Propoziții pretențioase – Albețul
,,Iar.” ,,Dă monetarul și banii…”
Și mama nu mai este, nici Ics-ul. Cum multe s-au prefăcut, și-au schimbat destinația sau au fost lăsate la voia și mila timpurilor și climei.
A cui idee a fost cu magazinul lipit de Victoria, o imensă groapă în timpul anilor mei de final de grădiniță și început de școală, rămasă în amintire ca istoria dramei prăbușirii magazinului alimentar central, căruia îi căzuseră victime trei persoane. Cauza, veridicitatea… pierdute în negura folclorului urban. În locul lui a răsărit târzior ,,Lumea copiilor” și cândva după ,,Revolution” – english word – o librărie în colțul din dreapta – ori înainte. Mult mai încoace am constatat și eu, nefiind adeptul promenadei pe Centru – numai nebunii aleargă după o astfel de plimbare cu totul anostă -, că dispăruseră toate, că se pusese lacăt, iar la etaj funcționa o fabrică de confecții. Cu hibele ei… pluviale. Din trei guri de burlane, coborâte de pe acoperiș – s-o numi și altfel ,,bazinul” smolit de deasupra blocului -, trei aducțiuni către zona de canalizare a clădirii: din dreptul rampei de aprovizionare de la fostul ,,Victoria”, chiar în capătul ei, de la mijlocul fabricii de confecție și din zona intrării. Toate strânse într-o singură gură de colectare, lângă intrare, în stânga ei. Și încă una dosită în partea stângă. Anii de chin cu pompa de benzină trecuseră, buteliile de aragaz, chiar una mai mică – mă căpătasem cu ea de pe la Plăpămioară -, era mai facilă și nu ne obosea cu pomparea de aer, cu umplerea la perioade scurte cu benzină și mai ales nu ne măcina nervii la aprindere, când se încăpățâna să ia foc. Garnitură de aer proastă, duză înfundată, benzină ,,sfințită” cu apă. Opt coturi – cinci în unghi drept și trei la 115 grade. Două reducții – adicălea înțepări în ,,conducta” principală. O schimbare drastică de nivel. Brățări pentru susținere, greutăți întâmpinate de obstacole: aerele condiționate industriale montate în apropiere, greu de ignorat – pentru poziția de echilibru a scărilor în dreptul lor -, terenul în pantă, partea de confluență dintre rampă și curte, înmărmurite parcă în istorie (nerenovată, respectiv neasfaltată). Câteva ,,albiuțe” cu noroi și balta mare – măricică – din mijlocul curții. Căci numai apa dumnezeiască cheamă la raport tinichigiii. Beneficiarul depistat mai târziu ca încuscrit cu domn Costică editorul.
Grație fotografiilor din albumul google maps am putut relata măcar cu precizie relativă – dar mă vedeam în fundătura creată de stilul arhitectonic fără sens al proiectantului, din capătul rampei, înainte de periplul vizual virtual, pe fostele scări extensibile albastre, dând găuri cu rotopercutorul în beton montând burlane și lipind năzile, atât cât permitea peretele letconului să se strecoare – lucrarea de față și încă destule dintre cele pe care le bâjbâiam prin minte inexact.
Cu Centrul am cam terminat-o. La blocuri mă refer. N-am participat la câteva. Spre exemplu la doctorul Bontu, la balconul învelit cu solzi. Și nu-mi aduc aminte motivul. Inclusiv la alții.
Mă lăudam cu ,,Pe Eminescu-n jos, De pe-un mal mâlos…”. Nu mă lasă… casele din spatele blocurilor centrale, tot arealul nedescris dintre strada Drăgăicei (aveam dreptate când îmi întrebam colegul dacă știe că este locatar al ei, una dintre plăcuțe încă mai stă pe-un zid al unei case la limita cu drumul municipal) și Ana Ipătescu (eu tot cu vremurile…). Și mică parte din Matei Basarab.
