Fărădelegea lui Călin – Jâdul civil
Să vă spun ce efect a avut asupra mea călătoria în Nemția….
Pare că despre contracte va să fi fost vorba. În același spirit al Art. 1289: secret. Doar că părțile aveau să fie altele, certificându-se stipulările legale, efectele. Între contractanți. Nu noi. Adică angajații. Cu excepția unuia, cel care a marcat în teren propriu trei deziderate. Nefiindu-i, însă, după conținutul alineatului prim nici măcar afini, darămite succesori. Și sper să nu fi fost atât de secret contractul și cu toate condițiile legale puse la punct. Ca să ni se dea ceea ce ni se cuvine.
Uite cum amestec eu pe-ale mele cu Codul Civil. Însă jur că e numai pură coincidență. În fine – se poate încerca și-n germană -, existența secretomaniei ar trebui să pice. Invocarea contractului secret de către altcineva demonstrează devoalarea lui. A, dacă Art. 1290 ar fi subliniat aflarea conținutului treburile s-ar fi schimbat considerabil. Cum să afecteze pe terți un lucru neștiut, cum să le vatăme drepturile și care? O altă discuție pe marginea articolului va scoate la iveală terminologii fără explicații, precum ,,înstrăinător aparent” și ,,achizitor aparent”. I’m speachless. Again.
În limbajul curat al logicii Al. 1, după prima parte, ar fi secondat de ,,fiindcă nu se știa de el”. În același sistem am fi avut nevoie de definirea ,,dobânditorului aparent”, măcar el să aibă o identitate. Secretomania iscă probleme suficient de mari. Între terți numărându-se creditorii celor trei ,,aparenți”, unii mai preferați decât ceilalți, fără ,,glas”, indiferent de situațiile create prin ,,notarea” urmăririi silite în cartea funciară sau chiar obținerea deja a sechestrului asupra bunurilor, obiect al simulației – textul integral al Art. 1290. (Art. 1291)
Art. 1292 zice că se poate găsi o cale. Ceea ce ar incrimina contractul secretos. Cu probe. Cu specificația utilității când acestea pretind ilegalitatea.
Toată chestia e din poigne (am renunțat la accent). Fără să scape nicio simulare de act, fie el încheiat unilateral și cu acordul dat între autor și beneficiar. (Art. 1293)
O ultimă înregistrare licită găsește neavenite toate referirile din urmă, dacă actele juridice sunt nepatrimoniale. (Art. 1294)
Trecem la o secțiune nouă, a reprezentării. Cine pe cine reprezintă și mai ales prin ce mijloace. Evident, mijloace legale ce rezultă din lege, dintr-un act juridic sau o hotărâre judecătorească. (Art. 1295)
Efectele reprezentării afectează direct și reprezentantul, și ,,… cealaltă parte.”. Deși textul e cam de genul însămânțării de îndoieli dacă nu urmărești atent apariția ,,n”-ului suplimentar, e clar: făcuturile reprezentantului sunt echivalente cu ale reprezentatului. (Art. 1296)
Confuzie creează și introducerea terțului – contractant -, fără să știe că reprezentantul avea această calitate – dar și fără să fie nevoie de o astfel de știință. Care mai de care…. La Al. 2, deconspirarea auto a titularului, cunoscut până la acel moment ca reprezentant, dă posibilitate terțului să-și exercite drepturile împotriva lui. (Art. 1297)
Capacitate au ambii, și împuternicitul, și reprezentatul, pentru reprezentările convenționale. (Art. 1298)
De încheiat cu anulabilitatea. Privitoare la contract, la cum a fost viciat consimțământul reprezentantului. Anulabil același contract dacă voința reprezentatului a fost viciată la redactarea elementelor stabilite de acesta. (Art. 1299)
