Fărădelegea lui Călin – Radul civic
Hain….
Să refuze el plata, să refuze el îndeplinirea de acte preparatoare necesare obligațiilor debitorului și împlinirea lor. El creditorul. De aceea e numai bun de pus în întârziere. (Art. 1510)
Efectele întârzierii îl scot pe creditor răspunzător, i se impune preluarea riscului când obligația nu poate fi îndeplinită și nu va cere debitorului fructele culese după. Ba încă i se cere să plătească daune și acoperirea de cheltuieli necesare bunului datorat. (Art. 1511)
Un bun, cheltuieli și risc pe spinarea creditorului din cârca și voia debitorului. Se poate. Deci, hai liberare, adio obligații! (Art. 1512)
Consemnațiune și ofertă de plată – în cele de procedură ale Codului Civil. Celălalt. (Art. 1513)
Întoarcerea la ,,neajunsurile” dezvăluie metodele prin care acesta poate fi vândut de debitor, consemnarea prețului, notificarea către creditor și încuviințarea instanței. Cauzele sunt cele știute: perisabilitate, cheltuielile mult prea mari pentru depozitare și întreținere. Și neputința consemnării. M-ar fi interesat ce semnifică cheltuiala vânzării publice în raport cu valoarea și prețul curent a bunului cotat la bursă sau altă piață. (Art. 1514)
Retragerea de bun consemnat – cazul nevalidării de către instanță și nedeclarării consemnare, întoarce debitorul unde rămăsese. Aceleași datorii, garanții…. (Art. 1515)
I se cuvine. Cam asta trebuie să însemne ,,… are dreptul…” dinainte de cerințele obligației: toată, la timp și întocmai executate. Ce excede cumulului se trece la atitudini pe măsură. Poate cere executarea silită. Poate obține rezoluții sau rezilierea contractului. Poate uza de orice mijloc pentru a-și atinge scopul contractual. (Art. 1516)
Adică mai ușor cu zgomotul, amice. Tot tu nu-ți împlinești obligațiile și tot tu ai uitat că le ai? Din contră, nu ți se permite invocarea neexecutării obligațiilor. (Art. 1517)
O, și câtă nevoie era de două alineate la un articol și așa adunat de prin altele și reiterat a șaptea mia oară. Ca debitorul, el însuși, în persoană, răspunde de îndeplinirea obligațiilor. Deși știm bine că în contractul obișnuit nu-i altul pe măsură. Din doi nici nu se putea altfel. Unul dă și celălalt primește. La fel și despre excepții. Unde apar în lege, se conformează ambii (chiar dacă stipularea privește doar debitorul). Limitările de responsabilitate, prin lege, aidoma. (Art. 1518)
Uite-așa și iar așa își pierde legea-cod vremea cu nimicuri. Fiindcă statutul fiecărui contractant este împrăștiat, nedefinit clar și doar într-un singur articol din care să se extragă lesne toate drepturile și obligațiile aferente.
Citit înainte? Deloc. Eram sigur că articolul 1518 va fi flancat, după ce doar cu trâmbițe i se impunea debitorului munca solitară în folosul creditorului (urmare a favorurilor acestuia), de aceeași nebună repetiție, cum că mai e de uzat și câte-un terț pentru ,,satisfacerile” contractuale, iar greșelile sale se contabilizează pe răbojul debitorului. (Art. 1519)
Și mai dihai, terților li se pot urmări bunurile, dacă acestea au vreo legătură cu faptele acestora ce căzuseră în sarcina debitorului și dacă au existat acte revocate ce fraudau creditorul. (1520)
