Propoziții pretențioase – Albiind
Un hățiș lingvistic substituit albeții. Pe de o parte. Și o ,,albiuță” cu substanțe alcaice, alchene și aldanul nostru cel de toate zilele. În astea plutesc….
Pretext scăpării de lestul ce numai la povești nu e bun.
Amintiri dureroase. În spatele blocurilor…. Cum se mai limpezesc mințile. Cum mai răsare câte o lucrare nu tocmai uzuală. Cum…. N-am contabilizat până acum de câte ori am reușit să pun piciorul în și peste pragul Centralului, până la a ciripi pre limba claviaturilor și ulterior a cântărilor de conjunctură. Înainte de 89, am mai intrat la coniecele cu Florin de la Turnătorie, secția de la Intercoop, cred că și cu gașca de prieteni formată după armată – Niculiță, Florin Coșerea, Carmen din Sârbi, Vlad și nu mai știu cum, fata cu care încercasem să leg o amiciție, ăstălalt cu ochelari care stă pe strada ce duce la Renel, ptiu, că i-am uitat numele, și o tipă grasă -, sigur cu adunătura de Club, când cu scandalul și bătăile de pomină din iarna aceluiași an, în ianuarie-februarie, într-o încercare de nuntă (de cântat, fiindcă nuntă a fost în toată regula, fata șefului de local cu un coleg de navetă, ospătar) – Cornel era ochelaristul! – și… aha!, când ne-am concertat de probă cu imnul lui Iulian Moima pentru PD-ul cu puf și cu vreo două de-ale noastre – Dan și eu. Că bune atunci și nepotrivite azi mai sunt ghiersurile refrenului: ,,Suntem tineri…”. Cele șase luni de nopți la Night au contribuit sigur la albitul părului. Angajamentul de huhurez, încheiat de Geambașu și încuviințat de mine, în totală nevoie de resurse zilnice, de la 22:30 până pe la 3-3:30 dimineața, m-a cam pus pe chituci. La 8 eram în picioare, gata să năvălesc peste casele clienților, spre seară ajungeam frânt, mai ațipeam o oră, pe fugă și seara o luam de la capăt. Alergam ca disperatul. Ca să nu spun că în ultimele două luni adăugasem pe lista ,,timpului pierdut” și muncile la casa în care locuiesc actualmente. În jurul prânzului, vreo două ore, prin ,,ogradă”, la strâns de gunoaie, la instalarea unei porți proprii, a gardului de separare, la văruit, la dres uși și geamuri, la toate câte sunt nevoie ca să nu mă mai plimb între apartament și noua proprietate ca un năuc….
Cum au venit, așa s-au și terminat vremurile lui ghilan. Eu mi-am văzut de ale mele, Night-ul a restrâns activitățile proprii și a cabulipsit să subînchirieze mijlocul unui șoferaș de străinătățuri. Pentru un pub. Fiindcă se molipsește românul de toate cele și consideră afacerile de pe-afară compatibile cu ale noastre. Credea el că va ajunge râmniceanul să bea bere ca englezul, până îi dă uretra pe delături. Rolul nostru la facere. Comandase, fiind spațiul creat din holul pe unde se perindau ospătarii de la bar până în restaurant și o parte din fosta bucătărie a Centralului, o aerisire. O cutie cu motor, care să tragă fumegaiul consumatorilor, conectată la o rețea de tubulaturi. N-am stat la prea multe alegeri. Tata făcuse rost de câteva motoare cu ventilator ce-și făceau treaba foarte bine. Cutia am construit-o din tablă de 0,4, cu două ștuțuri potrivite tubulaturii existente și încă vreo doi metri de legătură. Să-i facem proba. Că mă luase tata la trei păzește că o să huruie și o să danseze. Ba. Pe masa de lucru nicio vibrație, niciun centimetru în vreo direcție. Grație motorului și elicei, ambele foarte bine centrate. Deh, lucru străinez.
