Spații culturale nr. 82 (11)

Ottilia ARDELEANU

ceasurile mele

îmi plac ceasurile de mână
am un rastel întreg împotriva timpului
așezate după codul culorilor
după ace sau inscripții
după valoarea lor sentimentală sau financiară
după catarame și alte accesorii
timpul meu intră în fiecare dintre ele
la o anume oră în care am uitat de toate
reperele științifice
orice om care a încercat iubirea pe pielea lui știe că
timpul este relativ
că atunci când totul împrimăvărește în ochi și buze
trece prea repede
când dorul te macină până la os
trece prea lent
îmi place să privesc timpul meu
static izolat în carcase rotunde pătrate
deformate a la dali
răstignite în cuie
trădate de oricare iuda dintre ele

am mania timpului
vreau să-l privesc din unghiul unei cupe de șampanie
scurgându-se diamantin
mici fire de viață cristalizate într-un destin pe când
toate ceasurile mele stau pe loc
doar eu trec
să înlătur praful de pe fiecare
cu orice preț


răstignire

de ce văd în oameni un dumnezeu trist
de ce aura lor îmi pare spinoasă
de ce am impresia că obrajii le sunt doar
niște mărăcini
înmuiați în sânge
de ce le cad cuvintele și
se sparg în toate aceste mâhniri
de ce merg aplecați către ce se îndreaptă
privesc acest șir imens de oameni
înlănțuiți
de păcat
îmbrăcați în frici de bumbac
îi petrec cu privirea cum dispar în vârful golgotei
în trupul lui iisus
unul după altul


Fevronia SPIRESCU

Cocoficurile Andei Toma

„Mai bine să taci și să pari prost, decât să vorbești și să-nlături orice dubiu”. Citat atribuit lui Abraham(ham) Lincoln, la pag. 178 din cartea Cocoficuri pentru minți jucăușe, Ed Creator, Brașov, 2021, autor Anda Toma, pe post de motto la capitolul: Cartea asta.
De ce am pus aceste cuvinte în capul vorbelor/scrierii mele? Pentru că ele spun mult despre simțul umorului și autoironia scriitoarei Anda Toma și pentru că îmi place să le alipesc și minții mele care încearcă să spună Ceva despre Altceva.
Altceva-ul acesta al Andei Toma este o Scriere Zentangle și intenționat am scris cu majusculă, pentru că mi se pare mie un Mare Altceva. Ați mai auzit de zentangle? E un tip de desen, o încurcătură, care cică te-ar transpune într-o meditație de tip zen. Mă rog, ceva care te-ar ajuta la gândire sau la neuroni. Nici nu știu dacă i-a mai trecut cuiva prin minte să denumească o scriere în acest fel: Carte/Scriere Zentangle. Dacă, da, eu nu am cunoștință și n-am auzit/citit, cu scuzele de rigoare. Dacă nu, atunci am creat și eu un Ceva!
Ce-ar fi cu desenele acestea? Undeva pe marea pagină a internetului am găsit o explicație la tipul acesta de artă, care se aplică mănușă la cartea despre care tot încerc să spun și eu ceva: „Evitând blocajele comune ale fluxului creativ, cum ar fi: autocritica, teama de eșec, lipsa feedback-ului pozitiv imediat, îngrijorarea cu privire la rezultate, frustrarea cu antrenamentul îndelungat, lipsa de inspirație și îndoielile cu privire la ce să faci în continuare, poți crea artă frumoasă”.
Ei chiar așa! Cocoficurile acestea chiar par să spună ceva de tipul: je m’en fiche, pe românește: nu-mi pasă! Deci niciun blocaj. Teama de eșec? Autoarea spune în prefața scrisă de ea însăși că: „… în mintea mea e o salată, un scandal, un balamuc. Această dezordine, în care vă invit, este proasta gestionare a lecturilor și a unei minime discipline care ar fi trebuit să îmi ghideze acțiunile. Prin aceste rânduri pare că mi-am depășit teama de a-mi face publice întrebările în privința cărora fața fardată a societății te face să te simți penibil când le formulezi” (pag. 8).
Iată că nici de un feedback pozitiv imediat nu pare să se-mpiedice. Cât despre îngrijorarea cu privire la rezultate, avertizarea de pe coperta a IV-a este elocventă: „Dacă sunteți prea serioși, sensibili și lirici, dacă aveți multe lucruri sfinte și vă doare la limba română, nu cumpărați această carte! Sunt în ea câteva chestii pe care o să le luați personal. O să vă opăriți și nu că mi-ar păsa”. (Nu vă gândiți că are ceva cu limba, ortografia ori punctuația, nu! Doar cu unele expresii și cuvinte, toate prezente în dicționarul limbii române mai pe la capitolul argou, despre care Rodica Zafiu spune că este și „o ilustrare a posibilităţilor ludice şi estetice ale limbii, un spaţiu în care uneori îşi manifestă creativitatea vorbitori anonimi, dotaţi cu ingeniozitate şi umor”.
Ajungem acum și la meditațiile terapeutice, la dimensiunea zen a desenului zentangle și a cărții zentangle: „«Adunătura» asta de texte este și o formă de terapie” spune autoarea, dar atenție: „«Tabletele» mele de idei sunt ca suplimentele alimentare, deci trebuie să luați în considerare atenționarea de pe etichetă: aceste texte sunt doar un stimulent mental care nu poate înlocui o lectură variată și echilibrată a textelor importante ale literaturii, precum și un mod de viață vertical și spiritual.” ( pag. 9).
Cartea Andei Toma, prima carte a sa, se privește/citește de la dreapta la stânga și invers. Apoi de sus, în jos și de-a-ndoaselea, de la mijloc la coadă sau la-nceput, fără direcție ca și cadranele unui desen zentangle, fără probleme. Și, cele mai multe capitole (din cele 97 cuprinse între cele 327 de pagini) chiar te transpun într-o meditație, când pe față, când pe dos, care te trimit de la o lectură la o altă lectură, de la o informație, afirmație, idee prinsă din zbor sau pritocită îndelung, la alta, de la o temă la alta, pentru că gluma-i glumă, dar trimiterile livrești sunt multe și diverse. Numele pe care le poți accesa și citi, după cum ne îndrumă autoarea, sunt și ele la fel de diverse: Allen Ginsberg, Ann Blair, S. Jerzy Lec, John Cage, Asimov, Omar Khayyam, Heisenberg, Mary Kenneth Keller, Ion Petru Culianu, Andrei Pleșu, Paul Zarifopol etc. Subiectele abordate sunt la fel de zentangle, pardon diverse: de la ADN-ul și empatia, la Telescopul James Webb, de la Hipsteretică la Ritualurile de trecere la rumâni, de la particula lui Dumnezeu la rugăciunea colectivă și la religia pe layere. În fine, tot ce-i poate trece unui om prin minte și ți-ar putea stârni și ție curiozitatea și interesul.
Dacă analizăm cu atenție vom descoperi o serioasă informație, o sprinteneală a gândirii și o analiză a problemelor existențiale profunde la o autoare de doar 36 de ani. Tonul persiflant adoptat și dezordinea intenționată sau nestudiată, cine știe? par să ascundă ceva mult mai profund. Că tot se minunează unii că tinerii nu mai sunt ce erau, că nu mai au, că nu mai citesc, nu mai fac, nu mai…etc. Cartea de față demonstrează contrariul: curiozitate, uimire, dezamăgire, persiflare, uneori detașare, căutare, alteori implicare, indignare și, nu în ultimul rând, curaj de a face public tot acest turbion de trăiri.
Nu trebuie să uit nici titlul ei: Cocoficuri. Vreau să spun că am căutat prin dicționare și am descoperit că „un cocoficos” ar fi un cineva care dă o prea mare atenție și importanță detaliilor, care stă, migălește și despică firul în patru, poate chiar în mai multe. Ar mai fi și un pic prea pretențios, prețios. Hmmm! Anda Toma dă un răspuns, într-un interviu, care leagă ideea de niște gustări frugale, mărunte, niște mizilicuri acolo, ciugulite de mintea jucăușă a omului, a autoarei, zic eu. Deci, pe scurt, Cocoficurile Andei Toma sunt niște gustări mentale, niște antreuri migălite cu prețiozitate pentru antrenarea minții celor care se lasă antrenați.
Cartea te obligă la o meditație care aleargă spre o altă meditație, aflată și ea înspre celălalt punct cardinal, ca un fel de snooker pe o masă fără buzunare, adică așa cum am mai spus, ca un zentangle care te hipnotizează prin jocul liniilor, punctelor, unghiurilor și-ți pune mintea pe roate. Dar nu te anesteziază. Te resuscitează și cred că asta e menirea unei terapii, fie ea și zen, să te resuscitezi ca să-ți revii și să privești cu detașare sau cu implicare viața.
Sunt convinsă că vor mai apărea și alte scrieri de sub tastatura, că nu mai scriem cu pana, tinerei scriitoare, scrieri prin care să-și explice și să ne explice lumea din jur și trăirile în fața acestui spectacol permanent.

*Anda Toma, Cocoficuri pentru minți jucăușe, Ed Creator, Brașov, 2021


Nina-Elena PLOPEANU

Preot Sever Negrescu, un poet între teluric și astral

„Născut în al treisprezecelea an de republică română și populară” în Husnicioara, județul Mehedinți, a debutat în al treizeci și treilea an „de republică română și populară” în revista Familia, primind binecuvântarea Anei Blandiana și a lui Al. Cistelecan. Publică în reviste renumite (Familia, Luceafărul, România literară, Ramuri), având girul unor critici literari precum: Alex Ștefănescu, Al. Cistelecan, Constantin Cubleșan, Paul Aretzu, poezie, eseuri, meditații duhovnicești. Este membru al Uniunii Scriitorilor din anul 2001. Așa cum afirma Paul Aretzu, „Părintele Sever Negrescu este un adevărat cărturar, poet, cercetător în domeniul spiritualității creștine, editor de reviste și cărți religioase, un foarte bun cunoscător al limbii, obiceiurilor și tradițiilor populare din zona Mehedințiului, de unde provine”.
Volumul de versuri „Strigături în șoaptă”, apărut în anul 2015 la Editura Doxologia, este o frescă a satului mehedințean și extinzând a satului românesc în deceniile șapte-opt ale regimului comunist. Nu întâmplător, volumul amintit se deschide cu ciclul Îngroparea pământului (sau amintiri din Ceapeu). Pentru țăranul român pământul era sfânt. Făcea parte din însăși ființa lui pentru că din pământ se născuse și în sfântul pământ avea să se întoarcă. Muncea pământul cu drag și multă dăruire știind că numai așa își poate hrăni familia și poate asigura bunăstarea urmașilor. Colectivizarea a fost o adevărată dramă. Oful său, strigătul de durere, deși rostit în gând sau chiar în șoaptă a fost auzit de întreaga natură înconjurătoare aflată în simbioză cu prietenul devotat, care știa cu adevărat când să are, când să secere și când să se roage Domnului pentru ploaie și pentru recolte îndestulătoare, alintând și mângâind pământul cu o doină sau un cântec de jale sau de voie bună. „Pe potecă, la întoarcere, și bătrânii/ salcâmi îi auzeau oful: băăă, ne-au luat totului tot și nu s-au mulțumit,/ne-au îngropat și puterea, pământul…”. Când i s-a luat ceea ce era al lui, pământul pentru care poate el, dar și moșii, unchii și nănașii își vărsaseră sângele, nu i-a mai rămas decât blestemul: „s-ajung eu slugă la Stat pe un pumn/ de boabe și doi lei ziua de oase rupte,/ nu v-ar mai înghiți nici sfântul cer,/ că-n pământ viermii-or să vă roadă,”
Unul dintre cele mai impresionante poeme este cel intitulat Colacul lui Dumnezeu. Aici, preotul poet evidențiază un obicei al satului (probabil al arealului geografic în care este cuprins): Orfanul, al cărui tată se prăpădise în război, „deși ajungea primul în colindat/ nu primea el Colacul lui Dumnezeu”. Ion alerga în față și era întrebat:/ al cui ești muică? Al lui Istrate Piștirică./ Aaa… tu n-ai tată, zi bogdaproste/ și ia Colacul Maicii Preciste”.
Poetul își iubește locul natal, iar nostalgia după vremea copilăriei, chiar dacă are loc într-o vreme de tristă amintire, îl bucură și îl doare deopotrivă, sentimente pe care le interiorizează și atunci când nu mai încap în suflet le trimite în lume, spre semenii săi sub forma unor versuri ce amintesc de poezia populară, de baladă în genere. Odiseea vieții de familie (nașterea, copilăria, masa zilnică, bătrânețea, neputința) se înscriu într-o trecere ancestrală a timpului. Poetul nu privește înapoi cu mânie ci cu multă îngăduință izvorâtă din credința că omul este supus greșelii și că, dacă nu se îndreaptă, va fi judecat de pronia cerească, o judecată dreaptă care are la bază judecata divină ce nu iartă și pedepsește doar greșelile neîndreptate. Cartea poate fi privită și ca o autobiografie în versuri. Personajele principale sunt desigur cei apropiați: mama, (cea care îi dă viață într-o claie cu fân, trimitere discretă spre nașterea austeră a mântuitorului petrecută în staulul vitelor), tatăl, bunica, bunicul. Un model de viață și de înțelepciune pentru micuțul crescut sub aripa protectoare a bunicilor, a fost bunicul. „Să știi de la mine și să-ți notezi,/în lumea asta sunt cinci năravuri:/lenea, hoția, beția, prostia și curvia,/al mai mare dintre ele este prostia,”. Acestora li se adaugă personaje secundare pe care autorul le imortalizează în icoane factologice de un intens dramatism, dar cu elemente umoristice (românul face haz de necaz), și cu o încărcătură moral-religioasă. Constantin Cubleșan spunea pe bună dreptate că „autorul are har netăgăduit de evocator, de povestitor, toate poemele din acest volum sunt construite pe un nucleu anecdotic, impregnate cu o doză de meditație eseistică, dar și cu plăcerea descripției ambianței, totul într-o respirație mucalit-dramatică a evocării satului în detalii semnificative”.
Dacă în amintirile sale Ion Creangă se vede ca „un boț cu ochi, o bucată de humă din Humulești”, preotul Sever Negrescu, întorcându-se la locul și timpul nașterii sale, se vede ca „o palmă de cane roșie, însuflețită/ și amestecată cu paie”. Membrii familiei sale, oameni cu frica lui Dumnezeu, păstrători de tradiții și datini, i-au făcut micuțului toate cele de trebuință. În a opta zi l-au botezat la biserica din sat, tatăl micuțului fiind, pe lângă contabil la colectiv, și cântăreț bisericesc. Iubirea față de mântuitor venea desigur în contradicție cu ateismul comunist „Tata era și cântăreț bisericesc, de fapt , cam pe atunci/ i-au pus în vedere să aleagă între a rămâne/ la biserică sau la colectiv. A ales Biserica”.
Având universul rural aproape de suflet, Preotul Sever Negrescu imprimă versurilor sale inspirate din realitate o puternică forță de sugestie. Ridică teluricul la nivelul astralului. Cititorul are în față imagini vizuale și auditive de o deosebită profunzime: „Doamne, ce amintiri legate de acel pat/mă năpădesc: pieptul bunicului, roșu, acoperit de un păr alb, cald, îmi era căpătâi în nopțile de vară”. „Și ce mai nopți, cântau greierii/ din toate încheieturile cerului,/auzeam rumegatul vacilor și al oilor/ din curte, lătratul câinilor din sat”.
Un alt volum de versuri, „Din cuvinte răstignite”, apare în anul 2012 tot la Editura Doxologia din Iași. De data aceasta, credința preotului Sever Negrescu este exprimată în mod explicit. Aduce în fața cititorului, prin mijloace specifice liricii religioase, întregul univers astral. Cuvântul cel mai des uzitat este desigur Cerul și toată zestrea sa siderală: soarele, stelele, norii. Autorul construiește în jurul lăcașului sfânt o adevărată odisee în care personificarea cerului ni se înfățișează în multiple și surprinzătoare ipostaze. Gândul poetului prinde aripi și zboară spre cer acolo unde simte că este salvarea omenirii, a noastră a tuturor și a fiecăruia în parte. Cerul devine sinonim cu divinitatea și cu raiul, locul binelui, o lume a veșniciei a frumosului către care tindem să ne îndreptăm fiecare dintre noi. Uneori, îl simțim fericit pe autorul cuvintelor răstignite pentru că se află sub oblăduirea stăpânului lumii, alteori îl vedem neliniștit, considerându-se poate nevrednic de a privi spre raiul din cer. Pentru el poezia este o alinare, un mod de a înțelege lumea și de a se înțelege pe sine, o modalitate de a-și exprima iubirea față de universul astral. Versurile sale pot fi considerate o arcă îndreptată spre împărăția divină.
O parte dintre versurile preotului Sever Negrescu, în special pricesnele, mă duc cu gândul la exaltarea și patosul poetului creștin Ioan Alexandru, despre care părintele Galeriu spunea că „și-a trăit suferința precum o cruce spre înviere”, pe care îl audia cu încântare, în vremea studenției, ținând seminare de poezie comparată la Universitatea din București. Patriotismul, dragostea față de istoria și cultura românească, față de credința străbună, față de tot ceea ce este românesc, într-o vreme în care aceste valori căzuseră în desuetudine, sunt note definitorii ale liricii închinate poporului român. „ce să-i spun Stăpânului a toate/despre tine dulcele meu neam/carte-închisă dincolo de moarte/sfântă adiere de pe ram”.
Aspazia Oțel Petrescu spunea că „Poeziile părintelui Sever se citesc cu sufletul. Direct cu sufletul. Trec prin rațiune doar atât cât să le prinzi sensurile. Nu ca să le comentezi, nu ca să le cerni prin sita gândirii, ci pentru a le asculta respirația. Nu trebuie să le risipești vraja cu propriile tale gânduri”.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share