Fărădelege lui Călin – Dudul civil
Nici pe mine nu sunt… stăpân.
Nici legea. Obligațiile condiționale, deh, ne spune cuvântul, au parte de incertitudine și de un efect mai puțin așteptat, fie că se referă la eficiență, fie că poate produce desființare, depind de viitorul nesigur. (Art. 1399)
Și atunci intervin posibilitățile de suspendare ale obligațiilor, cu precădere când eficacitatea stă sub semnul întrebării și procentelor nesatisfăcătoare. (Art. 1400)
Iar dacă discutăm de zona rezolutorie, ne gândim automat la desființarea unei obligații. Cât privește prezumarea, sensul Al. 2 se referă la cronologie. Întâi vine scadența și apoi desființarea. (Art. 1401)
,,Însăși cauza contractului…”. E aberantă formularea, eliptică de chestiunea definitorie. Putea să fie obiectul contractului, nu cauza, putea să fie dezideratul. Trecând peste neajuns, Art. 1402 reia teza chestiunilor de neîmplinit și de nefăcut, din pricini de moralitate și legalitate, escaladate, încălcate. Considerente ce trec drept nescrise astfel de obligații și motive pentru anularea contractului.
N-aveam de unde ști vorba asta. Potestativ nu-mi putea induce mai nimic din cele logice. Fiind adăugată titulaturii Art. 1403 ,,pur” (ca să citez dinainte) gratuit. În cuprins ,,Condiția pur potestativă” se transformă în ,,… condiție suspensivă…” și dezvăluie aproape la fel explicația de dicționar, precum că există o condiționalitate ce ține de voința uneia dintre părți, dar particularizată în text ca ,,… voința debitorului…”, ce nu produce, condiția, absolut niciun efect.
S-a îndeplinit sau nu condițiile contractuale, criteriile de apreciere sunt cele ,,… stabilite între părți…”. Chestiunile cu ,,… să le fi avut în vedere…” rămân nebuloase și necuantificabile. În plus un motiv de scandal și judecată. De aceea aș fi procedat la restrângerea stipulărilor, la îngrădirea lor și nu la relaxare și incertitudine. Inexplicabil și textul Al. 2, bipolar fără temei. Dacă din start aplici condiției rigoarea legării de producerea unui eveniment, ce sens are să o anulezi când este certă neproducerea evenimentului și astfel inaplicabilitatea ei? A, că nu s-a produs la termenul sau în termenul stabilit, e cu totul altceva. Al. 3 merge pe varianta inversă, cu referire la evenimente care practic n-ar trebui să aibă loc, pentru a avea un contract viabil. Așa cred. Mă îndreptățește faptul că o astfel de condiție se împlinește numai dacă ,,cele rele” nu vor avea loc. Cine vrea verificare a acestora, se poate adresa instanței ca în Al. 4. (Art. 1404)
Mă tem iarăși de greșeală de redactare. Lipsa ,,evenimentului” la Al. 1: ,,Condiția se consideră îndeplinită dacă debitorul obligat sub această condiție împiedică realizarea ei.”. Fiindcă la Al. 2 se specifică cum că o mână ,,criminală” face pe dracu-n patru și realizează evenimentul, condiția ajungând la stadiul neîndeplinirii. A, dacă e vorba de Al. 3 de la Art. 1404, se schimbă totul. Însă cum nu există nicio specificație…. (Art. 1405)
Care obligație? Cum și ce determină ,,Renunțarea la condiție face ca obligația să fie…”, cum spun ei, simplă? Și ce înseamnă simplă? Despre interesul exclusiv și condiția pe măsură, n-am altă părere decât legiuitorul Codului Civil: poate renunța unilateral. Corect. (Art. 1406)
Retroactiv bineînțeles, în situația în care a durat ceva vreme până când condiția s-a îndeplinit și nu înainte de încheierea contractului. Ei da, ce-a fost făcut a fost făcut, nu se poate nimeni lega de trecut, condiția rezolutorie în astfel de contracte nu produce efecte retroactive. Însă condiția suspensivă da. Mirat sunt totuși de faptul că există obligație de executare, deși s-a îndeplinit condiția. Mă depășește o astfel de logică. Condiție rezolutorie, deci pentru desființare. Care efecte retroactive? Că nu le por anticipa. Și ce trebuie să restituie una celeilalte părți ca și cum obligația nici nu a existat. (Art. 1407)
