Propoziții pretențioase – Albiiră
Doamne, ce panoramă! Ce….
Cristi, că el se urcă. ,,Cum stai, mă turbatule, nu vezi că abia dacă reușești să nu aluneci pe treptele pisicii?” Alta ar fi fost să fi avut încă un rând de scări, era mai mult loc de sprijin pentru tălpi, dacă le-am fi înșirat de sus în jos. Chinul naibii. Scoate rândul de tablă din – că ne codisem și ne sfădisem, din pricina temerii că ne-am putea duce de-a berbeleacul până jos, ce parte va primi întâietate – stânga, ai grijă să nu fărâmi vreun geam pe lângă cel de înlocuit, răsărit la o revizie oculară la fața locului, înlocuiește scândurile cu defect, pune la loc altă tablă, închei-o cu…. Nu mă alertai degeaba încercând să nu fiu atât de ,,optimist” în ceea ce privește problemele ivite după operațiile necesare schimbării. Reîmbinarea cu tabla veche este un calvar. Se crapă la reîndoire, se rupe, se sparge când închei cu fierul și ciocanul de lemn și vorba ceea: repari pe o parte și strici pe alta. Chira socoteală și la încheiat. O coamă pe dreapta, una pe stânga, ca la dolie, să nu vină puhoiul pluvial să încarce încheietura cu apă, deși n-am lăsat niciun centimetru de coamă ne smăcuit cu pastă de oxid de zinc. Cu nasu-n sus una, cu nasu-n jos cealaltă. ,,Nu, domnule…”, că nu e mult de lucru s-a transformat în corvoadă cu multiple specificuri. Ba o ocheadă la zona din spate a casei – după câte observasem, cu o locuitoare surpriză, o bătrână despre care nu vă mai pot preciza dacă avea sau dacă nu avea vreun grad de rudenie cu domnul Noapteș -, desigur, pe acoperiș, dacă mai sunt găuri sau dacă vreo coamă s-a desfăcut, ba să-i dăm jos vechea antenă. Un ,,animal” de calibru mare. Lungă, incomodă și…. Năbădăioasă și sucitoare de brațe. Ale lui Cristi. A avut ocazia astfel să-și dovedească calitățile acrobatice. ,,Mă duc eu s-o dau jos.” a fost suficient ca să intre în jocul nefericitelor urmări. Dezlegatul ancorelor, ridicarea țevii de susținere, exagerat de înfiptă în acoperiș, prelingerea pe tablă, recuperarea ei din jgheab – am dus scara pe față și am bâjbâit cu mâna după capătul ei, fiindcă mai sus de un metru sub acoperiș nu se înălța -, l-am prins, l-am ridicat peste jgheab și i-am strigat să lase de sârme câte puțin în jos, ca să nu mai pățim ca mai înainte, când o scăpase pe acoperiș și-și sucise mâna. Mă și mir cum de nu găurise tabla. Toate operațiunile duse la final, incluzând căratul antenei în spatele casei, de unde ne-am putut minuna de existența unei platforme de 50 de metri de beton, înconjurată de buruieni, aldanul sălbatic o fi fost și el prezent, bună de-o parcare pe care, se pare, Penny n-a reușit să o valorifice. O fi cerut prea mult domnul Noapteș, n-o fi vrut să-l dea sau proprietarii marketului n-au avut inspirația să îl cumpere.
Următoarea ,,victimă” a meseriei noastre, casa, nu omul, în speță femeia ce o locuia, se învecina cu domnul Noapteș – să mai remarc (tot memoria google-ului să trăiască) că până mai acum câteva zile, deși tabla noastră stătea tăcută sub mantaua de țiglă metalică roșie, jgheaburile și burlanele rămăseseră pe metereze, la vedere. Mama fostei soții a farmacistului Porumb. O bătrână pe care când și când o mai vedeai fie pe scările de la intrare, fie sprijinită în baston venind de la piață.
