Cenaclul Alexandru SihleanuCultură

Cenaclul Alexandru Sihleanu – 30 Iulie 2022

ARTA CERE SACRIFICII

Sâmbătă, 30 iulie, ziua Sf. Ap. Sila, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei, ședința Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Vasile Ghinea a lecturat două epigrame, autor Nicu Alecu, Murgești: (Unui judecător) E tare judele Andrei/ Când dă verdicte în instanță,/ Dar are prostul obicei/ Că te cam fură la… balanță! (Unui contabil) La buget dânsul transpiră/ Dându-și toată osteneala,/ Subalternele-l admiră/ Când îi iese… socoteala! și două epigrame, autor Dumitru Hangu: (Găina fudulă) Când găina-i ouătoare/ Și-i solidă pe picioare,/ C-un cocoș nu stă de vorbă, / Una, două-l face….ciorbă! (Oița bârsană) Bine spune domnul Daia:/ Cea mai sfântă este oaia!/ Ea săraca îmi zicea:/ Bea stăpâne, bee… și bea! (Dumitru Hangu, din motive de sănătate, prin internet)
„(Căldură mare) Plânge iarba după ploaie/ Ca mieluțul după oaie./ Și amicul meu tânjește/ Că berea nu-l răcorește. (Sete, nu glumă) Bea ca să se răcorească,/ Dar nu apă, ci Fetească,/ Bere să-nece amarul/ Și-l salvează salvamarul.” (Safta Leaută, prin telefon, de la Năvodari, cu dor)
A urmat lectorul de serviciu, dl Costică Drîstaru, cu un eseu intitulat IMNUL. Vă ofer lectura: „Aș dori, de la început, să precizez că România are câteva repere sacre ca sărbători naționale.
1.DRAPELUL (Steagul), ce se sărbătorește pe data de 26 iunie, simbol Național al României, simbol de libertate de la 1848, de unitate de la anul 1859 și de unire de la 1918. El are și un imn. Trei culori cunosc pe lume.
2.STEMA ROMÂNIEI, care reprezintă România ca stat independent și suveran, și reliefează regimurile istorice prin care a trecut.
Pentru Moldova, prima stemă datează din 1392, reprezentată printr-un cap de bour, un Crai Nou și o rază ca simbol domnesc.
Pentru Țara Românească, prima stemă este din 1368, reprezentată printr-o acvilă, având în cioc o cruce, soarele și Craiul Nou de o parte și de alta.
Pentru Transilvania, din 1296, simbolizând 7 (turnuri) cetăți. Mai sunt și altele ca: Dobrogea, Oltenia. Toate acestea sunt reprezentate prin noua stemă.
3.ZIUA NAȚIONALĂ, care după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, a fost 1 Decembrie, apoi după al II-lea război, a fost 23 August, iar după 1990 s-a revenit la 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri a României. Sigiliul țării este al șaselea simbol.
4.IMNUL ROMÂNIEI
Ieri, 29 iulie s-a sărbătorit ziua Imnului Național al României. Au trecut 174 de ani de la intonarea actualului Imn Național al României.
Imnul de stat este un cântec solemn, apărut odată cu formarea statelor naționale și adoptat ca simbol al unității.
Imnul este proclamat prin lege și se sărbătorește pe 29 iulie. Imnul este un element definitoriu al statului român, alături de drapel, stemă, sigiliu.
Este unul din simbolurile naționale, menționate în Constituție. Are o istorie de peste 160 de ani. De-a lungul timpului, mai precis din anul 1862, după urcarea pe tronul Principatelor Unite, a lui Alexandru Ioan Cuza, România a avut 6 imnuri.
Primul s-a numit MARȘ TRIUMFAL care a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Era un cântec bărbătesc, solemn, apărut ca simbol al unității. Nu a avut versuri până în anul 1881, când Vasile Alecsandri a compus textul pe viitorul imn regal român, intonat la încoronarea Regelui Carol I (1881) și s-a cântat până în anul 1947, (66 ani) când s-a proclamat Republica Populară Română.
Al doilea imn al României s-a numit ZDROBITE CĂTUȘE. Acesta s-a cântat după instalarea comunismului în Republica Populară Română (1948-1953), (5 ani) pe muzică de Matei Socor și Aurel Baranga, subliniind prietenia dintre România și URSS.
Cel de al treilea imn al României s-a numit TE SLĂVIM, ROMÂNIE PĂMÂNT ROMÂNESC, imn pe care noi cei de vârsta a III-a, îl cântam la școală, la începutul orelor, (1954-1975), pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu, din câte cunosc, ambii din județul Buzău, muzica Matei Socor.
Al patrulea imn PE AL NOSTRU STEAG E SCRIS UNIRE pe muzica lui Ciprian Porumbescu. S-a cântat între anii 1975-1977 (2 ani).
Cel de-al cincilea imn s-a numit TREI CULORI CUNOSC PE LUME inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu, ale cărui versuri originale se refereau la culorile tricolorului. Și acesta s-a cântat între anii 1977-1080, (12 ani).
Al șaselea imn se numește DEȘTEPTĂ-TE ROMĂNE apărut odată cu schimbarea regimului politic din 1989, versuri Andrei Mureșanu, muzica Anton Pann. Este imnul care se interpretează de peste 30 de ani.
Ziua imnului este o sărbătoare de tradiție pentru români, cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848 în cadrul unei manifestări ce a avut loc în Grădina Publică (Dumbrava) din Râmnicu Vâlcea, realizat din inițiativa domnitorului Știrbei Vodă, de către un grup de tineri revoluționari pașoptiști, conduși de Anton Pann, cu ocazia depunerii steagului tricolor primit de căpitanul Pavel Zăgănescu, în semn de recunoștință pentru participarea la revoluția pașoptistă din 24 iulie 1848.
Din 18 mai 1990, imnul este sărbătorit prin hotărârea Senatului României. Din cele 11 strofe, se cântă strofele 1,2,4,și 11.Semnificația lui este socială și națională: socială, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziția către o lume nouă și națională, deoarece alătură această deșteptare tradiției istorice, atașamentul față de țară, patrie. Se intonează cu diferite ocazii precum: la întâlnirea marilor oficialități, activități sportive, etc. Prima înregistrare a acestui imn s-a făcut în anul 1900 în America.”
Prin eseul prezentat astăzi, dl Costică Dîrstaru se definește o persoană minuțioasă, cu un dezvoltat simț patriotic, iar prin mărturia d-lui că prin ceea ce realizează (scrie monografii, a construit troițe, a făcut posibil ca municipiul Râmnicu Sărat să aibă bustul căpitanului Pavel Zăgănescu, eroul de la 1848, din Dealul Spirii, este autorul secției de la Muzeul Octavian Moșescu din Râmnicu Sărat, dedicată istoriei pompierilor) mulțumește lui Dumnezeu că a ajuns la pensie de la serviciul de pompieri, se dovedește educația și respectul pentru fenomenul religios. Multă sănătate și să-l vedem mai des la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu.
„Tema expunerii de astăzi și lectorul ei m-au determinat să fiu prezent la ședința cenaclului. Dle Drîstaru, felicitări! Completări la expunerea de astăzi nu cred că ar avea cineva de făcut… eu vă prezint câteva gânduri proprii: Imnul Național are 11 strofe. Intonarea lor în forma prescurtată se rezumă la strofele 1,2,4 și 11, dar nici acestea nu le cântăm pentru că nu le știm. Nici eu nu le stăpânesc! Toate popoarele planetei respectă imnurile fiecărui stat. Amintiți-vă festivitățile de premiere la olimpiade și la toate concursurile sportive cu participare internațională. Un stadion plin și gălăgios, devine prompt tăcut: spectatorii din tribune se ridică în picioare la începerea intonării imnului țării câștigătorului concursului. La premierea concursurilor hipice, același fenomen, prompt, iar premianții își scot de pe cap casca de protecție. Și exemplele pot continua.” (Mihai Doina)
„Este lăudabil faptul că un membru al cenaclului Alexandru Sihleanu, d-l Costică Drîstaru, ne-a prezentat un material așa de interesant despre IMNUL DE STAT la ședința Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu.
Perseverent și bine documentat, a făcut o listă cu imnurile admise în țara noastră de-a lungul istoriei. De ziua Imnului Național, în oraș a răsunat la anumite intervale de timp „Imnul României” care a făcut să tresalte inima multor râmniceni. Este cutremurător de frumos acest imn, prin mesajul său, prin melodicitate și ritm, prin sentimentul patriotic înălțător.
Melodia este opera lui Anton Pann, conform scrierii d-nei profesoare universitare Raisa Radu (Vezi Wikipedia.) pe versurile lui Andrei Mureșanu (1816- 1863), poet romantic, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848, poet despre care Eminescu a scris:
„Mureşan scutură lanţul cu-a lui voce ruginită,/ Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,/ Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,/ Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune,/ Şi bogat în sărăcia-i, ca un astru el apune,/
Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet.” (Epigonii de Mihai Eminescu)
Eminescu a fost fascinat de personalitatea lui Andrei Mureșanu și i-a închinat un poem dramatic de un patriotism ardent cu accente socio-filosofice. Andrei Mureșanu este poetul care a cunoscut vicisitudinile istoriei trăită pe viu în Ardeal și a putut scrie versuri așa de mobilizatoare:
„Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!”
Acest „Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet” (Ce uimitoare intuiție a avut Eminescu!) a adunat în poezia sa „Un răsunet” devenit imnul „Deșteaptă-te Române!” toată frumusețea României și a evocat istoria ei zbuciumată: „Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,/ Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,/ Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,/ „Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Autorul eseului, d-l Costică Drîstaru, a subliniat faptul că poetul a pus libertatea mai presus de viață și a îndemnat românii la luptă pentru apărarea ei:
„Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,/ Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt./ Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ.”
Este bine să se facă mai bine cunoscut mesajul imnului național și prin astfel de fapte culturale, pentru a educa mai bine tânăra generație.” (Ecaterina Chifu)
„Ceea ce ne-a prezentat dl Drîstaru conține elemente demne de luat în seamă, când vorbim despre Imnul Național al României. Astfel de scrieri sunt mai puțin cunoscute și vor rămâne posterității care își va aminti de nașterea acestui imn. După cum a fost prezentat în acest material, fiecare epocă istorică a țării a avut imnul care a reprezentat-o. Apreciez munca dlui Drîstaru și îl felicit pentru toată activitatea dânsului de până acum și îi doresc succes, în continuare, în tot ce și-a propus, cu sănătate.” (Viorel Dodan)
„Sunt impresionat de lucrarea prezentată de lectorul de serviciu dl Costică Drîstaru, care are un volum de informații foarte mare, atât național cât și regional. Îl felicit pentru activitatea depusă în materialele pe care ni le-a prezentat nouă, cu multe dificultăți pe care le-a întâmpinat. Îl felicit și îi doresc multă sănătate, să mai vină cu astfel de lucrări.” (Dumitru Bardaș)
„Astăzi, lectorul de serviciu este dl Costică Drîstaru, o persoană publică tenace și perseverentă, fiind creatorul a numeroase cărți importante, printre care: Cartea de Aur a comunei Andreiașu și Monografia comunei Andreiașu. Este inițiatorul și realizatorul bustului lui Pavel Zăgănescu din Râmnicu Sărat. Astăzi ne-a prezentat informații importante despre: drapel, imn, stemă și sigiliul țării. Consider că dl lector de serviciu este o persoană foarte bine informată și documentată. Apreciez minuțiozitatea și răbdarea cu care caută aceste prețioase informații. Îi doresc multă sănătate și succese la viitoarele cărți. Sunt mândră că suntem colegi la acest cenaclu. Multă stimă și considerație!” (Mioara Zaharia)
„Dl Costică Drîstaru este nici mai mult, nici mai puțin, focul viu al creației privind istoria și prezentarea așezărilor care i-au marcat viața. Este precum un vulcan de unde țâșnește focul viu, deoarece evocă cu multă căldură viața satului vrâncean. În cadrul Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu dl Costică Drîstaru ne-a vorbit cu deosebită emoție despre imnul patriei, Deșteaptă-te române! Este un început pe acest drum al deșteptării pe care dl Drîstaru ne recomandă să-l parcurgem. Este o persoană care trăiește pentru a oferi celor interesați lecții de istorie din care trebuie să ne hrănim în fiecare zi. Această zi a fost deosebit de interesantă pentru mine și aș dori ca dl Drîstaru să țină flacăra vie a cenaclului.” (Adrian Câmpeanu)
„Prin eseul prezentat de dl Costică Drîstaru, lectorul de azi al Cenaclului Alexandru Sihleanu, facem cunoștință cu educația patriotică, militară și creștin-ortodoxă a lectorului. Evocarea imnurilor apărute în țara noastră de-a lungul istoriei este o cinstire a înaintașilor și totodată o prezentare a spiritului patriotic al înaintașilor. Deosebită cinste o constituie faptele dlui Drîstaru de a realiza bustul eroului de la 1848, căpitanul Pavel Zăgănescu, precum și realizarea de troițe în comuna natală în memoria înaintașilor locali. Îi dorim succes în documentarea și scoaterea la lumină și a altor fapte demne de înaintași. Multă sănătate și îl așteptăm mai des la cenaclu.” (Georgeta Iuga)
„Pentru prima dată când am participat la Cenaclul literar-artistic Alexandru Sihleanu am rămas profund surprins de patriotismul de care a dat dovadă dl Costică Drîstaru, lectorul de serviciu. Mă bucur nespus că am avut onoarea de a-i asculta scrierile cu privire la istoria Imnului Național al României. Pe viitor doresc să iau parte la cât mai multe adunări de acest fel și să fac cunoștință cu personalități distinse ca dl Drîstaru.” (Ionuț Bălan)
Sâmbătă 06 august, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi dl Ionuț Bălan. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share