Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – V(a)nda par(e) a(g)ent…

25 august 2022
Pare mai curând un regret titlul ramnicpress-ului: ,,Puțini pacienți de Covid internați la Râmnicu Sărat.”. Puteau să nu fie deloc și era perfect. Cum perfect ar fi dacă nimeni n-ar suferi vreodată de ceva, cu riscul de a falimenta sistemul de sănătate. Și celelalte. N-ar mai fi închisori….
Regrete și pe ,,Sinteza zilei oficial”. Că încă suntem țara cu cele mai ieftine locuințe. Bă, ești cu capul? Păi este nimic suta de mii de euro la un apartament amărât din Dristor cu două camere?
Se șuntează unul pe altul…. Biden că-l percheziționează pe Trump, Trump că Statele unite cu astfel de conducător este în pragul declinului.
Ce nu se poate face azi are cauzalitate în trecutul extra pământean, nu în neputința noastră de a pune osul la treabă și mintea la contribuție. Iar dacă un tunel se presupune că ar traversa Marea Neagră – nimeni nu poate aduce dovezi că există -, singura explicație viabilă rămâne ascunderea de un inamic sau cineva de aiurea – din spațiu, și el încă o incertitudine – nu a avut altceva mai bun de făcut decât să sape sub o…. Mă întreb unde or fi dosite supozițiile conform cărora – mai plauzibile – mărișoara noastră era o vale seacă căreia i se puteau întreprinde fel și fel de construcții?
Vameșul internațional Zelenski propune ca picior de rus să nu mai zboare, să nu mai plutească și să nu-și mai frece cauciucurile de asfalt dincolo de granițe. Nu s-o numi cererea imperativă – a nu se știe câta – dictat?
Duritate vrea din partea occidentalilor, răspuns nespecificat, verbal sau acțional, că i s-a bombardat centrala nucleară. Miezul sau marginile, Volodimir?
Se duse și Olivia. Căci nimeni, se pare (deși se pune mare speranță în ea) nu va avea parte de nemurire. Nici măcar roboții….
Încă mișună sălbăticiunile pe câmpiile patriei noastre. De-alea cu două piciorușe ce abia ating pedalele mercedesurilor și nu dețin permis de conducere. O țară la voia oricui, o țară ale cărei părți șchioapătă, ba de impertinență, ba de lipsa de frică și de empatie, ba de gloanțe, ba de vorbe nu tocmai la locul lor. E drept, o fi comună Ghindici, dar nedepășind granița localității locuibile se cheamă sat, urmărirea s-a făcut pe ulițe, nu pe străzi, cu toate noile reglementări teritorial-administrative. Să nu fi trecut totuși de limitele vetrei, fiindcă atunci suntem pe drum județean sau cel mult pe șosea.
Ani 60 de la începutul secolului 20. Ani 60 de când piramide de teapa celei egiptene (a mai mare) sunt cercetate și nu li se găsesc explicații plauzibile de utilitate și de tehnologie. Nici măcar nu se pot hotărî savanții dacă mână de om a stat la ridicarea lor. Am dat pe internet de un articol în care balanța unei astfel de cercetări înclină ciudat către o sferă de cristal în detrimentul unuia dintre coloșii de sub mări, scuză invocată ,,Pentru că nu mai avea aer…”.
Ce făcea Germania cu pierderea ce se preconizează din cauza războiului, cei 265 de miliarde de euro?
Ciucă se-nturnează la 2018? De ce nu, vorba lui Trahanache: ,,… eu gândesc că nu ar fi rău să sărim la 48…”? La 1918, să dezgropăm morții primului război mondial!… La proteste și vinovați. Tardiv, stimabile!
Fuga-fuguța! Să terminăm războiul până la iarnă (după un alt personaj la modă)!
Momentul ca și clipa. O fracțiune scurtă de timp. Probabil atât a durat ,,… fără greșeală Bohemian Rapsody…”!
Ce mi-e China, ce mi-e Taiwan? Nici măcar Apple-ul nu face diferența, ceea ce se va reflecta și pe etichetele produselor lor.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share