EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – Hâdul civic

Căpară. Selemachesă.
Ca parte a doua la capitolul nou, alături de clauza penală. Ei îi sunt alocate primele articole.
Art. 1538. Ceva acolo, scris, în contract, direct legat de neexecutarea celei mai importante dintre obligații. O prestație în plus. Deși este doar o opțiune, la schimb cu executarea silită în natură. Deși nu oferă nicio scăpare debitorului. Stipularea nu se stinge dacă este oferită ,,… despăgubirea convenită.”. Deși nu are nevoie, pentru aplicare, de dovedirea vreunui prejudiciu. Una-s plățile parțiale, alta arvuna. Celor dintâi fiindu-le destinat creditorul, în ciuda rezilierii sau rezoluțiunii ,,… din culpa debitorului…”. (Art. 1538)
Cam ca de afurisenie. Că una e la început și taman sucită aproape de final treaba. Adică, nu cumulului de executări în natură și plată de penalități. Cu suceala deja convenită. Re-sucită la sfârșitul Art. 1539, unde creditorul poate renunța la acest drept, de una și alta împreună, sau nu acceptă executarea obligației. Și știm efectele unei atare refuz.
Deși în melanj, sensul nulității obligației principale este unic, doar către a nulității clauzei penale. Invers nu. O altă imposibilă întoarcere – fără legătură cu Marin Preda – pentru obligația ce nu a putut fi executată, nu i se pot imputa penalități. (Art. 1540)
O ia și Codul Civil ca…. ,,Instanța nu poate reduce penalitatea decât atunci când:” Negativist ca mine. Pozitivismul necesar unui act juridic corect ar fi picat mai bine enumerării celor două posibilități de micșorare: obligația principală s-a executat, cu folos creditorului, în parte; penalitatea a fost exagerată. Chiar și așa, nu se poate clasa sub cuantumul obligației. Și iar despre contrare stipulări: considerate nescrise. (Art. 1541)
Revenire și pe frontul codebitorilor, cu indivizibilitate și lipsă de solidaritate, precum uzanțele anterioare. Neexecutantul pasibil de a achita și obligația celorlalți sau doar ceilalți se achită de obligație, păstrându-și dreptul de a cere partea neexecutantului. Presupun că ,,Aceștia…” de la începutul ultimei afirmații include și dreptul acestuia de a recupera părțile plătite de acesta de la codebitori. (Art. 1542)
Zău că-mi vine să…. La divizibilitate, ca și obligația, penalitatea are a face doar cu codebitorul și partea sa neîndeplinită. Un caz de exceptare de la regulă. Clauza penală împiedică plata parțială și un codebitor s-a pus contra executării obligației. Bun de penalizare el, în totalitate, însă și ceilalți într-o proporție cu datoria fiecăruia. Nelipsind regresul, nelimitat, împotriva ălui de nu a fi executat obligația. (Art. 1543)
În fine, am ajuns și la clamata arvună. Nimic altceva decât o valoare la momentul încheierii contractului. ,,… bani sau alte bunuri fungibile…”, presupun că înlocuibile și nu consumabile și nerestituibile în natură. Restituibil ,,acontul” sau plasat valoric ca echivalent din prestație. Acum mai depinde cine și cui a înaintat arvuna. Arvunitorului cu obligație, neexecutată, i se reține. Arvunitului ce nu s-a ținut de obligație i se impută dublul acesteia. Doar creditorul poate drege busuiocul executând obligația sau reparând prejudiciul la rezoluțiune (,,… potrivit dreptului comun.”). (Art. 1544)
Proporția pierdere-restituire dublă a arvunei se păstrează la Art. 1545, dacă părțile au stipulări contractuale de dezicere în parte sau a ambelor părți.
Restituirea arvunei, afară de cazul deja prezentat, se face la încetarea contractului fără ca vreuna dintre părți să poarte vreo răspundere. (Art. 1546)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share