Fărădelegea lui Călin – Hâdul civil
Ar fi… incorect….
Discuția pornește de la existența parteneriatului contractual și posibilitatea juridică a ,,infiltrării” unui factor ,,perturbator”. În sine, efectele actului bilateral pot fi contabilizate numai în dreptul părților. (Art. 1280)
Relativitatea se propagă și când și alții stau la pândă sau contractul folosește ca ,,scuză” pentru contractanți și contractori. Practic asta este și opozabilitatea către terțe persoane, cel mult o certitudine, o dovadă de intangibilitate, un impediment sau un prilej de a da cu tifla, o scăpare…. Deci, poți să fii cine vrei – și găsește legea excepții, nu le numește însă -, nu te poți atinge de drepturile și obligațiile contractuale. Dar, nu numai beneficiarul contractului își poate vedea boii în căruță, la câștig se pot înfige și terții, doar să nu ceară ceea ce le este interzis: cerința executării contractului. (Art. 1281)
Depinde totuși de ce se dorește în contract. Una este să faci afaceri cu tatăl și alta cu fiul, cu părintele tatălui, vărul și alte rubedenii, indiferent de gradul de afinitate. Totuși, legislația în materie de descendență și moștenire se aplică ,,La moartea unei părți…”, în lipsa unor stipulații potrivnice, succesorii universali și cu titlu universali se capătă cu drepturile, cu obligațiile, bineînțeles și asupra unui bun contractual. (Art. 1282)
Nu este prima oară când o persoană ,,deleagă” o alta să facă și să dreagă. Motive varii. De aceea responsabilitatea este a ,,angajatorului”, fie că ,,angajatul” nu dorește să-și asume obligațiile, fie că ,,angajatorul” însuși a încuviințat rolul fideiusorului, să plătească, să repare prejudiciile pentru ,,angajat”. Mi-ar fi de folos să pricep pentru ce să mai răspundă ,,promitentul” – transformat din angajator -, dacă a executat obligația ,,terțului” și nu a cauzat prejudicii creditorului. Mă lăsasem cuprins de îndoieli. Articolul se referea la contract, doar la o persoană de aiurea? Spulberatu-s-au. Al. 3 ne întoarce la actul constitutiv între părți, la necesitatea lui negru pe alb pentru ,,Intenția promitentului de a se angaja personal…” în acțiunile de mai sus. Neîndoielnic să reiasă din contract. (Art. 1283)
Iată-mă iarăși ,,bulversat”. Mai adineauri terțul nu putea cere executări contractuale, mai acum acesta, ,,Prin efectul stipulației…”, devine imperativ și ,,… capătă dreptul de a cere…” ,,… executarea prestației.”. Ceea ce este produsul chestiunilor stipulate contractual în nume personal, doar că în beneficiul altuia, terțului. (Art. 1284)
Ar constitui fabulație și imbecilitate să treci ca beneficiar un ins de aiurea sau să-l numești eteric ,,s-o găsi unul” care să beneficieze ca terț. Automat, persoana trebuie să fie determinată, determinabilă la momentul executării obligației. Când toate astea sunt imposibile, profitorul este ,,cel în fața căruia se obligă o altă persoană să execute obligațiile la beneficiar” (conform dex): stipulantul. (Art. 1285)
Se mai găsesc și raționali, și capabili să refuze o anumită stipulare contractuală din poziția beneficiarului. Ceea ce face din aceasta o… inexistentă, inaplicabilă. Tot ea poate fi revocată atât timp cât acceptarea ei de către terț nu ajuns la niciuna dintre părți. Dar acceptul pentru producerea de efecte poate sosi și după decesul uneia dintre părți. (Art. 1286)
Îndreptățit, singurul (stipulantul), într-adevăr, dar nu ,,… fără acordul promitentului…”. Moștenitorii neavând niciun drept să se prevaleze de acest drept. Părerea mea? O nedreptate. Chestiunile alineatului 2 erau certe, revocarea clamatei stipulații produce efecte doar din clipa când ea ajunge la promitent, profitori devenind, știam, stipulantul și moștenitorii săi. Mă îndoiesc totuși de logica agravării, prin acestea, sarcinii promitentului. (Art. 1287)
Și altceva ce ar fi fost relevant ca apărare în conflictul promitent-beneficiar? Nu numai contractul? (Art. 1288)
