Fărădelegea lui Călin – Sadul civil
Mai și recunoaștem….
Realiști, nu neapărat în privința dânșilor, a modului de a se exprima în scris, ci după o cercetare, mmm, nu neapărat atentă, când citesc și găsesc destule ambiguități în contracte. Ei le spun clauze suspecte a fi duplicitare și le rezolvă prin acceptarea sensului mai apropiat de natura și obiectul contractual. Dar, susceptibilitatea se transformă în îndoială și interpretarea corectă adaugă împrejurările încheierii, generalizarea, pentru obținerea unui efect apropiat unor contracte asemănătoare – cu specificația că ,,… oricât de generali ar fi termenii folosiți…”, ei nu pot depăși cadrul contractual al lucrului convenit -, uzanțele sintagmelor din domeniu elucidând echivocul. Și oricât de particulare exemplificările clauzelor, pot servi și altor aplicații de model din același contract. (Art. 1268)
De parcă ar putea fi atât de alambicată limba ,,contractuală”, cât să se facă de neînțeles. Eu unul aș declara un astfel de contract, neclar, nul. Mai ales că se produce la Al. 1 o favorizare a ,,… celui ce se obligă.”. Ca noutate contractul de adeziune, neexplicat, deși nu-i mare lucru de anticipat terminologic aderența, tot în direcția textului confuz, întors împotriva propunătorului. (Art. 1269)
,,Forța Italia” forța… obligatorie. Dacă îndoielile vizau până la acest moment defecțiunile, Art. 1270 le pune capăt și garantează contractul aidoma oricărei legi în vigoare, dar numai între părțile implicate. O revenire la vechile stipulări: modificare, încetare contractuală doar când părțile sunt de acord sau există ,,… cauze autorizate de lege.”.
Riscuri. Și relativizare a caracterelor lexical-licite: ,,… mai oneroasă…”. Nemăsurabilă. Dăunătoare ținere de îndeplinire a obligațiilor, datorată creșterii costurilor de execuție sau scăderii valorice a prestației. Împinsă la extrem: ,,… excesiv de oneroasă…”. Adaosul maximizării: ,,… schimbări excepționale…”, ,,… vădit injustă”. Soluția: dispoziții judiciare. Două la număr: încetare de contract; echilibrarea pentru părți a pierderilor și beneficiilor. Cu patru ipoteze viabile: împrejurări schimbate după încheierea contractului; împrejurări ce nu puteau fi anticipate de către debitor; neasumare a riscului unor astfel de împrejurări neprevăzute; s-au depus eforturi de adaptare, de negociere a contractului în astfel de condiții. (Art. 1271)
Cu putere de lege, nescrise, totuși subînțelese – clauzele obișnuite. Pe lângă acestea, o serie întreagă de urmări, de asemenea fără a fi enumerate și inserate în contract, ,,… statornicite între părți…”, uzanțe, legi. Nu mă miră, erau de așteptat. Una singură mi se pare nu neapărat discrepantă, ci cumva ușor cinică: echitatea, propusă contractual de Art. 1272.
De mult prea mult timp nu mai gustasem din ,,roadele” textual-legislative. Și contractanții pot transmite bunuri, fie determinate, fie de gen, convenite de aceștia. Și nu numai. Chiar de n-au intrat în custodia dobânditorului, fructele acestora i se datorează ,,… de la data transferului proprietății bunului…”. ,,Cărticelele” funciare din acest gen de trecere a proprietății de la o parte contractuală la un terț se supun acelorași ,,tehnici” și cerințe de înscriere. Deși nu e de râs – ca o paranteză la cum se încurajează cetățenii ce nu-s prea duși la bisericile principilor și principiilor dure licite (din lipsuri evidente, din rușine, din neștiință și din nevoia nenorocită a zilei de mâine) -, fiindcă în încercarea de a ajunge la punctul zero al legalității m-am trezit refuzat categoric, am hăhăit în gând la vederea sloganului statal actual: ai parte, ai carte… funciară. Deci, numai cei cu buzunarele doldora își mai pot permite…. (Art. 1273)
