Fărădelegea lui Călin – Ludul civil

Unei astfel de pronunțări….
Doar citatul: ,,Obligațiile pot fi divizibile sau indivizibile.”. Fără comentarii. (Art. 1421)
Deși unul se merită. O mică deviere de la bunul mers lexical. Titlul nostru nou, al IV-lea, se împopoțonează cu divizarea celor două datorii mai sus menționate cu repetiție, neînțelegând că ,,și”-ul enumerativ are rol distributiv: ,,Obligațiile divizibile și obligațiile indivizibile”. Risipă de cerneală….
Divizibilitate cu particularitate. Debitori mulți, dar separați ca datorie la creditori. Creditori mulți, un singur debitor. În ambele situații debitorul plătește doar partea sa de creanță. (Art. 1422)
Acum împărțirea. Fie de la debitori, fie de la creditori, sumele ce revin de plată, respectiv de primit, sunt împărțite egal. (Art. 1423)
Să-mi fie cu bănat. De vorbim de divizibilitate, ce să caute indi…? Normal că tot ce este contra merge către neîmpărțire, la fel de normal ne găsim în situația existenței unei obligații ce nu poate fi de fel porționată. Nici material și nici intelectual. (Art. 1424)
Hodoronc-tronc se sare la indivizibilitate, în dezacord cu întoarcerea la două numere mai încolo a divizibilității. Lipsă de organizare. Lipsă de noțiune. Doar că ce nu se divide se răsfrânge asupra debitorilor, creditorilor și moștenitorilor ,,… acestora.”. Sper că referirea cumulează cele două categorii. Specificul indivizibilității: fiecare dintre debitori poate fi silit să plătească toată datoria, așa cum fiecare creditor ori moștenitor – aha, doar creditorii sunt cu… – poate cere în integralitate executarea obligației. (Art. 1425)
La grămadă nu înseamnă neapărat solidaritate în indivizibilitate. (Art. 1426)
Adică doar câte unul de fiecare, un debitor, un creditor, obligație divizibilă, cu considerent de indivizibilitate între ei. Nu și între moștenitori. Aici sigur ai fiecăruia. (Art. 1427)
La ,,în natură” ori tot ori…. Nu nimic, ci prestația în întregime cerută și primită de creditor. (Art. 1428)
Reuniune. Restituirea obligațiilor indivizibile este divizibilă. (Art. 1429)
O repetiție aproape inutilă. Fiindcă în nevoia de a căuta echivalențe, se ajunge la aceeași chestiune ca la Art. 1429. Însă la supliment e baiul. Cel ce dorește daune-interese, plusul, nu le poate cere decât de la debitorul vinovat că nu a executat obligația, dar în proporțiile cuvenite fiecărui creditor. (Art. 1430)
Seriei de prezumări de la Art. 1431 – cum că nu există reciprocitate și la creditori, și la debitori de a-și da puterea de acțiune unii altora – îi urmează cel puțin un termen lexical legislativ nou. Novația în capul listei Al. 2. Gândul la nou cu mine. Numai că aici pentru acte: de stins o obligație veche și de înlocuit cu una nouă. Celelalte, compensația, remiterea de datorie, confuziunea consimțită (afurisita de confuzie, cum se cuconi ea!) au, împreună cu novația, rolul de a rezolva partea de creanță a unui singur debitor față de un singur creditor. Celorlalți le rămâne îndatorat. Cazuistică întortocheată și diversă. Am mai întâlnit totuși versiunea debitor platnic la toți creditorii și la întoarcerea părților de la aceștia pentru creditorul ce a ,,… consimțit la stingerea creanței…”.
Ia te uită cum ne sucesc ,,creditorii” Codului Civil noțiunile. Cum fac din cele patru, în frunte cu novația, motiv de situare a unui debitor stingător de obligație indivizibilă în postura de țap ispășitor, de liberator al tuturor celorlalți debitori. Că i se plătesc ulterior dandanalele de aceștia, nu prea-l încălzesc cu nimic. Știm cum e să recuperezi ceva, iar dacă ne referim la chestiuni imateriale…. Iată și de ce. Al. 2 îi conferă puterea de decizie creditorului de a cere oricărui debitor plata întregii obligații, indiferent dacă era sau nu în măsură să-și execute astfel datoria. Cealaltă posibilitate are doar caracter de simultaneitate. Să se achite de obligație toți debitorii deodată. Judecabil cel singur, păsuibil pentru a responsabiliza în instanță ceilalți debitori, bun de plată tot numai el însuși, dacă debitorii din turmă nu se pot achita de obligații. Compensarea (dreptul de regres) cum spuneam, când o fi să fie. Norocos în solitudine, debitorul singular poate fi pus în întârziere de execuție a obligație, nu și ceilalți. Indivizibilul dispărut, la Al. 5, se transformă în divizibil. (Art. 1432)
Prescripția aferentă obligației indivizibile. Suspendabilă sau întreruptă pentru un debitor sau creditor, prescripția produce efecte asupra tuturor celorlalți. (Art. 1433)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share