Cotețul cu metafore – Noapte
Noapte
Pe străduțele înguste,
cu trotuarele stricate
pe lângă casele vetuste,
micuțe și-ntunecate
Trece-ncet o siluetă
zgribulită în palton
pe sub ploaia desuetă
care cade monoton
Picurii de ploaie, reci,
se amestecă cu lacrimi
care-i curg din ochii seci
și goliți de orice patimi…
Iar pe umeri ca povară,
poartă anii bătrâneții
spre-acea piatră funerară
de la căpătâiul vieții…
Deodată, el se-ndreaptă,
ploii îi zâmbește-n față,
o privește drept și-așteaptă
semnul căutat de-o viață…
Trupu-i slab se înfioară
de a ploii îmbrățișare
cum a simțit prima oară
a tinereții sărutare…
Din ochiuri de felinare,
lumini blânde se coboară
umbra lui încet dispare
spre o albă stea polară…
Pe aceleași străzi înguste,
liniștea se-așterne sumbră…
Pe lângă casele vetuste
nu mai trece nicio umbră…
