CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții pretențioase – Ajurară

La-ndemână.
Aiuriți apropiații. Am zis că pot ajutora neamurile unui prieten, din soiul aheilor, obișnuite mai mult cu depărtările, rupte de glia natală fără prea mari remușcări. Am crezut că trebuie ajutate rudele soției. Deși mi-am făcut datoria mai dihai decât cu clienții ordinari, m-am ales…. Cu măsuratul. Jitienii, strădașii, m-au dezamăgit profund, celor două cunoștințe nu le-a păsat că urcasem, coborâsem pantele acoperișurilor, că întinsesem ruleta de nenumărate ori, că refăcusem din linii întreaga schiță, întâi pe caiet, apoi pe calculator, că uzasem la disperare teorema lui Thales, teorema lui Pitagora, regula de trei simplă, că am postit mai bine de jumătate de zi (cum ajunară toți cei din sămânța de tinichigiu ca să ia banii și să-și cate de alte lucrări) ca să le dau la ,,cheie” lista și un preț acceptabil la materiale, cât și un cost rezonabil la manoperă. M-am ales cu ahurile eșecului, promițându-mi că nu voi mai cădea în plasa apropiaților fără garanții rezonabile – am luat-o pe urmele terminologiei legislative – deși m-am cum spuneam și cu cel de-al doilea la interval de cinci ani. Dumnezeu i-a și pus alături.
N-o să invoc cine știe ce ,,blestem”, imediat după cei doi înșirasem burlane și jgheaburi, la prima descindere pe strada Jitia, în urmă cu destui ani. Unul dintre cei trei muncitori de la atelierul de lemnărie, venit mai târziu – amintirile mele pornesc din ,,era mezozoică” a copilăriei, de pe la 6-8 ani -, în postura de șef al echipei de la Intercoop, îl chemase pe tata să înlocuiască o parte din pluviala deteriorată. Vremea căruciorului și bicicletelor de transport până la destinație…. Vremea colțurilor ornate cu lucrătură ajurată – în acțiune dornul și preduceaua. Vremea de vară cea mai sufocantă.
Mai sus, pe aceeași parte, în cotul ultim, din locul unde strada urcă deodată mai abrupt, în același spirit al timpurilor aiurite de după revoluție, ne-a dus tata la… țigani. O casă… cu vreo două etaje, construită pe hotar și cu acces nu facil. Pe scări, pe un gang. Adică de ce n-ai construi de așa manieră cât să te simți confortabil, să intri pe poartă și să ajungi imediat înăuntru, să nu urci și să cobori cât să nu aiurezi după câțiva pași și câteva trepte? Treaba noastră: burlane și jgheaburi pe partea cu vecinul, montate din curtea vecină. Chiar dacă cam la atât trebuia să se rezume lucrarea, tot n-am scăpat și de alte mici rectificări și adaosuri. Simt ei că trebuie ajutați mai mult decât oricine. Că să le ajustez un jgheab ale cărui cârlige se lăsaseră sub greutatea zăpezii, că mai aveau ei vreo câteva azvârlite prin curticica din spatele casei și mai trebuia în nu știu ce parte, că nu le prinseseră cei ce le acoperiseră cu tablă frontoanele…. Și ce curticică. Toate claie peste grămadă și din loc în loc câte o torocală scursă din oalele cu mâncare. Ca să ne front de lucru, vă imaginați că a trebuit să decongestionăm spațiul de crengi și alte alea. Aieștea sunt putori ordinare și n-ar fi mișcat un pai sau ar fi durat o veșnicie. Ori, na, fiind deja mai avuți, ar fi apelat la vreun amărât din nația lor, vreunul de ajunase de când se născuse, de sărăcie. Însă ar fi durat tot o veșnicie, iar noi n-aveam atâta timp la dispoziție, nici pe noi nu ne dădea bogăția afară din casă. (Puneți la index în plus discursul interogativ și antirom al lui Cristi, pe bună dreptate. Redau aici începutul: ,,Ce-am ajuns, bre tată, slugi la ciorile astea borâte? Io vă las aici….) Curtea vecină, cea din care puteam accesa montajul pluvialei, părea a nimănui. Nu mizerabilă ca a clienților și în lucru, ci cu plante lăsate să crească după algoritmul natural. Cu un nuc din ale cărui poame ne-am înfruptat. Singura libertate pe care ne-am permis-o în acea zi.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share