Fărădelegea lui Călin – Coxul civit
Lege, dar și răsplată.
Ne-a surâs norocul. Să putem și lega, și despărți cuvinte, să le găsim un înțeles comun, dar și unul aparte. Despre leziune s-ar fi putut scrie în termenii lezării. Am fi discutat altfel de i-am fi fixat arealul în zona daunei. Fiindcă Al. 1 se oprește la ,,… o prestație de o valoare considerabil mai mare… decât valoarea propriei prestații.”. Tot despre contract și părți. Modurile de profitare: stare de nevoie, lipsă de experiență, inexistența unor cunoștințe demne de conștientizare totală. O altă variabilă de luat în considerație: ,,… natura și scopul contractului.”. Chiar și asumarea obligațiilor excesive, puse pe seama vârstei minoratului. Așa văd ei- incluzându-ne -, li se pare că au o situație materială destul de bună și cred că ar putea obține avantaje deosebite. (Art. 1221)
Desfacerea contractului pare mai mult un mod de a pune capăt ,,leziunii” provocate și nici reducerea obligațiilor, cumpănite în balanța daunelor-interese, nu concordă cu ,,deviza” Art. 1222: sancțiune. Conchid cu aceeași impresie: gogoși. În sprijinul afirmației stă Al. 2 – trimis la ,,moaștele” Al. 3 (e peste poate: de ce înainte când se cădea după?) -, lui ,,datorându-i-se” anularea, condiționată de o lezare în proporție de mai mult de jumătate din valoarea invocată, a cărei disproporționalitate ,,… trebuie să subziste până la data cererii de anulare.”. Ipocrizie curată. Codul Civil propune o vină, susține o așa-zisă sancțiune, dar să fie de o anumită mărime. E ca și cum ai spune că sunt hoți mai mari și mai mici – și-ar fi -, unuia oferindu-i mai multe circumstanțe atenuante, altuia mai puține. Să ne înțelegem: hoțul e hoț. Pedepsirea lui la fel – cât se poate de drastic – ar reduce numărul lor considerabil. Evident cu tot setul de deposedări: materiale și imateriale. Că e nedrept, Al. 3 o spune fără jenă. Să lase contractul în derulare, să se echilibreze dauna în favoarea părții lezate, să i se majoreze părții celelalte obligațiile. După celebra retorică replică caragialescă: ,,Și cu onoarea mea nereperată cum rămâne, domn’ judecător?”.
Anulare – prescriere. Un an de când a fost încheiat contractul. După, adio anulare. (Art. 1223)
Mă întreb ce se întâmplă cu semnatarii contractelor aleatorii, tranzacțiilor și altora cu titlu special? De ce nu li se aplică și lor mențiunile anterioare în caz de lezare? (Art. 1224)
Ehei… unde-o fi trocul de altădată. Fiindcă vânzarea și alte surate din domeniu ajunseră operațiuni juridice, sub aspectul unui ansamblu de drepturi și obligațiuni. Ce stă scris în contract trebuie să îndeplinească condițiile preciziei și licitului. Explicat și ilegalul: ,,… prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri.”. (Art. 1225)
Și ce-i obligația? ,,… prestația la care se angajează debitorul.” Și încă o dată. Ca să nu fie nul, este necesară încadrarea în determinabil și… legal. (Art. 1226)
Obiectul și contractul. De-o valabilitate de netăgăduit și o împiedicare a derulării imposibilă, de n-o fi vreun impediment legal. Nici măcar imposibilitatea părților de a-și executa obligațiile. (Art. 1227)
Încă un semn de… purtare. Contractul asupra bunurilor viitoare. (Art. 1228)
Să numești Art. 1229 invers decât în textul explicativ. Vă dau o variantă: de contractat pentru prestații numai bunurile civile.
