Fărădelegea lui Călin – Sudul civil
Dificultăți.
Să ia, să nu ia de la…. Pe de o parte creditorul este pus în imposibilitatea de a căpăta ceea ce merită, obligația debitorului, din pricina faptelor sale. Totuși, nu disperă, poate obține un echivalent de la rămașii debitori solidari, fără a avea dreptul de a le imputa și daune-interese suplimentare. Lor. Însă nu și făptașilor, dar și celor aflați în întârziere cu executarea obligațiilor. (Art. 1454)
Invers…abilități. Cui să fie în avantaj? Pare-se că tuturor celor împotriva cărora nu există o sentință dată decât împotriva unui singur codebitor. Nu-i afectează. Însă de este de bine, trag foloasele și ceilalți. (Art. 1455)
Corectitudine la toate palierele. Unul platnic, suma de recuperat de la solidari exact cât le este partea. Nu mai mult. Pentru o înțelegere fără precedent în echivoc, fiecare parte a codebitorilor trec drept egale. (Art. 1456)
Prezumția de adineauri devine în Art. 1457 relativă. Din părți egale la proporția din datorie, la codebitori. La cocreditorii retrași din micul ,,sindicat”, oricare ar fi situația lor, remiterea unei datorii implică acoperirea părții datorate.
Cu permisiunea cititorului apelez la un bref. Problematica executării silite în natură și consecințele lexicale ce decurg din percepția coerentă, în articolele din urmă doar uzându-se de ea pentru rezolvări contractuale punctuale. M-am oprit asupra ei din cauza explicitării sale ca parte a unui principiu cu state vechi de lucru, pe undeva prin hățișurile internetice: pacta sunt servanda. Străin mie. Aidoma latinei. Aidoma termenului ,,pandant” agățat (în sine franțuzismul atârnă!) de ,,acordurile trebuie păstrate”, ce ar trebuie să prindă într-un duet pe cele două în genul simetriei lui yin și yang. Numai că limba noastră cea armonioasă face referiri la obiecte în cazul de față. Contrar așteptărilor, constat un viceversa când se explică latineasca expresie: ,,un brocard și un principiu fundamental dreptului”. A vă uita atent pentru a găsi imixtiunea acelorași franțuzisme în propozițiile românești. Eu unul am căutat și am concluzionat că nu are ce căuta. O dată fiindcă este brocart. Și înc-o dată fiindcă oricât de pretențios materialul, stofa denumită astfel, aurul și argintul cu care se țes ornamentele pe ea, tot nu se pot valida juridic. Ce-are broderia în comun cu legea?
O temă reluată. Mă tem de obsesia legiuitorului…. Aceea a opunerii mijloacelor de apărare personale și nu pe ale altuia. Codebitor solidar. Art. 1458 fixează astfel posibilitățile debitorului urmărit pentru datorie, adresabilitatea opoziției. În primă fază în relație cu codebitorului care a plătit deja și cu argumente și dovezi pe care acesta nu le-a folosit împotriva creditorului.
Interesele și fesurile…. Că se mai întâmplă să existe codebitori solidari degeaba, de fațadă, unul singur fiind beneficiarul contractual. Așa va fi obligat să se achite de întreaga datorie. Transformându-i pe ceilalți în fideiusori. (Art. 1459)
Moștenire… de obligații ce se împart celor de drept. Să fie totuși divizibilă. (Art. 1460)
