Cotețul cu metafore – Anotimpuri
Anotimpuri
În primăvara ăstei toamne lungi,
cu frunze-n buzunarul de la blugi
pășesc încet spre soarele-auriu
ce umbra și-a vopsit în castaniu
Copacii desfrunziți își priveghează
trotuarul cel mâncat de metastază,
oftând prelung când vântul depresiv
îi mai administrează un paliativ
Strada-i pustie, și-i un fel de pace,
nici vântului nu-i arde să se joace
de când experții triști au constatat
că însuși micul Cupidon s-a săgetat
Voalul tristeții ascunde ca o ceață
ceea ce-a fost odat’ o altă față
a unei vieți trăite-n șir de primăveri
când toamna era-n verile de ieri
Din soarele-auriu încep să cearnă
semnale de alarmă despre-o iarnă
ce va veni și negreșit va troieni
Pământu-ntreg, cu umbre castanii…
