Spații culturale nr. 83 (7)

Lilioara MACOVEI

A optzeci și noua zi

păpuși spintecate au fixat cerul în păsări
doar peștii din acvariu
au nimerit pe dușumele năclăite
acum câteva ore era o joacă liniștită
în acorduri de viață
o înspăimântare a pătruns pe uși
ferestre acoperișuri
s-a stins focul
s-a oprit apa
s-au topit vise
zboară știri de moarte
se împrăștie planuri secrete
aiurea secrete
se stă cu maimuța în gură
de două zile ce naiba
toate cele bune au murit
și doar variola maimuțărească rezistă
și racheta satan
eu credeam că este invazie
de liliac alb

A nouăzecea zi

as cânta ceva de trezire
nu de-nzăpezire
sau mai bine aș descânta
de patimă de urât
de ură de foc pe pământ
de apă lipsă
de răzbunare întinsă
de inimă crudă
de iarbă udă
de sânge tânăr
de morți fără număr
de plâns strigat
de drum alergat
de păduri arzând
de țară plângând
de oameni ciuntiți
de alții smintiți
de tancuri urâte
de lumi omorâte
de ape plânse
de inimi pătrunse
de ură de ură
de ochi ce văzură

A nouăzeci și una zi

cineva striga în plină noapte a minții
să fie spectacol de lumini
și în dansul zguduitor al rachetelor
a fost și este peste setea de apă
peste cuvântul adevăr
peste jocul de-a v-ați ascunselea
peste somnul de noapte
încă se înlemnesc bătrânii și încă fug
peste drumuri ocupate de fiare
încovoiate a nesupunere
peste ape încăpățânate să curgă
peste reguli de conduită
peste dureri de mame
peste morminte și cruci
peste hotar de oameni

(din ciclul ,,O sută de străpungeri”)

Circumstanță

s-a posomorât copacul
pierzându-și ochii în cer
rădăcinile îi mormăie a întrebare
de ce oare este atâta liniște
trec în grabă pe lângă el
salutând-l în gând
am timp limitat și tocmai mi-am dat seama că am uitat acasă mirarea
copacul este totuși verde
dar nu mai este strada
și-o bucată de cer îngreunează câteva acoperișuri
se urmăresc mașinile ca-n filmele fără sonor
toți de lângă mine au ochii căzuți în pantofi
prin fraudă iau ce a mai rămas din privirile blânde
mă-ntorc cu plasa lovită de ocară
urc niște scări pline de miros înțepător
închid ușa cu cheia fricii
și caut să-mi repet rugăciunile

Haihui prin Europa

Stan BREBENEL

Monaco

Un prieten mi-a spus odată, după ce i-am povestit ce țări am vizitat, că a constatat că am făcut o pasiune pentru țările mici și foarte mici. Am fost tentat pe moment să-i dau dreptate, dar greșeam. Greșeam pentru că acele țări liliputane vizitate s-au înscris în excursiile făcute în țări destul de mari. Din Spania, am mers să vizităm Andorra și Gibraltar, din Italia, Malta și Vatican, iar din Franța, Monaco. Așa a fost să se întâmple. Să fii pe Coasta de Azur și să nu vizitezi micul principat ar fi o greșeală de neiertat. Așadar, ne aflam într-un sejur cu reședința, pentru o săptămână, la San Remo, Italia. De aici am mers în mai multe excursii; Genoa, Torino, Nisa, Cannes și, cireașa de pe tort, Monaco. A fost în pericol să nu se desfășoare, deoarece Monte Carlo era foarte ocupat și erau în plină desfășurare antrenamentele pentru celebra cursă auto de Formula 1. Am avut totuși noroc, pentru că s-a ivit o fereastră de care organizatorii excursiei și noi am profitat din plin. Am pornit de dimineață de la Grand Hotel & des Anglais din San Remo. Timpul de deplasare a fost relativ scurt. Abia ne-am dat seama când am trecut din Italia în Franța, iar până în Monaco sunt doar 16 km de la frontiera italiană. Granița dintre cele două țări este la jumătatea unui tunel. Micile diferențe din interior, și pe care trebuie să le observi dacă ești atent, îți spun când ai trecut granița. Nu după mult timp, zărim de la fereastra autocarului, în stânga autostrăzii, primele imagini ale principatului. Sunt părțile superioare ale unor clădiri, hoteluri sau blocuri de locuințe, cu mai multe etaje, iar în depărtare se deschide priveliștea Mării Mediterane. Monaco este un oraș-stat care se învecinează cu Franța pe trei laturi (vest, nord și est), frontiera având o lungime de 4,4 km, iar frontiera maritimă, la sud, are o lungime de 4,1 km. Lățimea micului stat este variabilă, între 1700 m și 349 m. Suprafața totală este de doar 2,02 kmp pe care trăiesc 37 800 de locuitori, fiind cea mai populată țară din lume. Sistemul politic este de monarhie constituțională, țara fiind condusă, cu mici întreruperi, din anul 1297, de Casa Grimaldi. Este cunoscut faptul că Monaco este un rai al jocurilor de noroc și că 30 % din populație este alcătuită din multimilionari și miliardari, fiind socotit un paradis fiscal.

Datorită acestui fapt, prețul locuințelor este prohibitiv. Un metru pătrat se vindea cu suma de 58. 300 $. Principatul este împărțit, prin Constituția din anul 1911, în trei localități, fără să fie o delimitare vizibilă între ele: Monaco City este orașul vechi, ce se situează pe un promontoriu stâncos ce se extinde în mare; Monte Carlo, principala zonă rezidențială unde se află celebrul cazinou și La Condamine, aflată în partea de sud-vest, unde se întinde Portul Hercules. Totuși, orașul-stat a fost reîmpărțit, în urma unor acțiuni de protest din anul 1917, în zece districte sau cartiere. Monaco are al doilea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume: 153. 177 $. Cele mai multe venituri sunt realizate din turism și din activitățile bancare. Este de remarcat faptul că aproximativ 40. 000 de francezi și italieni lucrează aici. Denumirea de Monaco are mai multe explicații, cel puțin așa rezultă din sursele studiate. Un mit grecesc și o legendă ligură vorbesc despre faptul că Heracle a trecut pe acolo. Un templu a fost construit de foceeni și a primit numele de Heracles Mónoikos.

O altă sursă ne spune că numele de Monaco a apărut în secolul al XVI-lea, când a fost fondată o colonie de către cetățenii din Marsalia sub numele Mónoikos, asociat lui Hercule. Cert este că numele provine din două cuvinte grecești monos (singur) și oikos (casă). Vechii locuitori se numesc monegasci. Limba oficială este franceza, dar mai sunt vorbite monegasca, italiana și engleza. Ca să devii rezident în Monaco, ai trei posibilități: să depui o sumă de 500.000 euro într-un cont bancar, să deschizi o afacere importantă aici sau să fii angajat într-o companie locală (aproape imposibil). Dacă suma din cont scade sub 500.000 euro, pierzi dreptul de rezidență în Monaco. Așa a pățit „vedeta” noastră, Mihaela Rădulescu, care a fost nevoită să se mute în Antibes (Franța), tot pe Coasta de Azur. După formalitățile vamale, ni se permite să intrăm în principat. O remarcă se impune. Accesul țiganilor nu este permis în principat, delincvența fiind foarte mică. Coborâm din autocar lângă stadionul Louis II, acolo unde echipa Steaua a cucerit Supercupa Europei la fotbal, în anul 1987. Cu autocarul ne vom mai întâlni la plecare. Privită de sus sau de jos, țara este asemenea unui amfiteatru, prin coborârea altitudinii spre mare.

Muzeul oceanografic

Așa cum îi spune și numele, muzeul de științe marine a fost inaugurat în anul 1910. Clădirea se află pe malul mării, pe o stâncă aflată la 85 metri deasupra nivelului apei, construită în stilul neo-baroc. Aici se află și sediul Comisiei Internaționale pentru Explorare Științifică a Mării Mediterane. În interior sunt multe specii din fauna marină (stele, arici și căluți de mare, broaște țestoase, meduze, crabi, homari ș.a.). La subsol este un acvariu imens, unde sunt în jur de 4000 de specii de pești. Etajul unu este dedicat unei expoziții navale. Aceasta conține și un iaht de cercetare ce a aparținut fostului principe Albert I. În afara obiectivelor din interior, pe esplanada din fața muzeului puteți să admirați unul dintre primele batiscafuri folosite de celebrul oceanograf și explorator Jacques-Yves Cousteau. Acesta a fost directorul muzeului între anii 1957 – 1988. Câteva elemente despre viața și activitatea sa științifică se impun. A fost un ofițer de marină francez, explorator al vieții subacvatice din oceane, fotograf, producător de filme, redactor și inventator de aparate submarine. Mările și oceanele lumii le-a explorat la bordul celebrei nave, Calipso, al cărei comandant a fost. S-a aflat de mai multe ori în România, studiind Marea Neagră, Dunărea și Delta Dunării. Cum timpul este un dușman al turiștilor, nu zăbovim prea mult și ne îndreptăm spre obiectivul următor.

Palatul princiar

Și acest obiectiv al vizitei se află într-o poziție privilegiată, fiind amplasat într-un peisaj de vis. Marea îi dă o strălucire și mai mare. Palatul a fost construit în anul 1191 ca o fortăreață genoveză. Din anul 1297, a devenit fortăreață și casă pentru familia Grimaldi. Există și o legendă asupra modului cum a intrat familia Grimaldi în posesia palatului. În anul 1297, în noaptea de 8 ianuarie, François Grimaldi, deghizat în călugăr franciscan, a căutat adăpost la castel. I-a fost refuzată această solicitare și falsul călugăr l-a omorât pe gardian. Imediat, ca la comandă, au apărut oamenii săi, care au pus stăpânire pe castel. François Grimaldi a fost liderul genovez al guelfilor. El nu a avut urmași și rudele sale au preluat conducerea principatului. Istoria acestuia a fost plină de acțiuni de continuitate pentru familia Grimaldi. În anul 1419, familia Grimaldi a achiziționat Monaco de la coroana Aragonului și de atunci există o neîntreruptă conducere princiară a acestei familii. În memoria lui François Grimaldi există o statuie în incinta palatului care îl reprezintă, fiind costumat ca om al bisericii, dar și ca oștean, fiind dotat cu o sabie. Palatul reflectă într-o proporție covârșitoare istoria nu numai a principatului, dar și a familiei care a celebrat, în anul 1997, 700 de ani de domnie permanentă în același palat. Palatului i s-au adus, de-a lungul veacurilor, destule îmbunătățiri. El are un amestec de stiluri arhitectonice. Fațada principală apare ca o terasă în stilul renascentist. Palatul are multe camere, multe dintre ele fiind apartamente statale, ca de exemplu Camera ofițerului, Camera albastră, Camera tronului, Camera roșie, Camera York, Camera galbenă, Camera Mazarin. Fiecare dintre ele are o semnificație deosebită. Reușim să vizităm o aripă a palatului unde se află muzeul, după ce am plătit prețul de intrare. Pentru cei care ajung în Principat, trebuie să le spun că interiorul nu este deschis pentru public tot anul.

După vizitarea muzeului, ne așteaptă o surpriză frumoasă. Asistăm la schimbarea gărzii, moment deosebit de frumos. Însă turistului îi stă bine cu drumul și cu ochii pe ceas. Până la următorul obiectiv, avem timp să ne gândim la ce s-a întâmplat cu Monaco în perioada când a fost condus de prințul Rainier al III-lea, între 9 mai 1949 și 6 aprilie 2005, când i-a succedat fiul său, prințul Albert al II-lea. O lumină benefică a adus celebra actriță americană, frumoasa Grace Kelly, care i-a devenit soție și a adus pe lume trei moștenitori. Se cuvine să amintim câteva elemente din biografia sa. Ca actriță de film a jucat în câteva pelicule care i-au adus și un premiu Oscar, în anul 1954, în lung metrajul The Country girl, pentru cea mai bună actriță. După căsătoria din anul 1956, a renunțat la actorie, la cetățenia americană, iar filmele ei au fost interzise în Principat. Două obiecte vestimentare s-au confundat cu Grace la vremea respectivă. Geanta Kelly, care este de fapt o geantă Hèrmes sofisticată și extrem de scumpă. Gențile sunt confecționate manual din piele de aligator din Florida, bivol din Pakistan, crocodil australian, rechin thailandez sau șopârlă malaeziană. Celălalt obiect a fost o eșarfă de mătase cu imprimeuri florale, marca Gucci.

Cazinoul din Monte Carlo

După vizitarea Palatului princiar, ne îndreptăm spre celebrul cazinou. În drum spre acest obiectiv avem parte de trei surprize plăcute. O primă surpriză o reprezintă Jardins Saint-Martin. În Monaco, deși este un stat mic, se află cea mai mare grădină botanică din Europa. A fost deschisă în anul 1933 și veți întâlni plante aduse din cele mai deosebite locuri ale lumii. Sunt plante din America Latină, Statele Unite, Mexic și Africa. Pe cei 11.200 de metri pătrați vă puteți plimba și admira Grădina de Trandafiri a prințesei Grace ori Grădina Japoneză. Catedrala Maicii Domnului a Imaculatei Concepții este a doua surpriză. Mai este numită Catedrala Sfântul Nicolae sau Catedrala Monaco. Este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Monaco. Construcția a fost finalizată în anul 1903 pe locul unei alte biserici. Aici au avut loc evenimente importante pentru principat: înscăunarea la succesiunea conducerii principatului, oficierea de căsătorii princiare și loc de înmormântare pentru membrii familiei conducătoare. Printre cei care își dorm somnul de veci în catedrală se află prințul Rainer al III-lea de Monaco și soția sa, Grace Kelly. Ultima surpriză o reprezintă traseul cursei de Formula 1 de la Monte Carlo. Deoarece nu aveau loc antrenamente și cu permisiunea organizatorilor mergem pe o porțiune bună din traseul cursei. Suntem impresionați de calitatea excepțională a asfaltului, de tribunele special amenajate și de măsurile de securitate. În rada portului de agrement zărim o colecție impresionantă de iahturi luxoase. Ne dăm seama că miliardarii au plătit sume enorme pentru a acosta cu iahtul personal în cele mai bune locuri pentru a urmări și celebrul raliu. Nu după mult timp, părăsim partea permisă a traseului cursei de Formula 1 și ajungem în piața unde se află celebrul cazinou Monte Carlo. Admirăm în tăcere construcția de o frumusețe ce nu poate fi povestită în cuvinte. În fața intrării principale, deși nu era ora când marii bogătași vin să-și încerce norocul, am văzut multe mașini de lux. Printre ele și vreo șapte limuzine Rolls Royce. Cazinoul este un complex de jocuri de noroc și divertisment. Clădirea mai adăpostește Marele Teatru (Opera) din Monte Carlo (cu fațada spre mare) și sediul companiei de balet Les Ballets de Monte Carlo. Clădirea a fost proiectată în anul 1879 de Charles Garnier, arhitectul Operei din Paris. Majoritatea acțiunilor societății care administrează cazinoul aparțin Casei Grimaldi. Aceasta deține principalele hoteluri, cluburi de sport, restaurante și cluburi de noapte din principat. Locuitorilor din Principat, numiți și monegasci, li s-a interzis să joace la jocurile de noroc de către prințul Carol al III-lea, dispoziție consolidată de o lege din anul 1987. Nefiind oră de intensitate maximă a împătimiților jocurilor de noroc, ni se permite să vizităm o parte a cazinoului. Găsim la diferite mese și aparate clienți care doar au sosit sau dintre cei care încă nu au plecat. Se știe că activitatea maximă, când se câștigă sau se pierd averi uriașe, este pe timpul nopții. Oricum, din interior nu îți dai seama în ce perioadă a zilei te afli, pentru că este o clădire fără ferestre, iar lumina difuză „păcălește” jucătorul. Jocurile, indiferent de care ar fi ele, sunt stropite cu băuturi fine, iar jucătorii sunt însoțiți de femei foarte frumoase. Cei care vin neînsoțiți au ocazia, funcție de norocul din cazinou, să plece la brațul unor asemenea ispite. Sălile de joc sunt ornamentate cu vitralii, sculpturi, candelabre din aur și cupole din cupru care aduc un plus de strălucire. Bineînțeles că nu avem acces peste tot și nici nu avem voie să fotografiem în interior, dar ceea ce am văzut ne-a făcut o impresie corectă despre un asemenea loc destinat doar super bogaților. În proximitatea cazinoului se află celebrul hotel Paris Monte Carlo, o construcție elegantă și de bun gust, de cinci stele. Am căutat să găsesc personalități literare care și-au legat numele de Monaco. Nu am găsit. Explicația e simplă. Care scriitor e plin de bani? În drum spre locul de îmbarcare în autocar, observăm cu alți ochi clădirile ce ne ies în cale, mai ales cele vechi, cu broderii în piatră dintre cele mai fine, vegetația luxuriantă, mediteraneeană și curățenia perfectă. Tot ceea ce ni s-a oferit ochiului se poate numi simplu opulență și lux, fără să fie sfidătoare. Un adevărat paradis. Clădirile vechi, adevărate bijuterii în piatră, ne vor urmări mult timp. Pentru cei care au mai mult timp sau vor să-și planifice călătoriile, funcție de anumite evenimente și de bani, le recomand câteva repere foarte importante, devenite de tradiție. Târgul Internațional de Iahturi se desfășoară timp de 5 zile, majorând semnificativ numărul de multimilionari pe unitatea de suprafață. Cu acest prilej se construiesc punți speciale de ancorare, mărind capacitatea portului, dar și în larg. Un alt eveniment ce are loc în fiecare an, în luna februarie și ține 3 zile, este Festivalul Internațional de Circ. Participarea este una selectă, iar la final cele mai bune trupe sunt premiate. Printre participante și laureate s-au aflat și trupe românești. Tot festivalul culminează cu o seară de gală a laureaților, premierea fiind făcută de principe. Mai sunt Turneul Internațional de tenis (de câmp) ce se desfășoară anual (primăvara), Concursul Internațional de Echitație, Festivalul Internațional de Artificii (are loc în luna august, anual), și celebra cursă de raliuri despre care am vorbit. Totul are loc și se învârte în jurul a foarte multor sume de bani. Părăsim principatul cu bucuria că am fost într-un ținut minunat, dar și cu regretul că visul a fost atât scurt.

Mihaela AIONESEI

Dimineață cu miros de salcâmi

Înnebuniți sau nu, salcâmii din Valea Buzăului
vor avea mereu farmecul lor
și ce mult mi-aș dori să mai am vârsta
când mă cățăram pe garduri
să le descopăr misterul.
Desfăceam petală cu petală să văd ce zânică
se ascunde înlăuntrul lor de miros așa ademenitor…
Număram cuiburile rândunelelor de la streșini
adunam frunze de dud pentru viermii de mătase
după-amiaza dădeam o fugă pe coastă
să împletesc coronițe din flori nemuritoare
și eram prințesa prințeselor în povestea mea.
Liniștea era mereu acasă/ făcea piruete
ca o libelulă deasupra apei în care ne scăldam
să alungăm dogoarea verilor cuminți,
de năzbâtii/ genunchii erau la fel de vineți
precum prunele grase și ochioase
care atârnau din pomii mereu plini pe la vecini
oricât am fi mâncat
oricât am fi ascuns în sân…

Satul era un fel de rai în care Dumnezeu ne uitase copii
de dragul nostru soarele nu mai cădea spre apus
stătea cu luna la taifas pe prispa crăpată de ani
până în zori când toropiți cădeau la somn
odată cu sfinții și greierii cântători,

neobosiți/ noi încă alergam pe căluții de lemn
să prindem din urmă sufletul fântânii
să-l legăm de treptele casei
și odată cu el cerul
pentru a opri în loc clipa
când prin fața ochilor întrebători și mirați
duios copilăria trecea…