Propoziții pretențioase – Alcaică
Și siguranță, și estetică.
Și cu bani, și devreme acasă. Acasă la tata. Mai aproape de atâta să știi că nu se poate. Lângă el. Două imobile în aceeași curte inițial. Una în față, demolată în parte și reclădită, după multe serii de închirieri, ajunsă în pragul ruinei – deservise chiar de bar în anii 90, unde un fost coleg de școală generală, Marian Grigore, în tandem cu Coțăilă ospătarul, Vasile de familie, reușise să atragă un an clientela tânără -, resuscitată de Buicescu, antreprenor în domeniul anvelopelor auto, și cealaltă în spate, ridicată pe un postament înalt de peste un metru și treizeci. Alegere destul de ciudată pentru primii proprietari. Terenul suport pentru construcție era cu mult mai sus decât terasamentul străzii, cel puțin un metru și jumătate diferență, de aceea alertei de orice inundație nu aveau de ce să-i dea curs. O fundație mai puțin de jumătate ar fi stat mai bine ca suport, mai bine decât pietrele de carieră paralelipipedice, ,,alcovul” familiei fiind mai ferit de ochii lumii, mai intim. Deși ,,boieresc” imobilul, interiorul era de tip vagon, cu hol și compartimente, o intrare aproape de capătul din stânga, pe lungime, și una în capătul dinspre stradă, pe lățime. Cred că se asemăna izbitor interiorul, deși la o scară redusă, cu ceea ce a fost cândva casa, zona din spate, lui Menelas Chircu. Aici am montat un jghebuleț, care nu se mai vede decât de la Gicu din curte, din pricina second-handului administrat de Brăduț. Și pe undeva pe acoperiș am bătut niște tablă și am refăcut la poale pluviala.
Dacă la domnul Tutulan îți trebuie un elicopter ca să vezi ce se mai ascunde prin curte – recte chiriașii din spatele clădirii principale și ceva grădină, clădirea cumpărată de Buicescu, la stradă, se vede și din centru, și dinspre cămin și poliție, și cum vii dinspre Penny. Poziția permisivă din colțul frânt al străzii Brâncoveanu o scoate clar în evidență. Mai ales formele ,,dereglate” ale acoperișului. După o așa algebră a numerelor geometriei proiectului, nu putea ieși altfel, doar voința dulgherilor o puteau schimba. Și cum ei o aveau aproape sigilată, n-au îndrăznit să sugereze proprietarului că nu toate-s bune după desen și lesne de pus în practică fără eșecuri și pierderi materiale. Designul ca designul, lucrul nostru sortit să-l urmeze. Când moale ,,terci” panta, când abruptă, când frântă, când inexplicabil de fluidă, dar nu în locurile unde fiecăreia i-ar fi fost locul și menirea. Spre tata două pante frânte spre vârf pentru un colțișor de doi metri latura se jos și mai puțin de doi metri perpendiculară pe ea, fără jgheab. Pe față ceva similar, numai că una dintre laturile mari ale pantelor se intersectează cu alte două planuri, la diferență între ele de 80 de centimetri. Răsfrânte pe la colțuri, vreo trei, în tot atâtea unghiuri deschise, niciunul la fel. Să crezi că formează un octogon, apoi un hexagon, ca la final, la intersecția cu același unghi de pante ca cele de pe partea lui tata, să pară un pentagon. Nefiind suficientă complicația, pantele coboară sub nivelul streșinilor, una ca să adune apă într-un jghebuleț de niciun metru, alta în orb sub ele. Aroganță de proiectant ori pur și simplu greșeli de viziune. Fiindcă de mergem pe ,,platoul” asterelii spatelui, ne dăm seama că undeva lucrurile au scăpat de sub control din cauza platitudinii. S-a stat cum s-a stat în zonele abrupte, însă mai incomod a fost lucrul în scurtul acoperiș de sub cele trei ,,lucarne”, apelând la proprietățile vecine, cu numai unul dintre noi sprijinit cu scara pe florăria de lemn, bun să preia materialele și să le monteze.
