Literadura nr. 24 (1)
Literatura, între pandemie și război
Camelia Iuliana Radu
În doi ani de restricții pandemice s-a scris mult, dar au lipsit târgurile de carte, lansările de volume și
întâlnirile cu cititorii; s-a trăit din rezerva de prestigiu câștigat anterior; au crescut vânzările librăriilor online, dar multe din spațiile reale pentru vânzarea cărții au dat faliment. Statisticile arată, paradoxal, că s-a citit mult mai puțin, în tot acest timp, așa că multe edituri au practicat reducerile de preț la carte. Altele, au preferat să pună autorilor cărțile în brațe și să se spele pe mâini de orice obligație; în condițiile în care autorul și-a plătit, în cele mai multe cazuri, tirajul.
Scriitorii cu notorietate câștigată înainte de 89, când un tiraj modest de carte era de cel puțin 10 mii de
exemplare, beneficiază și acum de ecoul renumelui lor printre cititori. Pentru ei a fost mai simplu. Cu mici
excepții, cei publicați în perioada postdecembristă se chinuie și azi cu tiraje mici (300 de exemplare, în cel mai
bun caz), cu notorietate mică (de cele mai multe ori, locală); totul la scară mică, de rezistență; fără a avea contracte cu bibliotecile, cu școlile, cu alte instituții care le-ar putea mări tirajele; scriitorii postdecembriști au preferat autopromovarea pe rețelele de socializare.
Curios este că toți acești scriitori, unii chiar foarte buni, au avut o vizibilitate mai mare în pandemie; fiind
inventivi, și-au cucerit cititorii prin persuadare în afara zonei literare; vechea cutumă a scriitorului care tace și așteaptă semnale de la alții – critici, mass-media, recenzori – a sărit în aer. Decesul literar a fost ocolit, arătând cititorilor nu doar opera, ci și calitatea lor umană. Glume, povești de viață, fragmente din noile volume, coperte sugestive, uneori chiar și opinii politice, linkuri către blogurile personale au umplut spațiile Internetului, spre deliciul internauților, spre plictisul altora și spre o nouă considerare a statutului de scriitor.
Pe de o parte, aceste practici au fost dezavuate de cei care consideră că doar opera trebuie să vorbească;
pe de altă parte, datorită lor, scriitorul și-a ameliorat statutul social, el începe să nu mai fie considerat un ciudat, un nebun, un marginal. Iată, scriitorul pregătește masa, are opinii politice, merge la shopping, are copii, frați, surori și bunici, are un serviciu, de cele mai multe ori; el glumește, știe să fie prieten, are nevastă sau soț și, uneori, se ceartă cu autoritățile sau face covid. Are, deci, o viață. În tot acest timp, el scrie la gazetă, are proiecte literare, are tot felul de idei care nu îl lasă să doarmă noaptea, își desăvârșește proiectele, are nostalgii, are dileme, are inspirație și cunoaște tehnici de scris. Hai, că nu e chiar așa de rău! Uneori, se mai înduplecă și câte un cronicar să își amintească de el. Sigur că cest comportament nu garantează o operă de excepție, dar a pus umărul la vizibilitatea asupra acestei bresle, intrată pe ușa din spate în mentalul colectiv. Ridicându-se, în sfârșit, restricțiile sanitare, lumea literară descoperă că există iar târguri de carte, lansări de volume, cititori vii. Cum era de așteptat, scriitorii au sărit din vizuina lor ca din arc. Doar că, din pandemie, au sărit direct în realitatea războiului. Un război urât, la graniță, fără implicarea directă a românilor pe front, dar cu mult ajutor și cu o problematică nouă pentru societatea românească. Multă empatie firească pentru suferința poporului ucrainean, dar și cu voci răzlețe de cârcotași. Unii poeți s-au grăbit să se „antologheze” în volume colective „despre război”, la nici o lună de la declanșarea acestui eveniment devenit internațional, alții au mai publicat prin reviste diferite creații pe temă dată, dar cea mai bună abordare a fost a celor care au scris eseuri sau articole despre schimbarea realității. Îi aștept pe cei întârziați, pe cei care, instinctiv, respectă în actul de creație perioada de incubare a unui subiect, a unei teme, a unei experiențe de viață. Nu mă grăbesc să trag nicio concluzie, dar pot observa că, deși graba e mare (sau poate tocmai de aceea) există o anume inerție în recuperarea realității, în sensul că activitatea literară se vrea reluată de unde și-a rupt firul obișnuințelor. Nu a apărut încă nicio schimbare de paradigmă în metodologia de promovare sau în modul de gândire a publicării unui volum; despre scriere, stil, voce, imaginar literar, ritmuri poetice e încă prea devreme să vorbim.
Se anunță tot felul de crize, ca urmare a războiului de la granița noastră estică, unele internaționale, altele
pe plan local. Nu știm încă dacă acestea vor încetini avalanșa publicării de creație literară (s-a scumpit hârtia),
dacă va determina o autocenzură drastică, dacă se va așterne tăcerea peste multe voci literare sau dacă, râșnița
socio-politică va fi ignorată; câte edituri vor dispărea, câte vor deveni mai puternice, câți scriitori vor prefera
publicarea virtuală, în detrimentul celei pe hârtie. Deocamdată, ne bucurăm de perioada aceasta de
tranziție, ca de un mic desert nostalgic, preparat după o rețetă vintage.
Felix NICOLAU
Este profesor invitat la Universitatea Complutense din Madrid și profesor
la Departamentul de Limbi Străine și Comunicare, Universitatea Tehnică
de Construcții, București, România.
A fost profesor invitat la Facultatea de Științe Umaniste, Universitatea
Lund, Suedia. Este afiliat Școlii Doctorale de Filologie a Universității „1
Decembrie 1918” din Alba Iulia. Și-a susținut doctoratul în Literatură
română și comparată în 2003 și este autorul multor cărți de teorie literară și
comunicării: Istoria nucleară a culturii. Cuante hermeneutice (2021), Ingen
fara på taket / Totul e sub control. Lär dig rumänska / Învaţă limba română
(2020). You Are not Alone. Culture and Civilization (2018), Morpheus:
from Text to Images. Traduceri intersemiotice (2016), Take the Floor.
Comunicare profesională contextualizată teoretic (2014), Comunicare culturală: abordări ale
modernității și postmodernității (2014), Comunicare și creativitate. Interpretarea textului
contemporan (Communication and Creativity. The Interpretation of Contemporary Text, 2014),
Homo Imprudens (2006), Anticanonice (Anticanonicals, 2009), Codul lui Eminescu (Eminescu’s
Code, 2010) și Estetica inumană: de la Postmodernism la Facebook (The Inhuman Aesthetics: from
Postmodernism to Facebook, 2013),
Volume de poezie și romane: Tandru și rece, Editura Cartea Românească, 2007, Pe mâna femeilor,
Editura Cartea Românească, 2007, Kamceatka 4×4, Editura Vinea, 2015 . Este membru în comitetul
editorial al „The Swedish Journal of Romanian Studies”.
Domeniile sale de interes sunt studiile de traducere, teoria comunicării, literatura comparată,
studiile culturale, studiile de traducere și studiile britanice și americane și studiile românești.
Skulle vara
finețea vieții evitarea
abordărilor cruciale urgente timp
pentru gym-ul cu uși automate să fie Gerdahallen
din Lund lângă universitatea blocată la intrare în fiecare
miercuri de cetățeni sportivi medborgare puși în
alertă de vocea-biciușcă a unei femei emancipate vestiarul în care
lași la intrare ciubotele cam tocite și scâlciate de fapt peste tot lași
ciubotele la intrare în Suedia du gamla du fria Sverige disperarea
marșurile forțate sub ploaie și vânt cum se explică bucile și dor
salii fleșcăiți la despuierea din vestiar adevărul?
Fitnessul nemaivăzut haltere uriașe abia ridicate puternic
trântite bum buuuum important să așezi fiecare
disc disculeț la locul indicat conform culorilor ordine
și disciplină regulile
-s reguli
25% din populație ștampilată în demență vikingi împing
zilnic cărucioare cu 4 copii vikinge de carieră
deplângând în ziarul local calitatea
orgasmului
lume de macadam și prăvălii de
vaccinuri lumea cu uși automate dacă
ai cardul cu cod hej hej
Astăzi ciupim smochinul
amurg de jazz café
n-o să-ţi vină să crezi dar videopoemul din seara asta
a fost făcut în powerpoint uite în flash n-am lucrat încă
eu acum învăţ de unde
de pe youtube sunt tutoriale poţi învăţa orice chiar
şi cum să faci o bombă cu ceas?
chiar şi cum să faci sex eu însă zic s-o laşi moale
cu flash e prea complicat mai bine învaţă prezi
poţi prelua şi ce ai compus deja în powerpoint
cred că poţi edita şi video în el de imagini nu
mai zic
auzi nevastă câte ai de învăţat bagă mare că în
2017 facem prima ediţie a festivalului cânepii
aşa târziu?
păi 2 ani ia până cresc plantele cine vrea să prindă
metrou’ acu’ trebe să plece la 11 jumătate se-nchide
i-auzi mergem?
nu luăm metroul!
şi sintetizator de ce ţi-ai luat? nu mai bine ataşai o
miniclaviatură la laptop şi nu mai cărai ditai animalu’?
niet! până şi clapele au doar 6 octave faţă de 8 cât
are un pian
ce intră pe-o minitastatură?
una cu taste mici şi multe le-apăsam cu acul sau cu un joystick
mai luăm un vin? mai luăm o să vedem în fotoshop
băi aşa poză fotoshopată ca aia cu tine şi dansatoarele din
bordello! nu-i fotoşopată fată!
atunci cum naiba au ieşit alea aşa urâte?
eu-ţi zic: mai de stânga decât nevastă-mea nu e nimeni
are două mâini stângi!
încă 5 minute până când se-nchide metrou’
n-auzi mă că nu ne-ntoarcem cu metrou’?
aş mai
bea şi eu ceva din carafa lor cu vin roşu dar observ la două
mese distanţă un pahar de şampanie plin cu bere
trebuie să fie o nouă planetă în sistemul nostru solar
