să nu poată fi privită de oricine la orice oră. Pretextul oficial: ,,Sandule, a luat – o fi fost marele ,,meșter” Agheană constructorul – cu totul. M-a costat și pe mine mai ieftin.”. Alianțe dintre cele aparent satisfăcătoare. Când a fost să se hotărască să nu mai lase să facă lișteavă ploile la fundație și mai sus puțin pe perete, l-am întrebat fără ocolișuri: nu puteau să pună de la bun început jgheaburile. Argumente puține și aprobări mai deloc. Firea lui și diferența măricică de vârstă între noi. Tabla am prelucrat-o sub ochii trecătorilor, în țarcul – cele două părți de gard – unde depozita tot ce era mai lung, mai…. Deși am extras dintre foi dinăuntru, din locul de depozitare din continuarea clădirii Chimex-ului, puteau sta bine și afară.
