Propoziții pretențioase – Aiurași

Voroave. Altele….
De n-aș fi locuit în Piața Halelor, n-aș fi încercat sentimentul dezrădăcinării atât de profund. Dovadă că m-am trezit într-o seară, după mai bine doi ani de la prima noapte petrecută într-un apartament proprietate personală, apropiindu-se de trei, în poarta casei unde fusesem chiriaș înainte. Întuneric, zăvorul tras…. M-am retras cu frică și-am visat în acea noapte un nou scenariu. Dureroasă trezire, dureroasă descindere pe blocul 15, rememorând planurile mele de vecie…. Sănătos sau nu, schițele mele de viitor aveau întotdeauna locuința momentană suport, se ajustau din mers fără să se împuțineze, cel mult se abandonau după împrejurările fortuite sau forțate de a schimba domiciliul. Numai în armată nu am visat un stabiliment propriu, nou din temelii, însă nici acolo nu m-a ocolit spiritul acut al alor mele. Dețineam etajul meu, sus pe clădirea regimentului din Florești, dincolo, aveam întinderea mea din Dobrogea. Așa cum transformasem cotețul porcului în sală de repetiție, magazia de lemne și cărbuni în atelier de reparații electronice. Pe strada Amurgului. De striga mama la noi: ,,Dacă mai ajunați mult, o să ajungeți să faceți ulcer. Ca tac-tu.”. O poveste despre un tânăr cu trei copii la 20 de ani, bun pentru statul român de încorporare. Scăpat cu un diagnostic de stomac perforat. Mama bătea apropouri nu numai la lipsa de hrănire, ci și la alcoolul pe care-l consumam pe seară. Cu tot statul de chiriaș, mă vedeam într-o zi stăpân pe cele două camere și pe holul din corpul de casă pe care l-am ocupat timp de patru ani și două luni. Mă gândeam cum să-i propun proprietarei viitoare, fiica nonagenarului Bădică, să-mi cedeze terenul din fața părții de casă închiriate, cum am să construiesc o nouă intrare, încă o cameră…. Planuri spulberate de cererea subită de mutare: ,,Până la primăvară…”. De la stadiul disperatului, al celui nesigur că va mai avea vreodată un acoperiș deasupra capului, la cel care se vedea în premieră proiectantul unui cat deasupra etajului patru. Cam ca la Florești ,,ghereta” unde se depozitau cernelurile, electronicele audio, dosarele, unde ființa studioul fotografic, de unde se propagau programele militare sonore de după-amiază, de unde așteptau soldații pachetele și scrisorile de acasă. Însă din lemn. Cel puțin. Până să trec la următorul vis pe jumătate spulberat, dacă tot suntem pe bloc…. Nimic mai greu să lucrezi la o ruină. Să găsești soluția corectă de a monta un jgheab. Deși clientul crease premisele unui suport bun, angajase oameni special pentru a decoperta de carton bituminos plafonul pe exterior și a fățui cimentul, la pătrunderea burghiului cu cap vidia vechea compoziție pietriș-ciment s-a făcut fărâme, cu preponderență aproape de margine. Cârligele și șorțurile au fost montate anevoie. Jgheaburi și cele două coturi aruncătoare mai lesne. Cu grija necesară operațiunilor la mare înălțime.
Vizavi de blocul 15 perechea identică: 16. În spiritul facerilor de bine, pentru sine, cel mai vechi comerciant al zonei, Sorin, după achiziționarea unui apartament la prima scară, cea de la drum, a dorit, deși acesta era la parter, să schimbe jgheabul. Cu o măsură impresionantă, dar gândită pentru numărul de metri pătrați pe care se strâng picăturile de ploaie, undeva între 34 și 35 de centimetri ca desfășurare. Și e suficient să se ,,dea în stambă”, alții îl urmează. Același lucru a fost comandat, în continuarea celui deja montat. Că ahtiase sau nu clientul, că era o necesitate sau doar o paradă de orgoliu, e greu de determinat astăzi. E oale și ulcele, dintre cei cu probleme psihice. Deși nu părea comportamentul ,,ateului” – determinarea și mișcările cumva prea bruște, din ce îmi amintesc – într-atât de deviant cât să se auto suprime.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share