Cotețul cu metafore – Balada somnului pierdut
Balada somnului pierdut
Noapte de vară
caniculară
după paranghelie
de Sfânta Mărie…
Somnul meu abia
se înfiripa
și se învârtea
pe deasupra mea,
gata să mă ia…
Când, vai, deodată,
liniștea e spartă
de-un urlet de jale
în vreo trei cvartale.
Prin geamul deschis
a intrat decis
zgomotul de boxe
alături de noxe
Zgomotul zicea:
,,- Vai de viața mea!”
și-apoi iar urla
la geam, cineva!
Mai zicea ceva
doar fără perdea
despre morți și vii
jura pe copii…
Vorbea pornografic,
însă, ortografic
și cu patimă,
dar cu cratimă.
Topică, frazare
semne de mirare…
Crescendo în glas
cu timbru de bas…
Nu se mai oprea
iar mie-mi venea
să-l ascult așa
pân` se lumina!
Și văzând așa,
somnu-mi ce-mi făcea?
mi se speria,
mări că fugea
și se ascundea
la altcineva
ce deja dormea
și pe noaptea mea!
Cheful nu-nceta,
ba chiar se-ntărea
căci se auzea
când unu-și băga.
Nu știu pentru ce,
nu e limpede,
căci n-am auzit
ce s-a mai vorbit!
Știu doar că la cinci,
somnul, în opinci,
s-a întors spășit
de unde-a dormit…
Iar eu l-am iertat
că a dezertat
și că m-a lăsat
nedormit, în pat…
Dar s-a revanșat
și ce a urmat
e de necrezut,
de nemaivăzut.
Am dormit intens,
fără niciun sens
de la cinci la șase,
când se luminase.
Și-am gândit la rece
la ce se… petrece:
timpul efectiv
a fost relativ
și s-a comprimat
stând întins în pat,
Astfel, dragii mei,
am dormit vreo trei
ore, doar într-una…
Și-am văzut și luna!…
Noaptea vine iară
tot caniculară
și m-aștept să fie
iar, paranghelie…
Însă, cu mult tact,
am făcut un pact:
somnul, când îmi vine,
mi ți-l leg bine,
ca să nu mai plece
când s-o mai petrece!
Sau măcar să-mi spună:
,,- Boss! Hai, noapte bună!”
