Fărădelegea lui Călin – Medul civil
Ar fi fost onomastica mamei….
Sunt mâhnit. Atât. Despre lege, ale noastre coduri…. Un cunoscut se lăuda cu al lui Cuza, că de la el…. Un novice, ca mine, n-a purces înapoi în sistemul românesc dintr-un singur motiv. Suficiența parcurgerii altora, ăl de i se spune c-ar fi fost primul și cel constituțional catalogat cel mai cel din lume, m-a condus pe acest istovitor drum al cuvintelor încrucișate. Repet, al legilor și în interpretarea aproape defectuoasă personală.
Și de-aș întreba și tot nu mi s-ar răspunde despre relevanța numelui secțiunii 3 din acest capitol: îmbogățirea fără justă cauză. Lesne fiind de ce. Până și copiii, adolescenții și cei abia mijiți din găoacea minoratului au început să dețină averi incomensurabile. Fără vreo tragere la răspundere, fără vreo îngrijorare a societății că deși nu ridică un pai, trăiesc regește. Poate se va înțelege într-un ceas cât mai grabnic unde va duce acest comportament permisiv și neglijent. Dar nu această îngrijorare se justifică în Art. 1345, ci aceea a ,,reușitei” financiar-imobiliare în dezavantajul altuia. Credința Codului Civil este de contrabalansare, ce a câștigat unul pe spinarea celuilalt să i se întoarcă acestuia. Privind lucrurile așa cum sunt scrise, rămân contrariat: ,,… în mod neimputabil, s-a îmbogățit fără justă cauză…” este urmată de restituire. Cum și de ce?
Surprinzător e o nimica toată pe lângă cele 180 de grade aplicate secțiunii terțe. O mostră de schimbare radicală la Art. 1346: îmbogățire justificată. Dacă la atât se rezumă parvenirea ilegală… nu e de mirare la ce situație financiară au ajuns unii. Evazivitate (de la Eminovici citire) e prea puțin spus. Dar… să-i urmărim căile licite. E bine când ți se achită niște obligații viabile. E la fel de bine când păgubașul obține ceva parale dintr-un ,,… act îndeplinit…” pentru sine sau dint-unul ce are scop, scuze, ,,… intenția de a gratifica.”. O altă posibilitate se referă la câștigatul de pe urma păgubirii. Nu i se impută, rămâne cu surplusul.
Există și persistă. Subzistă. Doar așa se poate obține o restituire în instanță. De mai multe ori, ca să nu fie dubii. Îmbogățit – în lipsă fără justă cauză -, obligat la ,,para-ndărăt”. C-un plus de trimitere la Art. 1639. Și următoarele. Dubitabile prin lipsa expresă de precizare. (Art. 1347)
Adică nu poate să ia din două părți. În limbajul Codului Penal, nu poți intenta de două ori proces, ordinar, pentru aceeași cauză. Deci, restituirea este admisă dacă nu există ,,… o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.”. (Art. 1348)
Aș fi rămas la lege, nu și la ,,… obiceiul locului…”, care are aceeași deficiență de precizie. Locul, să fie satul, orașul, capitalul sau cumva altă țară? Art. 1349 se ocupă cu răspunderea în caz de delict, fiind primul din noul capitol al răspunderii aferente celei de natură civilă. Prin urmare, îndrumarea articolului este de a respecta ceea ce se numește lege prin partea locului, impuse zonal, restricționând comportamentul la cel licit, la neatingerea drepturilor, intereselor ,,… legitime…” Ale celorlalți. Atenția v-o îndrept și la acțiuni, dar și la inacțiuni, ambele fiind sancționabile. Efectul nelegiuirilor – obligarea la reparații integral, pentru toți cei cu discernământ. Drept să spun, nu mă așteptam la o asemenea particularizare…. La Al. 3 prejudiciul se bifează în dreptul unor ,,… anume…” prevederi legale, ce pun în situația reparației o persoană ce nu a făptuit ceea ce i se impută, persoana care a avut în pază lucruri sau animale – de ce nu ambele? -, ori edificiul deteriorat până la ruină. De la anume… la legi speciale pentru produsele defecte și reparațiile necesare în astfel de situații. Mi-e că o simplă evaluare era numai bună.
