Propoziții pretențioase – Albiană
În nebuloasa atâtor povestiri s-a făcut lumină. Nu-i el Râmnicu (a se observa încă din povestea anterioară revenirea la regula lui Vasile: numele proprii nu se articulează) plin de blocuri cât să nu-mi amintesc câte o făcută prin ele.
Eram dezamăgit că prin prea puține la număr urcasem. Luând-o imagistic prin Piața Halelor am crezut că până în Costieni n-a mai rămas niciunul meșterit pe la cornișe. De nu dădeam o raită în susul Centrului și nu rememoram călătoria cu Eol acasă, nu aveam parte de stropul de alboare mintal deslușitor de creieri închistați și încâlciți.
Balconiada a pornit de la șoseaua națională – un alt argument că râmnicenii trăiesc încă vremurile cu stegulețe aninate de stâlpii europeanului 85, dar și pe ale zulufilor la perciuni (bizareria întâlnirii pe malul lacului de la Neptun a doi puștănei cu portul evreiesc specific, pe o căldură topitoare, pe biciclete, la cămăși a căror albeală m-a trimis la anii de școală) -, în primii ani de după Revoluție, la un cadru militar, deasupra fostului magazin de mobilă. Încropit acasă, ridicat din stradă pe esplanada magazinului, deasupra și încă o dată ancorat și ridicat la etajul al… doilea sau al treilea. Tocmirea noastră s-a datorat și lui Nae, și lui Cristi, angajat și respectiv militar în termen la unitățile locale. Dar și ,,relațiilor” lui tata pe la una… deloc mică în zilele de chef pe la restaurant.
Pe partea cealaltă, la scara următoare, l-am servit – a se lua termenul de a fi de folos și ajutor – pe Rechinu (peste ani, să se caute profund prin scrieri pentru adevărata identitate). Apartament achiziționat, reșapat de nașu’ Marcel pe interior și ,,închis” cu metale ,,prețioase” de mine, tata și Cristi. Prețiozitate ca la Matei, însă și mai și. Țeavă rectangulară pătrată și încadraturi din cornier de aluminiu. Contrast, negru și gri, plus valoare la vânzare. Cumpărat nu ușor, trecut, apartamentul, prin sita unor năzuroși abia parveniți de prin țările ,,calde”. Reținut unul. Un gogoman ce își făcuse un obicei din vizitele la domiciliile vânzătorilor, rămas de pomină pentru proprietar cu fraza: ,,Le dau…. Să-și ia naibii chiloții și să se mute!”.
Clienții noștri aferenți zonei s-au nimerit a fi și neamuri. Soția lui Rechinu era verișoara fetei lui Dumitru Emil, care cununase pe Bebi basistul, blondul, al cărui bărbat era tot basist, Florin…. Se poate să mă înșel în privința apartamentului în care a locuit Bebi, am o vagă impresie că a fost al Crinei. Sunt însă sigur că l-a vândut după divorț mamei Rodicăi, soția lui Rechinu. Descinderea de la etajul patru a vizat balconul, neîncadrat deasupra de nimic. Dificil în ceea ce privește acoperișul, fixarea lui. La alegere Bebi a avut de optat între unul de lemn acoperit cu tablă și unul doar din tablă, sudată direct pe cadrul pereților. Știam că va rămâne la costurile cele mai mici, firea lui strângătoare, de ,,chitră” – după caracterizarea lui Tamba și a lui Mască -, l-au hotărât pentru materiale mai subțiri și mai ieftine. Mai greu de asamblat. Sudarea tablei a fost un chin, nici nu apucam să pun electrodul pe ea că se și găurea instantaneu. Reparațiile cu adaos de cui… mi-au împăienjenit ochii, trudindu-i în noaptea de după ziua montajului ca pe hoții de cai (asta-i tot de pe la noi). Nisip, nesomn, dureri și usturimi.
La care rundă de suduri am scăpat fără iradiere? La niciuna.
