Propoziții pretențioase – Albeții
Mai muncim, dar mai și….
Aseară, după fuga între o ,,distracție” și cealaltă – pwc-u îmi mai zic câte una: prinț și cerșetor -, după ,,omenirea” la bufetul suedez (cu accente românești), m-am alăturat cofreriei din 2016, Viorel și Genovel, cât să ne răcorim sufletele încinse de dogoarea efervescenței pleiadei de figuri marcante locale. Cum mințile ne scapără la prima scânteie – Viorel n-a ratat la prânzul de azi câteva cuminecături literar-religioase; aleluia, frate! -, nu s-a putut rata o incursiune istorică – așa înscriu al 11 moment memorabil de ieri al Râmnicului – de senzație. La două mici și două înghițituri de apă – adiționasem grupul cu una bucată ajutor și martor al evenimentului – am concluzionat: Alin – Albeiul meu elev de hăt vreme -, Arcuș și Veșcă junior își merită cu prisosință locul. Deși întâmplarea din 2005 a mai avut parte de o notificare în ,,Muzicanții…”, am repovestit-o cu plăcere. Desigur, să stârnesc hazul comesenilor în spiritul conversației în derulare și să mai ieșim puțin din strânsoarea convenienței. Nefiind noi cei mai cei….
Prinț la cântat și la fostele prelegeri de debut, întreținere și închidere a câtorva lansări de carte, cerșetor la facerea și dregerea sculelor muzicale, la sonorizare și la muncă. Fizică. A mai sănătoasă pentru corp și minte (tot pwc-ul…). Căci fără transpirație, ioc inspirație. Asta explică simplu de ce la tripla lansare de acum șase ani nu mă potriveam albelii celor doi prieteni. Transpiri și de efort, dar și de văpaia soarelui. Nu și degradarea culorii părului. La 47 de ani albisem cât să par un pic înțelept, cât să arăt un dram exotic – în pliurile ochilor rămăsese dovada că nu mi-e naturelul brunet din naștere, albeața pigmentară de cu iarnă se dezvăluia în clipele de relaxare facială -, cât să nu par venit de pe gârlă.
Prezent și domnul Vasile, la lansare. Fiindcă la recepție ba, constatat cu regret de toți. Iremediabil. La el s-a ajuns ușor. A fost necesară numai îngrijorarea altui participant, ca să le dezvălui că meseria merge până la tăieri de geamuri. Chestia cu premiul obținut la Edineț, mândria ridicată în coșul pieptului și sticla înrămatei diplome – după pofta ce poftise -, făcută țăndări. Mâhnit de nefericita întâmplare. Luminat după înlocuirea cu succes, după o descindere la atelier.
Albești oricum. Bătrânețea și necazurile. Amândouă luate până acum trei ani în derâdere și în neserios. Era de neînchipuit remarca ,,A albit peste noapte.”. Nu chiar atât de brusc, imposibil! Totuși, cu două belele la serviciu, o casă în curs de finisare și un deces în familie, în două luni ai parte de albirea frumoaselor fire, altădată de abanos. Jumătate dintre ele….
Albește omul și din senin. E adevărat, nu în condițiile sumbre date, ci undeva în dosul Centrului, în același areal cu balcoane făurite de mâinile proprii. Intrare pe casa scării, cu scule, însă fără cele de montat, vreo două burlane, un jgheab și câteva foi de tablă, introduse pe dinafară, pe balcon, de pe balcon în sufragerie și din sufragerie….
