Propoziții pretențioase – Ajurase

Cred că Marcel se numea lemnarul jitian. Iar în curte domneau legumele, aișorul, cepița și câteva flori, strugurelul…. Deh, ca la omul gospodar.
Drept înainte și la dreapta din…. Îmbârligare… Topometrico-cadastrală. La întrebarea ce nume să primească strada ce urmează după intersecția a două străzi, după o sumară privire aruncată desenului hărții municipale, răspunzi în trei cuvinte: a celei mai lungi. Cu varianta ,,a celei cu o linie neîntreruptă, fără puncte din care se pot născoci unghiuri”. La citire însă…. Câștigătoarea este cea mai scurtă, cea care se împlântă ,,inopinat” în pântecul celeilalte. Nu Jitiei se numește firescul, ci Pietrele fetei și nu toată fundătura Neculele a primit privilegiul de a ieși ,,la lumină” în strada 8 Martie. Tot Pietrele fetei se ,,revarsă” în ,,centura Flămânda”. Aiurară, probabil, arhitecții dinainte de ’89, ori ahtiară după medalii și distincții pentru ,,inovație”. Deși numără ,,suficienți” metri cât să nu primească niciun nume. Să vă uitați la cum arată unele localități, chiar românești, chiar proiectate de minți învechite. Aieptau aceia ,,conducătorilor” toate căile… drepte și drept. Dar un ochi aruncați la Mannheim – discuțiile de ieri cu fiică-mea despre deplasarea ei peste câtăva vreme și staționarea lui Nae în acest oraș l-au oferit ca exemplu -, la ce-au putut face neamurile alamane la vărsarea în Rin, cum au adus schițele perfecte de pe hârtie pe teren. Uimitor. Doar cu linia, compasul și… mâinile.
Din cinci case – numiți încă o stradă cu atâtea – am meșterit la două și cunoșteam trei proprietari, patru dacă încadrăm și soția unuia dintre ei. Romul de pe colț cum intri pe fundătură. Cel ce ne-a făcut lipeala cu văru-său, cel din povestea cu țeapa trasă în Flămânda. În ce alagele a putut să ne bage. Deși la el a fost în regulă. Am montat jgheaburi, am fixat burlane pe pereții doar tencuiți, pe o vreme nu tocmai însorită și caldă. Așa se întâmplă când dai de clienți insistenți pe care ți-i pui în cap ajutând. A fost și s-a dus. Să nu mai aud de ei.
Vizavi la familia Pârâială. Recunosc că mi-au trebuit 9 zile ca să-mi amintesc numele. Iarăși. Încă nu găsesc conexiunea rapidă între fostele lor meserii, perioada de la Intercoop unde doamna lucrase la strungărie, proporțiile între cei doi (astea rămân la secret) și magazinul descris altădată din Râmnicul vechi în Piață. Nu reușesc. Spațiu imobiliar cum puțini pot găsi și însuși (contractual), generos, cu o panoramă – nu ca a romului pe care l-am imortalizat cu Lg-ul cumpărat în 2005, fumând la fereastra din dreapta de la etaj – ce poate acoperi aproape tot municipiul. Un singur loc se mai poate lăuda cu o asemenea vizibilitate: clădirea Fnc-ului. ,,Imixtiunea” noastră s-a limitat la învelirea bucătăriei de vară, îndreptarea ploilor către coturile de evacuare, de fabricație proprie, precum și câteva reparații la sistemul pluvial al casei. Niciunul dintre acoperișuri ușor de cățărat. Abrupte. În gât, cum le catalogăm uzual. Puneți niște carton, lăsați-l acolo…. ,,Fără pisică nu merge, tată!” Scărița, deh. Trei părți – la discreția și sugestia proprietarului; de ce nu doar două? -, dintre care triunghiul le-a întrecut în periculozitate pe celelalte. Și unde? Exact unde orașul se dezvăluie: pe spate. Acolo se termină și terenul construibil, dar și platforma terenului. În jos – o prăpastie. Ca să-ți treacă un aisberg prin vine, să îngheți de frică la fiecare schimbare de poziție, la fiecare ciocan aplicat tablei, mai ales la încheierea ei la coame. Despre creastă? Parcă eram la mersul piticului la ora de sport, cu ambele mâini ocupate și picioarele în derivă pe fiecare parte.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share