Spații culturale nr. 33 (2)

LA ANIVERSARĂ

Dan SANDU

DIMINEAŢĂ FUDULĂ

Pentru că vă ştiu
ca pe dimineaţa fudulă ce-şi freacă
spinearea pe geam –
„care anume poete?”veţi întreba
ca tâmpiţii…
„de unde-ai mai scos şi chestia
cu viori alunecând sub lună un râu
ce urcă-n palma verii, podarul solzului
de timp etc…?
Ori nu te simţi bine tov poet?”
Pentru că vă ştie
piatra somnul pântecul şi năbădaica
eu vă iubesc proştilor
fluierând a pagubă cu mărul pe creştet
după amurguri stropite cu nervi târâte
prin zoi inima mea zilnic mai împuşcată
mai estompată de moliciunea laudei
voastre vitriolate:
Iată Nebunul din semne!

DESTINE

Bată-te sula să te bată
cizmar nenorocit
mai trist ca o văduvă neagră
se culcă noaptea la umbră
beţivii goi neştiuţi
strangulează rutina întinşi
pe trotuar
bat încă azi
clopotele cuie în coşciuge
mincinoase bastilii visând
pentru noi.
Precis tu eşti cel ce ai inventat
sărutul lui Iuda
că de calapod
ni l-am făcut singuri.

DESPRE ALTE CELE

Nu nu
nu era moartea sinuciderea
unei flori
în noaptea aceea în care
am murit nemăreţ şi gelos
pe amicii zicând
o pâine ce mult murim noi
pentru tine
mi-a apărut in vis
cum că aş fi chiar
mort.

DESEN TIHNIT

Te-aşezi inspirat(sau ţi se pare)
La fereastra maşinii
De scris
Cu ochiul faci o plecăciune preaplină
De haz unui ciocârlan
Venit să-ţi vegheze grădina
Îţi potriveşti cu grijă
Cuvintele pe năstureii claviaturii
Crezi că eşti inspirat
Priveşti în fel şi chip hârtia
Nebăgată în lucru
Te strofoci fără dor de rimare
Şi te-ai vrea totuşi
Limpede fereastră
viaţa mea desenată tihnit.

DE TRANZIŢIE

Sunt plin de poeme – îmi zicea
Dintr-un pantof de noapte amărâtul,
asemeni
fructului
De vânt împuşcat în care
Tăcerea s-a fost făcut plâns
l-am ascultat în singurătate
uimit ca la facerea lumii
consoane suferinde îşi muşcau singure
coada ochi ficşi de beton creionau
neîncrederea
cum poţi să te crezi preapoet
într-o lume a minciunii – sunt semne
că paseri hoinare
îţi ocolesc răsuflarea
încet încet
şi fără s-o atingă.

FESTIVITATE

Taxa
pe aer pe
respirat
atenţie o singură
nară
te poate costa
mai multă
lumină
cine spune
că-n România
nu mai
încapi
de omagii?

DĂRUIRE

Nu mă pot deda cuvântului…
eşti noapte, cutezi răsuflarea pe-un ciot
de sublim,
de pământ te-ai uitat, uite pământul,
te prefir printre pleoape, caldă cerneala
refuzând această poemă, te strig
cu istov, nu ţi-e dat să atingi
nătânga ofilire a mării, freamat de lună
era să-ţi închin (O, Doamne, iartă-mi depărtarea
ce încă nu doare, vinul amar, prea amar de-atâtea prepusuri).

FAPTE CULTURALE

REGULAMENT

Asociaţia Culturală „Agatha Grigorescu Bacovia” şi Primăria Oraşului Mizil organizează ediţia a VIII-a a Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia”.
Festivalul se desfăşoară pe două secţiuni: poezie şi proză.
Pot participa creatori de literatură din ţară şi străinătate, indiferent de vârstă sau afiliere la U.S.R. Nu pot participa autorii care au obţinut unul din primele trei premii la ultimele 3 ediţiile anterioare ale festivalului, (cu excepţia celor cărora li s-a retras premiul în bani, pentru neprezentare).
Lurările vor fi expediate (în format electronic) la adresa de e-mail: lmanailescu@yahoo.ro, sau prin poştă – pe CD – la adresa: Asociaţia Culturală Agatha Grigorescu Bacovia, str. Agatha Bacovia, nr. 13 A, Mizil, judeţul Prahova, până la 15 septembrie 2014.
Textele vor fi culese în Times New Roman, corp 14, cu diacritice, textele urmând să cuprindă cel mult 10 pagini A4 pentru secţiunea proză (una sau două proze scurte) sau 15 poezii.
Pentru ambele secţiuni textele se semnează cu numele real (dacă autorul doreşte să fie publicat sub pseudonim va specifica acest lucru).
Se anexează un CV, care va cuprinde şi adresele de corespondenţă (poştală, e-mail, nr. de telefon) şi o fotografie în JPEG sau TIF, cu latura mare de minimum 20 cm.
Vom confirma primirea textelor imediat ce acestea ne parvin. (Lipsa confirmării este echivalentă cu neînscrierea textelor la jurizare)
Textele care nu respectă prevederile acestui regulament vor fi eliminate din concurs.
Juriul, format din 5 membri (preşedintele juriului – o personalitate de prim rang a culturii române, primarul oraşului Mizil şi trei membri USR) va acorda următoarele premii: Marele Premiu Aghata Grigorescu Bacovia, Premiul George Ranetti pentru poezie, Premiul Spirea V. Anastasiu pentru poezie, Premiul revistei „Fereastra” pentru poezie, Premiul Gheorghe Eminescu pentru proză, premiul Leonida Condeescu pentru proză, Premiul revistei „Fereastra” pentru proză. De asemenea, vor fi acordate premii speciale şi menţiuni ale unor reviste literare, instituţii de cultură sau sponsori.
Câştigătorii vor fi anunţaţi din timp pentru a participa la festivitatea de premiere din luna octombrie 2014, urmând să confirme prezenţa. În cazul neprezentării la festivitate premiile se redistribuie.

FAPTE CULTURALE

ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ADJUD
CASA DE CULTURĂ „TUDOR VORNICU” – MUNICIPIUL ADJUD

Str. Libertăţii nr. 7
culturaadjud@yahoo.com
Tel. 0237/641.946; Fax: 0237/640.732

FESTIVALUL NAŢIONAL DE POEZIE
EMIL BOTTA
EDIŢIA a III-a
ADJUD 13–14 SEPTEMBRIE 2014

În zilele de 13 – 14 septembrie 2014, Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud, organizează ediţia a III – a, a FESTIVALULUI NAŢIONAL DE POEZIE „EMIL BOTTA”.
Scopul festivalului este descoperirea şi promovarea tinerilor creatori de poezie.

REGULAMENT

1. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut premii la ediţiile precedente ale concursului.

2. Sunt acceptate minim 5 şi maxim 10 poezii, în 5 exemplare, la un rând, font Times New Roman, dimensiuni 12, obligatoriu diacritice.

3. Lucrările dactilografiate în 5 (cinci) exemplare şi, dacă se poate, pe suport CD sau DVD vor fi trimise pe adresa Casa de Cultură „Tudor Vornicu” – Municipiul Adjud, strada Libertăţii, nr. 7, cod poştal 625100, cu menţiunea pentru FESTIVALUL CONCURS DE POEZIE „EMIL BOTTA”.
4. Lucrările se trimit până la data de 1 august 2014. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un CV al autorului. Se va specifica:
– numele şi prenumele autorului;
– motto-ul pus pe plicul mic şi grupajul de poezii;
– locul şi data naşterii;
– studii;
– activitate literară;
– adresa completă;
– numărul de telefon şi eventual adresa electronică.
5. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul Concursului „Emil Botta”.

6. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 1 septembrie 2014, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc la Casa de Cultură „Tudor Vornicu” Adjud.

7. Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

8. Juriul va acorda următoarelor premii:
– Premiul I – 700 lei
– Premiul II – 500 lei
– Premiul III – 300 lei
– Trei premii de excelenţă pentru scriitori vrânceni care au publicat
lucrări în anul 2013.
Juriul îşi va rezerva dreptul de a redistribui anumite premii.
Vor fi acordate în funcţie de posibilităţi, premii ale unor reviste literare.

9. Organizatorii vor asigura cazarea, transportul şi masa (diurna) invitaţilor.

Relaţii suplimentare:

tel: 0744891319 – prof. Catană Ion
tel: 0723719439 – prof. Spirescu Paul

Neculai HILOHI

Neculai Hilohi s-a născut la 26 iulie 1930 în satul Răcăuți, jud. Bacău. După absolvirea a 6 clase primare în satul său, urmează studiile secundare la Seminarul Teologic ,,Sf. Gheorghe” din orașul Roman (6 ani), continuând ultimii doi ani la Liceul Teoretic Mixt ,,Oituz” din orașul Tg. Ocna, unde obține diploma de Bacalaureat. Între anii 1950-1956, frecventează la Institutul de Arte Plastice ,,Nicolae Grigorescu” din București – (diplomat în arta grafică și cu Examen de Stat). La recomandarea prof. Ionel Jianu este angajat ca redactor la Editura ,,Meridiane” (1960-1961). Din 1962-1984 va fi cadru didactic (lector) la Inst. De Arte Plastice București. Participă regulat la expoziții de stat, ocazionale, de grup și personale. Este colaborator la edituri prin ilustrații de carte, afișe, pliante etc., etc. Este membru permanent al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Din 1977, prin concurs, la Patriarhia Ortodoxă Română, obține autorizație de pictor bisericesc, realizând cca 15.000 mp. de frescă și restaurări murale.

SPAȚIUL SACRU DE LA TG-JIU
SIMBOLURI ALE ANSAMBLULUI SCULPTURAL ARHITECTURAL ,,CONSTANTIN BRÂNCUȘI” ÎN ARCUL DE TRIUMF (POARTA SĂRUTULUI)

„Priviți-le până le veți vedea: Cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut”

*
În lume sunt multe locuri sacre unde se face pelerinaj din venerație ori pentru a corola unul din cele mai înalte țeluri ale vieții: (pentru creștini Ierusalimul, pentru musulmani Mecca, Himalaia – acoperișul lumii – pentru sportivi, Luvru ori Capela Sixtină ce se oferă tuturor celor ce vor să-și îmbogățească cunoștințele și spiritul, dând astfel un plus de sens vieții, după cum sună și arhi-cunoscuta butadă turistică : „Vedi Napoli e poi Muori!”…
Fără îndoială că a povesti cuiva impresiile din cunoașterea pe viu a acestor ,,alte minuni” ale lumii, cum ar fi Cascada Niagara, Vulcanul Fuji, Marile Piramide ale Egiptului ori cele din Teotihuacan etc., etc., pot constitui motive de mândrie; deși lista acestor puncte „sacre” părea închisă, ele făcând parte deja dintr-un patrimoniu ce părea stabilizat, în contemporaneitate se face auzit ecoul unei explozii surde ce a avut loc mai bine de o jumătate de veac la nașterea unei noi stele sacre, într-un orășel din România, Târgul-Jiu, în devenire Bethleemul chintesenței artelor sculpturale mondiale: ANSAMBLUL SCULPTURAL ARHITECTURAL DE LA TG.-JIU…

*
Închinat eroilor căzuți in războiul pentru apărarea gliei străbune, celor ce și-au adus suprema jertfă pe câmpurile de bătaie, – de altfel, ca toți înaintașii noștri moși și strămoși, cum reiese și din inspiratele versuri ale poetului Mircea Dem Rădulescu, încrustate pe un alt monument comemorativ ridicat la Onești, localitate în imediata apropiere de Oituz, unde s-a lansat celebra deviză: PE AICEA NU SE TRECE… și nu s-a trecut:
„PURTAȚI DE URAGANUL NE’NFRÂNT AL VITEJIEI DIN SCUMPUL VOSTRU SÂNGE UN STROP N-AȚI RISIPIT; EL S-A-NFRĂȚIT CU BRAZDA, CU HOLDELE CÂMPIEI PE-NTREG PĂMÂNTUL NOSTRU DIN SÂNGE PLĂMĂDIT!”.
Imediat după sfârșitul războiului, care n-a scutit aproape nici o casă de îndoliere, cu o anumită înverșunare, pentru păstrarea memoriei suferințelor… ”CREȘTINEȘTE ÎNDURATE…”, supraviețuitorii au ridicat monumente, unele chiar modeste – după posibilități – altele marcând graba și nu de puține ori incompetența naivității, de-a dreptul nereușite, ca să nu le catalogăm altfel…
Inevitabil, Brâncuși a cunoscut și el această paradă a monumentelor ridicate oricum, calitatea lor fiind cu mult sub nivelul sentimentelor care le-au generat…
Despre unele ca acestea, Brâncuși s-a exprimat cu obidă, manifestându-și indignarea: „Am vizitat satele Olteniei pline de monumente funerare ale eroilor din războiul reîntregirii. Sus pe soclu, se găsește, invariabil o … cioară pe care o poți lua cu bunăvoință drept vultur. Ar trebui distruse cu securile sau cu dinamita (să nu mai rămână nici urmă!), cârdurile de ciori – vulture care urâțesc maiestatea satelor noastre”. (Petre Pandrea „Brâncuși în portrete și controverse”, vol. I, col. Meridian 1945).
Indignarea legitimă a avut ca rezultat creația de la Tg-Jiu, acum una din minunile lumii!
În anul 1930, după cum a consemnat într-o discuție avută în camera hotelului „Boulevard” din București (cu martori Ilie Voronca și Dan Botta), Brâncuși declara că invitația Ligii Naționale a Femeilor Gorjene de a lucra la Tg.-Jiu un monument al celor „căzuți” face să se împlinească scadența unei „prelungite așteptări”…
„Încă de acum 8 ani e vorba să lucrez un monument al eroilor…”, ceea ce înseamnă că, scăzând cifra de opt din treizeci, ne găsim în anul 1922, înțelegând că preocuparea lui Brâncuși se înscrie în primele rânduri ale celor ce doreau cu ardoare să-și aducă omagiul; deși sculptorul și-a plantat „Capodopera” de la Tg.-Jiu – într-un fel un loc mai apropiat inimii lui, dar, la drept vorbind, mesajul acesteia se reverberează oriunde în arealul dacic și prin umanismul simbolic concentrat in aceasta, mondial!… Dacă, după cum se poate constata la celelalte monumente împrăștiate prin toată țara, autorii au adăugat și texte omagiale și lămuritoare a evenimentelor, Brâncuși alege o cale cu totul neobișnuită, originală, ca de altfel în tot ce a creat…
Brâncuși a răsturnat în laboratorul lui tiparele convenționale, academice și dintr-odată el schimbă tradiția statuară și în locul unui – să-i zicem – obelisc, compune (propune) un ansamblu și nu oarecum – ci desfășurat – în compoziția căruia se interferează și spațiul habital, urbanistic, creând un micro-univers, sacru, COLOANA FĂRĂ SFÂRȘIT, ARCUL DE TRIUMF, (POARTA SĂRUTULUI) ȘI MASA TĂCERII, unite între ele de CALEA SUFLETELOR EROILOR.
*
„Fiecare mare creator redescoperă anumite simboluri în mod intuitiv. Fără îndoială că asemenea simboluri centrale sunt relevate: ele coboară dintr-o zonă extra rațională, pe care o putem numi sau nu Inconștient (căci se înțeleg foarte multe prin acest cuvânt)”. (Mircea Eliade)
*
Orice lucrare de artă presupune o preocupare antecedentă conștientă ori intuitivă, spontaneitatea în acest caz însemnând o irumpere, ieșirea la suprafață a necunoscutului care se dezvăluie ingenuu! Porțile, ca și coloanele, au fost obsesive în opera artistului. Se poate vorbi despre un ciclu brâncușian al porților în gestație premergătoare operei capitale de la Tg-Jiu.
Încă înainte de 1922, Petre Pandrea consemnează o declarație a maestrului: „- Dă-mi două vagoane de piatră și vă ridic o poartă care va înfrunta veacurile…”. Profetice cuvinte! Această poartă a fost realizată și o putem admira în toată măreția ei, măreție care constă în simplitatea și modestia modelajului, oglindă a sufletului creatorului ei. Simbolurile incizate pe stâlpii porții, ca și pe arhitrava acesteia, vor să fie mesaje ideatice care să comunice viitorimii o întreagă „saga” mioritică, săpate cu dalta într-un cod la vedere! Exegeții nu obosesc cu privitul și „decodarea” ineditului „Sfinx” după rețeta dată chiar de autor: „Priviți-le până le veți vedea; cei mai aproape de Dumnezeu le-au văzut!”.
*
Monumentul Eroilor Neamului, cunoscut mai ales sub denumirea de ANSAMBLUL SCULPTURAL ARHITECTURAL de la Tg-Jiu, uimește ori de câte ori este văzut și va constitui în continuare un izvor nesecat de întrebări atât despre opera ca atare, cât și despre autorul ei…
La un mozaic atât de colorat în impresii despre și despre, aș îndrăzni să mai adaog o „citire” făcută din poziția unui umil truditor al artelor…
Este deja cunoscut faptul că Brâncuși socotea ANSAMBLUL de la Tg-Jiu ca pe opera sa capitală! Motivele care l-au determinat la această „alegere” ar fi recunoașterea nu atât în reușita tehnică la care artistul n-a făcut rabat la nici una din lucrările sale, ci, mai degrabă, cred să fie vorba de dragostea lui de țară, neam și locuri întotdeauna sfinte pentru orice patriot, care cu acest „capitol” și-a găsit matricea.
Se știe, îndeobște, că orice artist care se respectă, în vederea elaborării unei lucrări, face o documentare cât mai cuprinzătoare, care să satisfacă și să justifice ideea, mesajul ce trebuie transmis…
În ce privește ansamblul de la Tg-Jiu, Brâncuși s-a luat la întrecere cu sine însuși: condensarea întregii istorii ale unui neam cu trecutul lui, dar mai ales cu viitorul ce trebuie asigurat înscrisă, ca un document, „Saga în piatră” să poată fi citită de toți: „aceștia am fost, aceștia suntem, aceia vom fi!” și cum a realizat asta, numai un Brâncuși putea s-o facă!
A transfigurat arcul de triumf în „patria mumă”; închipuiți-vă o „zeiță de Vidra” ori „Gumelnița” și chiar invocând „hora de la Frumușica”, opere din trecutul îndepărtat al neamului nostru, citate aci ca pe o nobilă moștenire și genial substituite ca poartă de intrare-ieșire și vom începe să „citim” ori să întrezărim gândurile autorului scrise cu dalta: eroii sunt asemuiți bobului de grâu care, semănat (aici, pe câmpurile de bătaie), putrezind va germina un spic „însutit” ca în parabola din evanghelie; comparația cu semințele a fost folosită și de alți artiști în același context de combatere a ororilor aduse de războaie și a enormelor sacrificii făcute de acestea: cunoscuta graficiană Kate Kollwitz publică un afiș impresionant prin mesajul adresat lumii: chipul unei femei robuste (patria?) cu privire scrutătoare, ocrotește cu brațele-i vânjoase un grup de copii speriați ca în fața unei primejdii imediate; desenul executat cu tușe energice în tehnica litografiei emanând o forță sugestionată și de textul aferent, categoric: „SEMINȚELE DE SEMĂNAT NU SUNT PENTRU MOARĂ…”. Alegoria se impune memoriei și sufletului uman, creând un sentiment de duioșie ocrotitoare și totodată o revoltă solidară paternă… În Suedia, sculptorul Gustav Vigeland (fost elev a lui Rodin), reia în cadrul unui mare complex sculptural ca pandant al unei enorme coloane de trupuri umane în rug de sacrificiu, (având aceeași motivație, războiul) – o poartă simbolică asemănătoare unui modest arc de triumf lipsit de orice decorații, ideea salvării generației tinere, plasând deasupra arhitravei un grup de copii (băieți și fetițe – Young boys and girls), străjuiți de doi bărbați atletici care veghează spre apus și răsărit ca în fața unei presupuse primejdii din afară… Și tot în acest complex statuar din parcul public prezintă o variantă a aceleiași teme: o mamă (patria) acoperindu-și pruncii cu trupul său (asemeni unei păsări care-și ascunde puii sub aripi de uliul răpitor) (woman bending over many children. 1918). Am citat aceste două cazuri fiind contemporane lui Brâncuși, Gustav Vigeland trecând prin școala lui Rodin cu 11 ani înainte de românul „răzvrătit”; cât despre Kate Kollwitz, este mai mult ca sigur că Brâncuși avea cunoștință din timpul șederii lui în Germania. Profund impresionat de cifra de vieți omenești sacrificate în război, Brâncuși forțează mâna destinului printr-o urare olimpiană ca de la zeu la zeu: reînvierea neamului din cenușa încă fierbinte a războiului precum mitologica pasăre (un alt subiect predilect) și nu oricum, ci după „modesta” rețetă a inventatorului de șah, brahmanul SESSA, care, întrebat de către împăratul – stăpânul său – ce răsplată dorește pentru minunatul său joc, acesta nu pretinde mai mult decât… un singur bob de grâu pentru prima căsuță, două pentru a doua căsuță, patru pentru… și tot așa înmulțite geometric până la a 64-a căsuță de pe tabela jocului! Astăzi toată lumea știe că formula 21/64-1=18446744073709551615, ceea ce înseamnă 992.337.203.685 mc de grâu, adică de 8 ori mai mult decât producția anuală însămânțată cu grâu a întregului glob, (după Mihail Sadoveanu – Povestea jocului de șah, Ed. Albatros 1971). Metafora incizată pe poartă de marele nostru „brahman” este evident în acord cu „modesta” socoteală a lui SESSA și cu ce spunea odinioară Herodot despre neamul Tracilor – cum că sunt cei mai numeroși din lume după cel al Inzilor… ca și despre Geți, – că sunt cei mai viteji și drepți dintre traci… Ca atare, stâlpii porții sunt ornați cu semnele fecundității la pătrat: 1/4 x 1/4 = 16. Rezultatul este transmis pe arhitravă, unde ni se prezintă o friză în centură, având ca subiect cupluri îmbrățișate de foetuși incizați cu discreție și repartizați după un anumit calcul: pentru fațadă și intra-dos câte 16 perechi care sunt citibili la intrare-ieșire din Arc… (16 x 2 = 32) + (16 x 2 = 32) = 64; cuplurile din lateralele arcului (4 x 2 = 8) x (4 x 2 = 8) confirmă formula de (8 x 8 = 64), acestea, expuse vederii imediate, atestă intenția și raționamentul artistului de a indica discret aceeași cifră 64! Mulți au comparat decorația arhitravei cu o ladă de zestre țărănească… dintr-o orientare formală; se poate reține expresia deviind-o înspre intenția artistului: nimic mai potrivit dacă acceptăm sintagma ce se impune aci, și anume că cea mai de preț zestre a unei națiuni – ca și viitorul acesteia – sunt copiii în care se pun speranțele împlinirilor noastre!
În încheiere, aș cita chiar pe marele nostru sculptor român și patriot: „Ca să vă spun ce am vrut să fac într-o lucrare de-a mea e mai greu decât munca pe care am depus-o!” (v. Paleolog, 1976).